Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, la Ocna Sibiului

Fresca Bisericii ortodoxe din Ocna Sibiului păstrează imaginile apropiate de realitate, așa cum le-au memorat românii din acele timpuri, ale domnitorilor români Mihai Viteazul (1558-1601/dreapta) și Constantin Brâncoveanu (1654-1714/stânga), ctitori succesivi ai bisericii.

Povestea spune că în primăvara anului 1599, după bătălia de la Șelimbăr, Viteazul a plecat spre Alba Iulia. A pornit pe drumul sării, care începe din ocnele de lângă Sibiu și care ajungea până la Roma, încă din perioada Imperiului Roman.

Auzind că domnitorul românilor vine în zonă, localnicii au ieșit și au întins în cale, covoare și pături, ce aveau mai de preț, cerând ajutor pentru construirea unei bisericii, câtă vreme românii nu aveau loc de rugăciune.
Impresionat de credința și rugămințile sibienilor, în acele timpuri iobagi pe propriile pământuri, Mihai Viteazul a dispus învoire să se aducă piatră și cărămidă pentru construirea Bisericii, documentul cu semnătura domnească aflându-se în Arhivele Universității din Cluj Napoca, în vreme ce alte documente originale privind istoria lăcașului se aflau la Arhivele din Cluj Napoca și Sibiu, dar și la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

După ce Viteazul a fost înlăturat prin trădare și martiraj, biserica a fost incendiată și dărâmat de cotropitorii turci ajunși în zonă.

Ajuns pe scaunul domnesc, Constantin Brâncoveanu dispune ca pe ruinele existente să fie reconstruită Biserica, întărind și lărgind zidurile, făcând danie ani la rând cu cele de trebuință. Pictura interioară a fost terminată la nouă ani după martirajul Brâcovenilor (15 August 1714), sub ispravnicul Popa Ioan din Vizocna.

O minune … de poveste!

În luna Iulie 2006, scriam pentru Jurnalul Național. Deja se înserase, trecuse bine de ora 20.30, iar părintele Savu Popa, slujitor în acei ani al Bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, inițiator al unui muzeu al sării, ne-a primit cu bunătate și îngăduință să pozăm tot ce doream.

Numai că, fiind la final de zi, târziu în seară, după ore de fotografiat, niciunul dintre aparate nu mai avea bateriile încărcate. Aveam pozate obiecte din muzeu, dar când am ajuns în Biserică … nimic! Ne frământa supărarea că nu vom putea păstra în imagini fresca bisericii, în care apăreau Viteazul și Brâncoveanu.

Am stat la taină lungă cu părintele, am aflat povești și legende ale locuri. Când să ne despărțim, am deschis din nou aparatul foto și mai mult în disperare de cauză am declanșat. Uimire generală! A funcționat și am făcut o imagine în semi-întunericul din Biserică. Am rămas cu toții uimiți. La următoarea încercare am activat și blițul, și am reușit să fac zece fotografii, până când bateriile au cedat definitiv.

A fost ca o minune, petrecută în fața domnitorilor martiri Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu. Martori îmi sunt colegii veniți de la București, aflați în caravanele inițiate de Jurnalul Național, dar mai ales imaginea celor doi sfinți urcați în memoria românilor.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, România. Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, la Ocna Sibiului

  1. Anonim spune:

    Un comentariu care vine in sprijinul celor spuse de dvs acum cateva zile (cred ca ati avut dreptate!):

    „Reacția rezervată pe plan militar a Chinei, diferită de ceea ce propaganda euro-atlantică a convins publicul european și american că ar fi urmat să fie, precum și în total contrast cu așteptările acestui public, circumscrise de psihologia, cultura și tradițiile sale istorice, se explică prin specificul gândirii chineze sintetizate în filosofia jocului go (weiqi), cu totul deosebită de cea a jocurilor de șah sau poker cunoscute în Europa (inclusiv Rusia) și SUA. În sensul cel mai larg, China nu atacă niciodată direct, ci prin învăluire; nu confruntă forța sa cu forța adversarului, ci îl pune pe adversar în situația de a nu-și putea folosi forța întrucât a pierdut spațiul de manevră propice. Or, asta nu se petrece pe termen scurt, cum le place europenilor și americanilor, ci pe termen mediu și lung, așa cum gândesc și acționează chinezii.

