„Austria este în acest moment, mă rog, ca țară neutră, știm că ei au statutul de țară neutră, nu sunt membri ai NATO (…) între timp a devenit un hub al spionajului rusesc, este penetrată de agenți de influență ai Rusiei. Această țară, de fapt, care este aproape pro-rusă, sub această mască a neutralității, ne ține pe noi și încearcă să creeze probleme în interiorul Uniunii Europene”, a declarat profesorul universitar Valentin Naumescu (foto), fost Secretar de stat în Ministerul român al Afacerilor Externe şi Consul general al României la Toronto (Canada).
Declarația a fost făcută de Naumescu în emisiunea „Impact Internațional” de la Prima News, realizată de Cristian Gava, o clonă intelectual-scherțando a incertului diplomat, dar mereu bine poziționatului Emil Hurezeanu.
Permanent grav, incapabil de o grimasă umanizantă, Gava este un alt analist de politică externă, un alt priceput în absolut tot ce mișcă în lume. Priceperea îi vine din arta decupajului momentelor istorice, din etichetare, din fandările și șpagaturile între două sau multiple evenimente în care și din care Democrația și Occidentul sunt mereu partea minunată a realității, restul lumii, dar mai ales Rusia fiind o dictatură, un putinism, un nou ev mediu al analfabetismului, o lume neo-medievală, o barbarie, o reglare de conturi mafiotă … .
Imaginea adultului de azi mi-a stârnit curiozitatea. Cine este Cristian Gava (foto stânga), monumentul de gravitate care decupează cu drujba din realitate?
La o simplă căutare l-am redescoperit pe: copilul minune, pe geniul, pe filozoful, pe fenomenul, pe etalonul unei generații, care astăzi a ajuns priceputul la politică internațională, analistul grav dezechilibrat al lumii contemporane. Sărmanul!
În derapajele lipsite de obligatoriul echilibru și argument bilateral, Gava este depășit de Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi preşedinte al think-tankului Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Un Naumescu infectat de anti-rusism, de anti-putinism, de lumea care nu este democrată pe modelul euro-atlantic, motiv pentru care trebuie pusă la punct și aliniată de urgență, pentru a scăpa de malefica propagandă a Kremlinului. Te cuprinde simultan râsul și mila.
Să dăm citire:
„Valentin Naumescu: Există în ADN-ul cultural al fiecărei națiuni, există anumite slăbiciuni, anumite vulnerabilități, pe care aparatul de propagandă al Kremlinului le exploatează. Vedeam și ne distram, să spunem, într-un cerc de prieteni, oarecum ne distram, că este cinică observația, omeni care sunt clar împotriva Uniunii Europene sau Occidentului, plâng acum foarte tare de faptul că România nu intră în spațiul Schengen. (…) Pentru că este clar că problema noastră acum nu este cu Uniunea Europeană în ansamblu, care este în favoarea extinderii spațiului Schengen și a includerii României și Bulgariei, ci cu o țară, cu o singură țară, și anume cu Austria, unde sunt probleme, de fapt …
Cristian Gava: … tot de intruziune rusă. Tot de intruziune rusă.
Valentin Naumescu: Exact. Austria este în acest moment, mă rog, ca țară neutră, știm că ei au statutul de țară neutră, nu sunt membri ai NATO (…) între timp a devenit un hub al spionajului rusesc, este penetrată de agenți de influență ai Rusiei. Această țară, de fapt, care este aproape pro-rusă, sub această mască a neutralității, ne ține pe noi și încearcă să creeze probleme în interiorul Uniunii Europene. Lucrurile acestea sunt evidente.
Se adaugă Ungaria care știm, face tot posibilul și lasă să treacă migranții spre Austria, ba chiar încurajează să treacă cât mai repede. Deci, iată că suntem prinși într-un joc de acesta al manipulărilor, în care, ca întotdeauna, apar pescuitori în ape tulburi. Și aceștia sunt, mă rog, oameni politici, partide, opțiuni anti-occidentale, se apropie alegerile și devine un climat foarte periculos.”
Prin urmare, austriecii sunt ruși, iar cancelaria din Viena este Kremlinul. Prin urmare, austriecii sunt marionetele lui Putin care necăjesc bietul popor român și nu îl lasă în spațiul Schengen. Mai simplu, problema nu este generată de slugărnicia, lipsa de viziune, demnitate, determinare și bărbăție politică a politicienilor de la București, începând cu Iohannis și terminând cu toate cele nouă guverne ale sale din ultimii nouă ani!
