Chinezii intră în această noapte în Sărbătoarea Qingming, care înseamnă în limba chineză „clar şi luminos”, fiind perioada de comemorare a morţilor. Evenimentul are loc la începutul lunii aprilie (4 aprilie anul acesta), fiind o poartă de intrare în sezonul cald, a începutului lucrărilor agricole de primăvară, dar şi o bună ocazie pentru excursii în familie.
Anul acesta, dată fiind epidemia COVOD-19 care a marcat profund societatea chineză, autoritățle centrale de la Beijing au decis să declare ziua de 4 Aprilie Zi de Doliu Național, în memoria tuturor celor care au luptat cu epidemia, au contactat virusul și au decedat, și a celor care au decedat ca urmare a complicațiilor provocate de noul coronavirus.
În toate localitățile din China, în dimineața zilei de 4 Aprile, la ora 10.00, vor suna sirenele antiaeriene, șoferii aflați în trafic fiind îndemnați să emită semnale acustice. Se cunoaște că, în tradiția populară chineză zgomotele fac parte din ritualurile de îndepărtare a răului și întunericului din toate faptele și lucrurile!
Sărbătoarea Qingming îşi are rădăcinile într-un eveniment străvechi denumit Hanshi, care înseamnă „mâncare rece”. Se spune că în secolul al VII-lea î.Hr., în perioada Primăverii şi Toamnei (770 – 476 î.Hr.), Ducele Xiao era monarh al dinastiei Jin. Fiul său cel mare, Shen Sheng, ar fi trebuit să moştenească tronul, dar ducele avea alte planuri. El a vrut ca fiul concubinei sale preferate, Li Ji, să ajungă domnitor. Nu a fost un un tată tocmai iubitor ducele Xiao pentru că l-a ucis pe Shen Sheng şi acelaşi lucru dorea să îl facă şi cu al doilea fiu al său, Chong’er. Însă acesta a prins de veste şi a fugit. Când avea 19 ani, Chong’er şi anturajul său de funcţionarilor şi supuşi loiali rătăceau fără adăpost.
Într-o zi, când Chong’er era aproape mort de foame, unul dintre cei mai credincioşi supuşi, Jie Zitui, şi-a tăiat o bucată din muşchiul unui picior şi a oferit-o stăpânului, salvându-i astfel viaţa. În cele din urmă, în anul 636 î.Hr., Chong’er a reuşit să urce pe tronul dinastiei primind titlul de Duce Wen a statului Jin. După ce a devenit conducător, acesta a decis să îi recompenseze pe cei care i-au rămas fideli în lungii ani de pribegie, dar l-a uitat tocmai pe Jie Zitui care s-a sacrificat pentru el. Dezamăgit, Jie Zitui a plecat.
Mai târziu, Chong’er şi-a amintit sacrificiul acestuia şi a trimis oameni să-l caute. Când l-au găsit, Chong’er s-a deplasat personal să îşi ceară scuze şi să îl roage să revină la curtea regală. Jie Zitui a refuzat şi a ales să plece în adândul munţilor, pentru ca nimeni să nu-l mai găsească. Într-o zi, cineva l-a sfătuit pe Chong’er să dea foc muntelui pentru a-l forţa pe Jie Zitui să iasă la lumină şi astfel să poată să îl convingă să revină la confortul vieţii din casa regală. Chong’er a ascultat sfatul şi a ordonat să se dea foc muntelui unde se credea că Jie Zitui se ascunde. După trei zile de mari incendii, Jie Zitui a fost găsit rezemat de un copac mare, având în spate corpul mamei sale. Atât Jie Zitui, cât şi mama acestuia au murit.
Chong’er a fost profund întristat de această tragedie. El a ordonat ca un templu să fie construit în memoria celui mai loial dintre supuşii lui. De asemenea, el a mai dispus ca niciodată, la comemorarea morţii lui Jie Zitui, să nu mai fie aprinse focuri, nici măcar în vatră. Iată de ce, de atunci, oamenii au trebuit să mănânce hrană rece în ziua de Hanshi. Tot de atunci a început pelerinajul la mormântul lui Jie Zitui, unde se aduceau ofrande şi se organizau ceremonii de sacrificiu în amintirea strămoşilor.
