La români există o vorbă bună de tot pentru a identifica și izola bandiții: hoțul strigă hoții! De mai bine de zece ani, ca dovadă a respectului pe care îl acordă României, americanii au trimis la București mercenari economici și politici cu legitimație de diplomați.
Când administrațiile de la Casa Albă vorbesc despre democrație, drepturi și libertăți, nu fac decât să asigure interesele exclusive ale miliardarilor americani. Mai simplu, în majoritatea cazurilor discursul unui politician american rămâne în plan teoretic, de extrem de puține ori ceea ce spune având legătură cu realitatea.
Să nu ne amăgim ca proștii, doar pentru că asta place partenerului strategic! Pentru că în timp ce românul slugărește la american, românul sărăcește pentru ca miliardarul american să prospere! Despre asta discutăm. Asta impune, zi de zi, ambasadorul Adrian Zuckerman, trimis la București, această clonă ratată a celebrului „Jabba the hut”, acest „ambasador pița” în fața căruia se aruncă la pământ toți liderii români.
Întreaga lume cunoaște disperarea SUA în fața ascensiunii Chinei. Este un război între doi coloși, în care România este agățată prin mesaje și intervenții care ar trebui să genereze dosare penale, iar acolo unde există imunitate diplomatică ar trebui să conducă la expulzare în 48 de ore!
SUA și guvernul Iohannis-PNL, susținut din liniile 2-3 de USR, au o pasiune pentru comunism și ciuma roșie. De asta nu vedem nicio reacție normală la mesajele și acțiunile „ambasadorului pița”, care se manifestă ca un proprietar pe plantație.
Absolut nimeni nu îndrăznește la București să îl pună la punct pe acest individ care nu are nicio legătură cu rigorile diplomatice. Iată noul avertisment lansat, ieri, de „ambasadorul pița”:
„(…) China comunistă, la fel ca și comuniștii care au controlat România anterior, vor să controleze poporul român și România cu orice preț pentru câștigul personal. Vor face acest lucru cu orice preț – spionează, fură, mint și dau mită cu acest scop. Huawei România este doar un instrument din manualul de lucru al comuniștilor chinezi. Au și alți actori finanțați de stat, precum Institutele Confucius și companii care încearcă să atingă același obiectiv.
Acesta este momentul în care trebuie să ne ridicăm și să sprijinim libertatea și democrația. Falsurile otrăvitoare lansate de un guvern chinez comunist corupt, înfășurate în minciuni frumoase, nu pot fi lăsate să înrobească poporul român. Promisiunile marilor bogății care se făceau sub comunism s-au dovedit false iar ele revin acum, în istoria modernă. Nimic nu justifică plasarea unui centimetru din România sau din orice altă națiune liberă sub control comunist. Chinezii comuniști și companiile lor vasale necinstite pot câștiga doar dacă le lăsăm. Dar să spunem nu! Spune da libertății, democrației și statului de drept.”
Despre ce libertate, democrație și stat de drept vorbește „ambasadorul pița”?
Despre libertățile limitate și tot mai dur cenzurate de corectitudinea politică? Despre democrația colonială hegemonică promovată de SUA? Despre statul de drept controlat politică și care a reluat condamnările politice?
Ar trebui să fie limpede pentru orice om cu minimă judecată nepartizană că tot ceea ce impun SUA, și aici vorbesc despre România, nu sunt deloc în avantajul nostru. Dimpotrivă!
Americanii, fie de la Washington, fie prin intermediul unora de nivelul „ambasadorului pița”, nu fac decât să ne exploateze, să ne violeze și jefuiască, șantajând liderii de la București să afirme că aceasta este calea corectă. Cine nu acceptă această piesă, ajunge la pușcărie.
La ordinul SUA, pentru România China trebuie să devină un spațiu interzis economic, cultural, diplomatic. Oricine poate observa cum România se aliniază aberantelor și dictatorialelor comenzi americane.
Iată cea mai bună dovadă a faptului că libertățile, democrația și statul de drept sunt chestiuni lipsite de valoare, bune de vândut fraierilor prin intermediul filmelor americane turnate … în China!