Buuunnnn …
Succesiv, în emisiunea clonei lui Hurezeanu, strâns de căștile de jucător de PlayStation, profesorul Naumescu insistă, clarifică, face lumină în problemele euro-atlantice, aflată în accelerată degradare:
„Toate acestea poartă un nume, toate au un numitor comun. Ele se numesc exploatarea frustrărilor. Asta face Vladimir Putin încearcă să exploateze toate frustările politice care apar în orice spațiu politic democratic, acolo unde cetățenii se pot exprima prin vot.” – Valentin Naumescu
Dincolo de simpatiile sau antipatiile inacceptabile pentru un cadru universitar, Valentin Naumescu se poziționează în gruparea celor care neagă realitatea, evidența.
Dacă ar fi un cadru didactic universitar echilibrat, responsabil, nepartizan, Naumescu ar sublinia că Occidentul, UE și România se prăbușesc pentru că au lideri marionetă coordonați de SUA, nu de Rusia.
Apoi, economia României este în criză pentru că este subordonată și spoliată de Occident, nu de Rusia.
Educația și societatea din România sunt în gravă criză pentru că adoptă și copiază modelele occidentale, nu pentru că urmează Rusia.
Și totuși, Naumescu știe cu certitudine, aidoma poeziei lui Sorescu … dacă toate trebuiau să poarte un nume, acesta este Putin cu varianta războiul lui Putin!
Dacă nu ar fi de plâns în hohote, dacă nu ar fi tragic, emisiunea lui Gava ar fi o parodie perfectă a politicii externe românești, în care analiștii și experții sunt chiar mai proști și impostori decât marionetele plantate la MAE, Guvern, Președinție.
Întrebat cum vede „un obiectiv major de țară pentru România” pentru o „deplină integrare în lumea occidentală”, Naumescu insistă pe occidentalizare, pe preluarea modelelor externe, pe renunțarea la identitatea românească și topirea în cultura politică de tip occidental.
„Eu cred că prioritatea noastră în acest moment devine alta. Devine consolidarea culturii politice de tip occidental, a valorilor occidentale, în societatea și democrația românească. Pentru că noi începem să pierdem, mă tem, pe plan educațional, pe plan cultural, pe plan democratic. Noi trebuie să consolidăm opțiunea pro-occidentală în România. (…) noi nu mai reușim să comunicăm cu cetățenii noștri, care sunt captivi pe rețele sociale, care sunt ignoranți și care devine agresivi, și influențați și influențabili de mișcări anti-occidentale, pro-ruse, care neagă evidențe, care sunt certați cu știința, care refuză efectiv educația științifică.” – Valentin Naumescu
Universitarul Valentin Naumescu trage un semnal de alarmă! Situația este gravă, pentru că:
„… ne scapă un număr mare de cetățeni care încep să trăiască într-o lume paralelă, într-un univers din acesta … neo-medievală (intervine Gava – n.m.) … alimentat pe rețele sociale și care este evident parte a războiului lui Putin împotriva Europei, a Occidentului și a democrațiilor liberale. Aici este urgența noastră, să comunicăm din nou în zona convingerii cetățenilor cu privire la beneficiile care vin din Uniunea Europeană, valorile democrației liberale … (…)”.
Privești, asculți, citești și te întrebi: în ce lume trăiesc indivizii de genul Naumescu și Gava, geniul care în copilărie făcea apologia creștismului și familiei, dar astăzi a ajuns sufocat de euro-atlantism, încât realitatea devine opțională, parțială și cu o singură cauzalitate negativă: Putin-Rusia?
Salvarea vine din faptul că emisiunea lui Gava spulberă audiențele de maxim 100 de viziualizări (în șase zile, emisiunea prezentată aici a adunat 83!!! de vizualizări, vezi foto dreapta), iar intervențiile lui Naumescu, oriunde sunt ele, nu atrag mai mult interes.
Însă, Naumescu și Gava se consideră și sunt promovați drept: repere, analiști, experți în politica internațională, modele de echilibru!
Naumescu formează studenți, în condițiile în care principala lui calitate este dezechilibrul, lipsa de punere în context, eludarea realității, cauzalității și … Adevărului! Un Adevăr care nu comportă forme de plural și care nu poate fi ascuns în avalanșa de șabloane și regurgitări cu pretenții intelectuale.
Gava și Naumescu au abordat și BRICS, Africa, China, Sudul Global. Au făcut-o în aceeași tonalitate disonantă, în care dacă Rusia este rea și China este rea, iar dacă Occidentul condus de SUA se prăbușește este din cauză că este bun și tolerant în relația cu dictaturile și autocrațiile care, iată, manipulează, fură și distrug minunata lume euro-atlantică, în care UE este o floare cu țări-petale rupte de criminalul Putin.
