Mutilatul are alergie la Eminescu!

Având un puternic suport extern, beneficiar al trădării armatei și serviciilor ajunse găici la butonierele SUA, Iohannis s-a cocoțat cu picioarele pe sufletul neamului românesc. Singur, este incapabil să treacă strada. De aici și boala care îl macină și pe care o aruncă asupra societății noastre: URA FAȚĂ DE TOT CE ESTE ROMÂNESC!

Din fruntea României, Iohannis se comportă abuziv, dictatorial, discriminatoriu, o nouă țintă a sfidării sale fără limită ajungând să fie, iată, MIHAI EMINESCU, față de care și-a manifestat alergia socială în chiar ziua celebrării nașterii POETULUI NAȚIONAL! În trei mesaje lansate public, sasul a pronunțat de doar două ori numele Mihai Eminescu. La Ateneul Român s-a scremut, la Cotroceni a dat cu manta, iar în lumea lui preferată unde are milioane de adulatori, cea virtuală, a ignorat total personalitatea Poetului Național!

Mutilatul social, mitomanul și hoțul, datorul la stat sute de mii de euro, a ajuns să ne facă ordine și în cultura națională! Cum este posibil ca un pederast să ne jignească în asemenea hal, iar țara să tacă? Ce fel de politicieni și oameni de cultură are astăzi România, încât NIMENI, de la Biserica Ortodoxă, la Academia Română, NIMENI să nu-i spună acestui rebut de președinte că este o nulitate umană?

Reacțiile noastre sunt apă de ploaie câtă vreme generalii armatei române îl ling în fund pe acest demolator de țară, câtă vreme urmașii brătienilor îl ling în fund pe acest mitocan permanent sfidător, câtă vreme social-democrații au ajuns remorcă la căruța spartă a dementului care vrea să conducă dictatorial România!

Agramatului profesoraș de provincie îi stă în gât Mihai Eminescu! Ce trebuie să așteptăm Un decret prezidențial, o ordonanță de urgență a estropiatului „Guvernul meu”, în care să fie interzisă opera eminesciană pentru că nu mai este adaptată aberantelor  rigori politice corect ale unui secol XXI decadent și degradant?

Amintiri din viitor: Klaus Iohannis ne face să uităm de România

Prin impunerea tăcerii de la nivelul Președinției asupra numelui geniului Mihai Eminescu, în ziua în care România celebrează memoria Poetului Național, se dorește ștergerea memoriei neamului! În fața acestei aberații soră cu demența, reacția poporului este insuficientă. Aici trebuie reacționat ferm și instituțional. Dar cine să o facă? Trădătorii de țară selectați și promovați în scaunele puterii? În câte școli din România a fost marcată, ieri, personalitatea Poetului Național?

Președintele Klaus Iohannis este o nouă pedeapsă în istoria României, una în fața căruia, rând pe rând, la fel ca în basme, se înclină toate instituțiile care trebuie să apere țara, toate partidele, toți liderii, iar cei care refuză să se închine mutilatului Iohannis sunt sfârtecați public, pentru a servi drept exemplu pentru cei care nu acceptă noua ordine.

Iohannis … un președinte care ne aduce aminte, zi de zi, că trebuie să ne fie rușine că suntem români, un președinte care anulează cu fiecare gest mândria de a fi român, un președinte care conduce România spre uitarea de sine. Iohannis nu este doar un președinte care aduce doar ghinion, ci unul care este profund toxic pentru România. Țara în care oamenii-tabletă votează masiv împotriva propriilor interese!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în ALEGERI 2020, Analize - Comentarii, De departe ... România, România. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Mutilatul are alergie la Eminescu!

  1. Spunea acum vreo 60 de ani George Călinescu, la o ședință a scriitorilor membri ai Academiei Române de pe atunci, referindu-se la o critică făcută de Zaharia Stancu lui Mihail Sadoveanu : ”La cele relatate de antevorbitorul meu, nu pot să vă spun decât că printre membrii Academiei Române se găsesc oameni CULȚI și DESCULȚI”.
    Aceiași remarcă vi se cuvine și Dvs. Doamnă Nicoleta Butuza! Vă rog să vedeți în link-ul de mai jos când este data CULTURII ROMÂNE și motivul alegerii acestei date:

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Culturii_Na%C8%9Bionale

  2. Nicoleta Butuza spune:

    Ce-i idioțenia asta cu Ziua Culturii?????
    E ziua de naștere a lui Mihai Eminescu!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.