    Victoria tactică în „războiul-spectacol” nu compensează înfrângerea strategică în confruntarea reală

    Șocul produs de contrastul între așteptări și realitate dovedește capacitatea superioară a propagandei euro-atlantice în raport cu cea chineză, învinsă la acest capitol.
    În cazul războiului din Ucraina, propaganda occidentală a convins lumea că Rusia dorește ocuparea Kievului, pentru ca apoi să prezinte împrejurarea că acesta nu a fost ocupat ca dovadă a înfrângerii strategice a lui Vladimir Putin. Folosind aceeași metodă, metaforele din declarațiile și avertismentele liderilor chinezi, anterioare sosirii lui Nancy Pelosi la Taipei, au fost interpretate și răspândite masiv pentru a crea așteptarea unui atac militar chinez împotriva aeronavei în care se deplasa aceasta și a unei invazii militare chineze a Taiwanului. Astfel de răspunsuri, atribuite abuziv chinezilor, erau croite după modelul inept al declanșării Primului război mondial sub pretextul asasinării Arhiducelui Franz Ferdinand, la Sarajevo din 1914. Mulți au crezut în ele fără să observe că nu aduceau nici un fel de avantaj practic Chinei. Cum nici doborârea aeronavei nici invazia nu a avut loc, China este dată drept învinsă; și așa este, dar numai în imaginația noastră și în războiul spectacol în care SUA s-a specializat.
    Înfrângerea strategică a SUA, provocată de vizita lui Nancy Pelosi, vizită pe care administrația americană nu a avut tăria de caracter să și-o asume, constă în aceea că descătușează politica de retaliere a Chinei (care va veni în timp și pe nevăzute, în special sub forma „sancțiunilor” economice și psihopolitice) și consolidează alianța chino-rusă (precum și „opoziția” BRICS), dar mai ales în dezvăluirea deficitului sistemic de discernământ geopolitic al SUA (scleroza discernământului geopolitic american), cu efectul de a falimenta credibilitatea puterii americane și a distruge coeziunea alianțelor conduse de America.
    Cam asta a fost și este. Ce va fi, vom vedea. Ce știm de acum, este că secolul Asiei, respectiv mersul istoriei, nu poate fi oprit prin agresivitatea frivolă a unui imperiu muribund.”

  2. Anonim spune:

    Da.. incerc sa nu-mi pierd increderea. Multumesc !

  3. Anonim spune:

    Alte vremuri (de credinta in Dumnezeu !), altfel de oameni…. Dupa parerea dvs., acest popor, care are un trecut indepartat cu care ne putem mandri (sper sa ma insel dar parca nu mai are viitor), este astazi obosit ? Este azi atat de slabit incat nu mai reactioneaza la absolut nimic din ce se abate asupra lui ? Este aceasta stare intalnita la toate popoarele europene ? Sau numai la noi ? Totul este din cauza pierderii credintei ? Mai vedeti pentru noi sanse de revenire ? Sau ne vom prabusi alaturi de Europa ? Ce credeti ?

    • Dan Tomozei spune:

      Să știți că sunt optimist. Pentru că România o să dispară abia când ultimul român conștient de sine o să dispară. Semne că românii se trezesc, sunt tot mai multe și consistente, iar aici nu mă refer la spațiul politic.
      Apoi, în întreaga noastră istorie am fost dominați și vânturați de străini, mai ales când în fruntea românilor au ajuns trădători și vânzători de neam și țară. Dar … la scara istoriei, cum veniră, se făcură toți o apă și-un pământ.
      Imperii au fost și vor mai urma, dar noi am rămas aici, ca mai toate popoarele legate de propriul pământ. O să dispară și UE, o să vină iarăși Estul peste noi, și tot așa, cum este de milenii.
      Să nu vă pierdeți încrederea și cu atât mai puțin zâmbetul, pentru că suntem o clipă în Istorie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.