Limba românească, de Gheorghe Sion
Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.
Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Şi pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.
Românaşul o iubeşte
Ca sufletul său,
Vorbiţi, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu.
Fraţi ce-n dulcea Românie
Naşteţi şi muriţi
Şi-n lumina ei cea vie
Dulce vieţuiţi!
De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiţi ca să roşească
Ţărna ce călcăm?
Limba, ţara, vorbe sfinte
La strămoşi erau;
VORBIŢI, SCRIEŢI ROMÂNEŞTE,
PENTRU DUMNEZEU!
Ziua Limbii Române este aniversare națională instituită prin Legea nr. 53/2013.
Pingback: - Ion Coja