După mai bine de 2000 de ani, în timpul dinastiei Qing (1644-1911) ceremonia Hanshi, consumul de alimente reci, a fost înlocuită de Festivalul Qingming (Ziua de curăţare a mormântului), care a devenit o bună ocazie de a aduce sacrificii strămoşilor.
Totuşi, în China antică, Qingming nu era un ritual singular de sacrificii aduse celor decedaţi. Astfel de ceremonii aveau loc frecvent, aproximativ odată la două săptămâni, dar şi cu ocazia sărbătorilor importante, când oamenii ofereau cadouri costisitoare şi mese bogate. Într-un efort de a reduce aceste cheltuieli, împăratul Xuanzong din timpul dinastiei Tang (618-907) a decretat, în anul 732, că respectarea tradiţiei este asigurată printr-o singură plată făcută la mormintele strămoşilor, numai de Ziua Qingming. Acesta este obiceiul care continuă până în prezent.
De Qingming, chinezii merg la mormintele strămoşilor unde scot buruienile şi mătură frunzele rămase din toamnă, motiv pentru care sărbătoarea este cunoscută şi sub numele de Ziua de curăţare a mormântului.
În această perioadă, oarecum legat de Sărbătoarea Qingming, un obicei preferat al chinezilor este cel al înălţatului de zmeie, cu atât mai mult cu cât, acum, vânturile sunt puternice mai ales în zona de nord a Chinei. La rândul lor, istoria zmeielor este foarte interesantă în China.
Se spune că zmeul a fost inventat de un celebru şi legendar tâmplar pe nume Lu Ban, acum peste 2.000 de ani. Cele mai vechi zmeie au fost făcute din lemn şi purtau numele „Mu Yuan” (lemn – uliu), ceea ce aducea cumva cu denumirea unei păsări. Când zmeul a ajuns să fie făcut din hârtie, a început să poarte denumirea „Zhi Yuan” (hârtia – uliu).
Chinezii nu au folosit zmeiele doar pentru distracţie, fiind utilizate şi în scopuri militare. Se spune că în scrierile istorice sunt reprezentate zmeie uriaşe, unele suficient de mari pentru a ridica un om ridicat în aer, pentru a observa mişcările inamicului.
O legendă spune că în urmă cu aproximativ 1.500 de ani, împăratul Wudi a fost înconjurat în Nanjing de trupele rebele. Cu ajutorul unui zmeu acesta a reuşit să trimită un semnal de ajutor trupelor aflate în afara încercuirii şi astfel să primească la timp întăriri.
Pentru a produce şi un efect de panică în rândul duşmanilor, în perioada dinastiei Tang (618 -907), zmeielor au început să le fie ataşate fâşii subşiri de bambus care atunci când se aflau în bătaia curenţilor de aer începeau să vibreze, producând un zgomot similar cu al instrumentului cu coarde Zheng. Ulterior, acest tip de zmeie au primit denumirea populară “Feng Zheng” (vântul Zheng).
În timpul ultimei dinastii chineze, Qing (1644-1911), oamenii au început să cultive credinţa că odată cu înălţarea zmeielor sunt eliberate ghinioanele şi bolile. Dar, la fel de mare este ghonionul pentru acela care odată ce a înălţat un zmeu îl pierde, luat de vânt.
Azi, peste tot în China zmeiele au devenit un sport, un mod de petrecere a timpului liber, cu precădere în rândul bătrânilor care întind corzi de mai mulţi kilometri, încât zmeiele uriaşe de pe Pământ devin puncte abia vizibile pe cer. Noaptea, cei mai inventivi, înalţă zmeie pe care sunt prinse mici lanterne, trasând linii multicolore, rivalizând strălucirea stelelor.