Prăbușirea marionetei gonflabile!

Astăzi, din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii, declara Klaus Iohannis. Cu conștiința încărcată de alți zece morți în spitalele din România, a zâmbit cu satisfacție bătând pumnul cu președintele Consiliului European, Charles Michel (foto)!

O spun și scriu din 2004! Am spus-o direct, fără mijlocitori, înfrântului Victor Ponta, în râsetele celor care îl însoțeau la Beijing în august-septembrie 2014 și care azi conduc PSD. O repet și azi: Klaus Iohannis este marioneta Occidentului! O marionetă gonflabilă, la care au contribuit absolut toți care care aveau ca principală misiune să protejeze România: servicii secrete, Justiție, clasă politică, Biserică, societate civilă! Nimeni, nici măcar mass media, nu și-a făcut datoria la timp, pentru a opri dezastrul cu numele Klaus Iohannis!

Astăzi, marioneta gonflabilă, aidoma păpușilor sparte de abuzul celor care l-au utilizat până dincolo de uzura fizică și morală, este peticit de străinii care l-au promovat în complicitate cu trădătorii din România. În ciuda medaliilor și premiilor cu care este sufocată, marioneta Iohannis se prăbușește în huiduielile și valul de ură al celor care i-au suflat în … ventile!

Greu, cu gravă întârziere, românii înțeleg cine este și ce poate Iohannis: NIMIC!

Cu ficare premiu atârnat de gât, Iohannis mai adaugă o tragedie națională! În mandatele prezidențiale, are deja pe conștiință peste 100 de morți din tragediile pe care le-a păstorit cu duplicitate și dublă măsură!

Dar, oare, Iohannis are conștiință? Are, Iohannis, simțul măsurii? Este conectat el la realitate?

Evanghelistul Luca spunea că: “precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea”, în timp ce filozoful antic Socrate sublinia că trebuie să fii aşa cum îţi doreşti să fii văzut.

După noua tragedie de la Constanța, unde zece români au fost omorâți de statul român (care) a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii, Iohannis este deja în genunchi! Este principalul responsabil, împreună cu guvernările sale de mercenari!

Doar o senilitate avansată, doar o idioțenie sau pur și simplu prostia deja proverbială îl poate face pe Iohannis să declare: “Sunt îngrozit de tragedia care a avut loc în această dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Este o nouă dramă teribilă care confirmă infrastructura deficitară a sistemului de sănătate românesc”, pentru ca înainte și după să zâmbească cu largă inconștiență, excitat de primirea unei medalii pe cât de grotești ca dimensiune, pe atât de nemeritate dacă privim cu atenție motivația: „conducerea României pe o traiectorie pro-europeană, bazată pe valorile statului de drept!

Din vârful tragediei de la Colectiv pe care s-a cocoțat, prefabricatul Iohannis se prăbușește în flăcările altor incendii de care numele îi este legat moral, social, politic. În mandatele sale de președinte, România a devenit un crematoriu spitalicesc, dovadă a faptul că a condus România pe o traiectorie pro-europeană, bazată pe valorile statului de drept!?!

Din păcate, odată cu el nu dispar și păpușarii care l-au proțăpit ca un blestem în fruntea României, un blestem similar cu vânzarea, distrugerea și pervertirea valorilor, tradițiilor și mândriei naționale!

Aștept să fiu contrazis măcar cu un singur exemplu care să arate că România a evoluat în cei șapte ani de mandate, vacanțe, premii internaționale și zeci de morți ai marionetei gonflabile, Klaus Iohannis!

Iohannis și consoarta seamănă tot mai mult cu distopicii Nicolae și Elena Ceaușescu. Amândoi atropiați, amândoi premiați pentru promvarea trădării: Iohannis pentru trădarea intereselor naționale, Ceaușescu pentru trădarea blocului comunist. Ultimul a plătit cu viața!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, Europa, Multilateralism ... în doi, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.