Autoritățile din China au reușit să pună sub control noul focar Covid-19 înregistrat la Xi’An, capital provinciei Shaanxi, după 14 zile în care au impus suspendarea tuturor activităților publice. Potrivit informațiilor oficiale, focarul a fost cauzat de varianta Delta, fiind considerat “cel mai grav din China de la blocarea Wuhan, provincia Hubei, la începutul anului 2020”.
Astăzi, la Xi’An au fost raportate 35 de noi cazuri de infecție Covid-19, iar la nivelul zonei continentale a Chinei un total de 41 de cazuri.
Revenind la situația din Xi’An, autoritățile au anunțat, astăzi, că blocajul impus va fi ridicat numai după ce toți pacienții cu Covid-19 aflați în carantină vor fi eliberați.
Orașul, cu o populație de 13 milioane de locuitori, a fost închis pe 23 decembrie, fiind derulate mai multe runde de testare în masă cu acid nucleic, vârsta celor depistați pozitiv fiind între 3 și peste 60 de ani. Ultima testare în masă cu acid nucleic a fost demarată, ieri dimineață, 4 Ianuarie.
Potrivit Biroului Provincial al Finanțelor din Shaanxi, autoritățile central și de la toate nivelurile provinciale au alocat peste 2,82 miliarde yuani (440 milioane USD) pentru susținerea acțiunilor anti-epidemice, dar și pentru asigurarea alimentelor și produselor de bază necesare populației din Xi’An.
De la depistarea focarului, în urma testărilor în masă, la Xi’An au fost confirmate 1.820 de cazuri de infecție Covid-19.
China poate pune sub control focarele în patru săptămâni
Potrivit Comisiei Naționale de Sănătate din China, la nivelul Chinei continentale, astăzi, au fost raportate 91 noi cazuri confirmate COVID-19, din care 41 transmisii locale (35 Shaanxi, 4 Henan, 2 Zhejiang) și 50 de import. De asemenea, au fost înregistrate 71 noi cazuri asimptomatice.
La nivelul întregii țări (zona continentală, Hong Kong, Macao, Taiwan), numărul total de cazuri înregistrate la declanșarea epidemiei COVID-19 a ajuns la 132.830 (102.932 în zona continentală). Din total, numărul cazurilor recuperate este de 121.052, reprezentând 91,12%.
Astăzi, China mai are sub observație 6.079 de cazuri confirmate Covid-19 (3.291 în zona continentală), din care 31 în stare gravă.
Numărul total al deceselor înregistrate la nivel național, de la declanșarea epidemiei, este de 5.699, UN CAZ în ultimele două luni, (cu 4.636 cazuri în zona continentală).