„Aparatul de propaganda al Kremlinului” este de vina pt toate nenorocirile Romaniei ‘democrate’. Aparatul de propaganda al Washingtonului ne face mult bine spaland pe creier majoritatea Romanilor ramasi in tara. Pana la ‘invazia Ucrainei’ n-am avut nici o simpatie pt Rusi. Acum am, pt ca traind in America am inteles cat de criminali sunt liderii SUA si cateii lor din NATO!
„” (…) noi nu mai reușim să comunicăm cu cetățenii noștri, care sunt captivi pe rețele sociale, care sunt ignoranți și care devine agresivi, și influențați și influențabili de mișcări anti-occidentale, pro-ruse, care neagă evidențe, care sunt certați cu știința, care refuză efectiv educația științifică.” – Valentin Naumescu „”
extrem de gresite si jignitoare cele afirmate !
Eu nu sunt captiva de retele sociale, nu sunt ignoranta, nici agresiva, nici influentata de vreo event.miscare anti-occidentala
La 73 de ani afirm cu tarie ca o atitudine pro-rusa nu neaga evidente, nu e certata cu stiinta, nu repudiaza educatia stiintifica . Pot gandi cu propriul creier, oricat de gresit ar fi perceput si … aprobat.
Pretuiesc si marea cultura rusa, si poporul rus si pe presedintele Putin !
Sa ne fereasca Dumnezeu de dragostea ruseasca!
Felicitari Domnului Tomozei pentru articolul obiectiv si pe intelesul tuturor. Intrebarea este retorica: Cine sunt acesti clovni care sub umbrela unor „titluri” spala creierele studentilor? 😊
Sunt indivizi care dacă ar fi prins perioada comunistă ar fi predat lecții de marxism-leninism, de stalinism. Ar fi fost tovarăși de nădejde ai partidului, ar fi fost delatori și turnători, pentru că sunt băieți deștepți. Toți băieții deștepți se orientează, sunt mereu poziționați corect politic, niciodată împotriva curentului de impostură, trădare și dezinteres național. Dacă au o pasiune este orgoliul personal și proasta superioritate bazată pe noul limbaj de lemn, pe decupajul din realitate, pe care îl mestecă fără să îi apuce greața.
Ce bine spus! As adauga cu modestie si faptul ca toata presa romaneasca li-i se adreseaza conform acestor „titluri” pierdute prin fotoliile prin care s-au perindat unii cu zeci de ani in urma, fie si doar pentru cateva zile, dar au ramas in mod hilar „D-le Ministru”, „D-le Senator”,”D-le Primar”, „D-le Profesor”….etc… pentru posteritate. Asta deformeaza in mintea studentilor notiunea de merit si titlurile pompoase atasate constant unor neica nimeni.
Altă „somitate” de la Cluj! Iar Gava zice-se că e finul lui Codlea. Adevărat? Cuibul de vipere de la Cluj!
Bună ziua
Am să încep cu finalul articolului dumneavoastră, BRICS chiar reprezintă o problemă pentru lumea occidentală și în mod deosebit pentru SUA și Anglia, de asta bănui și că avem acest război proxi în Ucraina pe care unii doresc să îl transforme în al 3 lea război mondial.
Observând că este posibil să piardă acest conflict proxi încearcă să bage bățul prin gardul existent între Serbia și Kosovo, război mondial să fie că doar au mai existat astfel de cazuri în istorie, care întotdeauna s-au suprapus peste crize.
Vis a vis de domnii menționați, grav este că sunt peste tot infiltrați începând cu educația și terminând cu sistemul de apărare și forță a țării, îi putem vedea prezenți zilnic la TV și diverse evenimente politice, în acțiuni gen Crevedia și ale poliției, în teatrele de operațiuni NATO și ONU, comandând și executând sondaje politice pentru că mai apoi să le comenteze în vederea inducerii unei direcții, oricare ar fi aceasta, comandată de,, șefii ” lor.
De asta spun că nu trebuie să îi mire că poporul român nu mai rezonează cu ceea ce spun și nu îi mai cred chiar dacă spun unele lucruri bune și reale, cum nu trebuie să fie mirați că partidele naționale câștigă teren, și sperăm alegerile viitoare, lumea fiind sătulă de acești aceeași oameni
Pierdere de vreme, domnule Tomozei, cu lectura celor afirmate de ultra-politic-corectul, progresistul si globalistul Naumescu…………….