Inutilă și de prost gust, vizita de ieri făcută la Kiev și Irpin de cei „trei+unu”. O vizită care contează doar pentru palmaresul de orgoliu al lui Iohannis, cu o valoare egală cu vizitele, la final de săptămână, la Sibiu.
Sunt execepții cazurile în care prezența președintelui Iohannis apare menționată în presa străină, care scrie despre liderii Franței, Germaniei și Italiei. Până și în China, ieri, presa a vorbit despre „Liderii francezi, italieni, germani se întâlnesc cu Zelenskyi la Kiev„, pentru ca abia astăzi, în reflectările-ecou să apară menționat Iohannis, pentru că apare în fotografiile de grup.
Ignorat de mass media occidentale – cele care contează, Iohannis și-a luat revanșa pe Facebook, unde a lansat trei mesaje și 27 de imagini. La mesaje, este depășit doar de președintele Macron (șase), în timp ce cancelarul german Scholz a lansat un singur mesaj cu o singură poză.
Este reconfirmat faptul că Iohannis, la fel ca Băsescu, se îmbată cu iluzia liderului regional. Singurii care încă îl promovează ca pe un providențial sunt dezechilibrații din presa la ordin de la București și gradații din servicii, care îi rezolvă, periodic, o medalie, o diplomă, scuză pentru o nouă plimbare pe bani publici. Altfel, lângă Iohannis nu are dispoziția să stea nici germanul Scholz. Nimeni nu discută cu o slugă, cum doar slugile lipsite de orgoliu se bagă singure în seamă, bagă capul în fotografie, lansează platitudini, vin și se întorc singure.
Dintre mesajele lansate la Kiev, cel mai aproape de realitate este cel al cancelarului german:
„Pot garanta: Asistența financiară, umanitară și aprovizionare cu arme vom continua atâta timp cât Ucraina are nevoie de sprijinul nostru.” – Olaf Scholz
Macron s-a lansat în promisiuni lipsite de acoperire în plan concret:
„Împreună cu partenerii mei germani, italieni și români, confirmăm pentru președintele Zelensky că susținem acordarea imediat Ucrainei statut de țară candidată la UE.” – Emmanuel Macron
Câtă vreme statutul de candidat nu înseamnă absolut nimic. Turcia este cel mai bun exemplu, având 23 de ani de la primirea statutului de candidată la UE (1999), după ce a depus candidatura la finalul anilor ’80.
Dacă Turcia nu îndeplinește condițiile, cum și când ar putea să le îndeplinească Ucraina, o țară în care corupția este politică de stat, în care a fost abolită democrația, a fost impusă cenzura oficială, a fost anulat pluripartidismul, iar minoritățile etnice sunt călcate în picioare de politicile guvernamentale?
Despre ce vorbește Macron, câtă vreme pentru primirea statutului de candidată, Ucraina trebuie să primească votul tuturor celor 27 de state membre UE? În condițiile tensiunilor politice și diplomatice cu Ungaria, un singur vot împotrivă este suficient pentru ca delirul lui Macron să fie readus la realitate.
Cât despre „crimele de război comise pe teritoriul ucrainean” și asigurarea „că autorii acestor infracțiuni sunt trași la răspundere și pedepsiți conform dreptului internațional”, Macron trebuie să nu uite că Franța și țările UE sunt instigatoare și finanțatoare ale războiului din Ucraina.
Declarația de ieri a liderului de la Paris mi-a adus aminte de alt nefericit președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, și Libia. După ce l-a primit la Palatul Elysee pe Muammar Gaddafi, s-a decis bombardarea, distrugerea Libiei și omorârea lui Gaddafi, pentru că asta cereau interesele euro-atlantice. Apoi, după ce au trimis avioane care au bombardat țara, au omorât și schilodit libieni, Sarkozy și fostul premier David Cameron au mers în vizită la Tripoli pentru a vizita spitalele în care erau cei răniți, pentru a promite ajutor pentru reconstrucția Libiei.
Ieri, cei „trei+unu” au vizitat doar ruinele de la Irpin. Nu s-au văzut cu localnici, care în mod cert ar fi mulțumit pentru sprijinul dat de UE, de SUA, de NATO, președintelui în tricou Zelenskiy, dirijat și împins la război cu Rusia, președintelui care are mâinile pline de sângele copiilor și femeilor din Donbas, cetățeni ai Ucrainei! Despre acei cetățeni ai ucrainei nu se vorbește, pentru că sunt de etnie rusă. La fel cum nu se vorbește despre cetățenii Ucrainei de etnie română. Nu vorbște nici Iohannis, președintele României, un Zelenskiy al unei țări care, din fericire, nu a fost împinsă la conflict militar.
Trebuie să reținem minciuna promovată la nivel oficial de euro-atlanticii zilei, legată de conflictul din Ucraina și anume că este o „agresiune ilegală, nejustificată și neprovocată din partea Rusiei”, mizerie promovată și de Iohannis în toate ocaziile! Nimic mai FALS!
Agresiunea este ilegală, nejustificată și neprovocată, în egală măsură în care extinderea NATO și UE spre Est este legală, justificată și provocată nu de interferențele în viața politică și economică a țărilor. Această propagandă ieftină, în care crimele occidentului sunt scuzabile, în fața crimelor Rusiei, este o altă față nenorocită a Occidentului, este o altă demonstație a dublei măsuri cu care acționează SUA și UE.
Cât despre Zelenskiy … acest amărât inconștient în tricou a transmis că ieri a fost … „o zi cu adevărat istorică”! Da. Încă o zi în care nu s-a întâmplat nimic deosebit, nu s-a schimbat nimic!
Evident ca sunt de acord ! Acesta era si sensul cuvintelor: „Mie tare mi-e teama […]”. In aceste conditii, noi nu mai putem face nimic altceva decat sa incercam a ne salva individual (cum afirma Parintele Iustin Parvu ?) Sa ne „salvam sufletele” cum spunea undeva Soljenitin ?
Dostoievski spune in aproape toate operele sale (de exemplu in cadrul procesului lui Dimitri din Fratii Karamazov sau in Idiotul (unde face si o analiza stralucita a bisericii catolice) ca progresismul va merge mereu inainte fara a putea fi oprit. Dumneavostra sunteti de acord cu aceasta idee ? Mie tare mi-e teama ca Dostoievski prin ceea ce a spus acum aproximativ 160 de ani. are dreptate…
În mod cert, totul merge înainte, fără să poată să fie oprit. O să fiți de acord, însă, că nu tot ce merge … înainte, merge și spre bine.
Progresismul idologic este o etapă de autodistrugere umană, intrată deja în lipsa conștiinței umane asupra propriei existențe. Îmi este greu să fac predicții despre lipsa de conștiință, așa cum înțelegem noi, a celor care vor fi peste 20-50-100 de ani.