Lavrov: “Ucraina are capabilitățile și tehnologia necesare pentru a produce o armă nucleară”

“Ucraina are capabilitățile și tehnologia necesare pentru a produce o armă nucleară”, de aceea forțele ruse au o misiune clară în Ucraina, aceasta fiind “de a o dezarma și de a preveni fabricarea sau desfășurarea oricăror arme care amenință securitatea Rusiei”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul unui interviu acordat Al Jazeera.

Lavrov a vorbit despre un program secret american, despre baze militare americane și britanice din fostele republici sovietice, subliniind că Rusia este capabilă să facă față tuturor formelor de presiune. De asemenea, liderul diplomației de la Moscova a vorbit și despre condițiile Rusiei privind reglementarea relației cu Ucraina.

Faptele și evenimentele au crescut convingerea autorităților de la Moscova că Occidentul folosește Ucraina ca pretext pentru a crea o centură ostilă în vecinătatea ei, a subliniat Lavrov, acuzând Europa de subordonare în fața intereselor SUA și NATO, subordonare în care sunt „târâte chiar și statele neutre, cum este Elveția”.

În ceea ce privește suveranitatea Crimeei, aceasta nu este o problemă care poate fi discutată, deoarece aceasta face parte din Rusia.

“Dacă această regiune ar fi rămas sub suveranitate Ucrainei, bazele NATO ar fi acolo acum acolo, ceea ce este inacceptabil”.

Lavrov a explicat că, în cadrul operațiunii militare lansate de Rusia împotriva Ucrainei, “a fost stabilită sarcina de a dezarma și de a dezrădăcina” ceea ce a numit “neonazism”, acuzându-l pe președintele ucrainean Vladimir Zelenskiy de minciună și rusofobie.

Întrebat cu privire la șansele unei reglementări politice între Moscova și Kiev, ministrul rus de Externe a evidențiat, între condiții, recunoașterea republicilor Lugansk și Donețk în granițele lor administrative și definirea unor garanții care să nu permită prezența vreunei arme care să amenințe securitatea Rusiei.

Lavrov a a subliniat că delegația rusă trimisă la negocierile cu Kievul este pregătită să discute chestiunea garanțiilor de Securitate, însă a acuzat delegația ucraineană de tergiversare.

Pe de altă parte, Lavrov a vorbit despre necesitatea ca, după încheierea actualei operațiuni militare, toate naționalitățile din Ucraina să fie reprezentate și să existe un acord care să asigure drepturile tuturor naționalităților care locuiesc în Ucraina, fapt consacrat în legislația ucraineană.

Liderii celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate au semnat o declarație conform căreia războiul mondial nu trebuie să se aprindă, pentru că va fi nuclear și nu vor exista învingători”, a declarat Lavrov, comentând declarațiile președintelui Joe Biden, care a afirmat că sancțiunile împotriva Rusiei sunt singura alternativă la un al treilea război mondial.

Privind capacitatea Rusiei de a rezista în fața sancțiunilor occidentale, ministrul rus a subestimat importanța acestora, arătând că țara sa este capabilă să facă față tuturor formelor de presiune și că va rezista 100%, pentru că are aliați pe care nu i-a pierdut, care sunt independenți spre deosebire de țările din Europa și din alte zone ale lumii.

Nu în ultimul rând, Serghei Lavrov a lansat acuzații la adresa SUA care incită ambasadorii din diverse țări la adresa Rusiei, în timp ce Marea Britanie face eforturi pentru a menține Europa sub control american.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Din arhive, EU Centrală şi de Est, Europa, Multilateralism ... în doi, Război în Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Lavrov: “Ucraina are capabilitățile și tehnologia necesare pentru a produce o armă nucleară”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.