Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba (foto stânga) a prezentat, joi, o serie de informații cu privire la cele mai recente evoluții ale crizei din Ucraina și perspectiva negocierilor de pace, în cadrul unui dialog telefonic avut cu ministrul chinez de Externe, Qin Gang (foto dreapta). Potrivit comunicatelor emise de Consiliul de Stat al Chinei și de Ministerul chinez al Afacerilor Externe, ministrul Kuleba a mulțumit Chinei pentru asistență umanitară acordată Ucrainei, a apreciat documentul de poziție prezentat de China privind soluționarea pe cale politică a crizei din Ucraina, document care arată dorința pentru promovarea încetării focului și conflictului.
Dialogul a avut loc în condițiile în care, săptămâna viitoare (20-22 Martie), la invitația președintelui Vladimir Putin, președintele Chinei, Xi Jinping, va efectua o vizită de stat în Federația Rusă.
La rândul său, ministrul Qin Gang a transmis îngrijorarea cu privire la posibila escaladare și pierdere a controlului în criza din Ucraina, îndemnând toate părțile implicate să mențină calmul și reținerea, pentru a relua negocierile de pace cât mai curând, revenind la calea soluționării politice.
China solicită încetarea războiului din Ucraina
În cadrul convorbirii telefonice, ministrul Qin a mai arătat că autoritățile de la Beijing speră ca Ucraina și Rusia să poată păstra perspectivele pentru dialog și negocieri, să nu închidă porțile soluționării politice, indiferent cât de dificilă și provocatoare ar fi aceasta.
Pe acest fond, China va continua să joace un rol constructiv în reluarea negocierilor de pace, în atenuarea tensiunilor și restabilirea păcii.
În ceea ce privește relațiile bilaterale, Qin a declarat că relația China-Ucraina a menținut un parcurs de dezvoltare în cei 31 de ani de la stabilirea legăturilor diplomatice, Beijingul apreciind disponibilitatea Ucrainei de a stabili o relație sinceră, bazată pe respect reciproc cu China.
QIN GANG: Criza din Ucraina este o erupție de probleme în guvernarea europeană de securitate
Kuleba a apreciat că RP Chineză este nu doar un partener important al Ucrainei, ci și o țară majoră care joacă un rol crucial în afacerile globale, în acest sens exprimând felicitări pentru intermedierea unui acord între Arabia Saudită și Iran, privind restabilirea relațiilor diplomatice.
În urmă cu zece zile, în cadrul Sesiunilor de Primăvară 2023, ministrul Qin Gang a declarat „că criza din Ucraina este o tragedie care ar fi putut fi evitată”, China nefiind nici „creatorul crizei”, nici vreuna din țările care „furnizează arme părților implicate în conflict”. Arătând că există o mână invizibilă care escaladează conflictul din Ucraina, în opinia ministrului Qin „criza din Ucraina este, în esență, o erupție de probleme în guvernarea europeană de securitate”, context în care China alege pacea în locul războiului, dialogul în locul sancțiunilor și reducerea tensiunilor în locul focului.
„Ceea ce este necesar acum este calmul, rațiunea și dialogul, iar procesul negocierilor de pace ar trebui să înceapă cât mai curând posibil în criza din Ucraina”, a declarat Qin Gang, arătând că în fața provocărilor tot mai acute din regiunea Indo-Pacific, „niciun război rece nu ar trebui să fie relansat și nicio criză de tip Ucraina nu ar trebui repetată în Asia”.
Ucraina reproșează Chinei că dialoghează la nivel înalt doar cu Rusia
Anterior, la data de 24 Februarie a.c., China a prezentat un document de poziție în care a solicitat încetarea focului și războiului, toate părțile implicate trebuind să evite adâncirea deteriorării situației sau chiar pierderea controlului asupra crizei ucrainene, sprijinind Rusia și Ucraina să reia dialogul direct cât mai curând posibil, să promoveze treptat detensionarea situației și, în cele din urmă, să se ajungă la o încetare cuprinzătoare a focului.
China și Rusia susțin soluționarea politică a crizei din Ucraina
Totodată, China solicită inițierea negocierilor de pace, dialogul și negocierea fiind singura modalitate viabilă de a rezolva criza ucraineană, Beijingul fiind dispus să continue să joace un rol constructiv în această privință.
2 răspunsuri la Ucraina a informat China cu privire la conflictul cu Rusia