Cât de adânc coboară în istorie relația dintre români și chinezi, trebuie cercetat până în urmă cu 7000 de ani, în perioada neolitică a Culturii Cucuteni și Culturii Yangshao (仰韶文化/Yangshao wenhua). Dincolo de inspirația oferită de natură și divinitate, nu există repere palpabile care să argumenteze similitudinea existentă între cele două culturi, ale căror urme au fost descoperite de arheologi abia la final de secol XIX, început de secol XX.
FOTO: Obiecte prezentate în expoziția organizată, în luna Mai 2017, de Institutul Cultural Român din Beijing.
În China, arheologia modernă a fost promovată de geologul suedez Johan Gunnar Andersson[1], care a coordonat săpături în zonele centrală și vestice. Astfel, în 1930, a fost descoperită Cultura Yangshao, fixată în scara Istoriei între anii 5000 și 3000 î.Hr., binecunoscută pentru vasele din ceramică bogat colorate. Dat fiind că deja Cultura Cucuteni[2] (5800-3200 î.Hr.) fusese deja descoperită la 1884, de Teodor T. Burada[3], pe arealul din nordul României de astăzi, Andersson a susținut că civilizația chineză nu își are vatra pe valea Fluviului Galben (Yangtze), ci a fost o civilizație migratoare, venită de pe pajiștile eurasiatice. După zeci de ani de ample descoperiri și cercetări, mediul academic internațional a stabilit, pe baza descoperirilor succesive din China, că rădăcinile Culturii Yanghshao sunt spontane, chiar dacă asemănările sunt izbitoare în relația cu Cultura Cucuteni.
Este motivul pentru care, de zeci de ani, între China și România sunt derulate cooperări la nivelul Institutul de Arheologie al Academiei Chineze de Științe Sociale, cercetările comune fiind derulate în șantierul arheologic din satul Dobrovăț, județul Iași. La Dobrovăț a fost decopertată o suprafață de șase hectare, pe care au fost descoperite obiecte datând din jurul anului 4300 î.Hr., din primele etape ale Culturii Cucuteni. Aici au fost descoperite rămășițele a nouă case, pământul din care au construite fiind demonstrat că a fost ars înainte. Studiind starea bucăților de pământ, unele vitrificate, arheologii chinezi au concluzionat că arderile s-au făcut la temperaturi de peste 1.000 grade Celsius. Mai mult, dat fiind că în cadrul Culturii Cucuteni nu au fost descoperite cimitire, arheologii români și chinezi speculează că obiceiurile de înmormântare din acea perioadă includeau incinerarea în propriile case, considerate ca fiind parte vie a existenței. Odată cu moartea proprietarului, dispărea și locuința, cu toate bunurile folosite.
În cadrul cercetărilor de la Dobrovăț, arheologii chinezi au apelat inclusiv la lopata Luoyang[4], dat fiind că zona este împădurită, iar aparatele de detectare nu oferă rezultatele așteptate.
După zeci de ani de cercetări, întrebările rămân. Cum a fost posibil ca două populații și culturi, aflate la o distanță de 7.000 de kilometri, să construiască similar și să producă obiecte de ceramică pe care să le modeleze și picteze până la identitate? O relația de comunicare, fie și intermediată, între culturile Cucuteni și Yangshao, nu este acceptată la nivel științific. Dar, dincolo de ceramică și de materialele de construcție, încep să apară diferențe consistente mai ales în privința obiectelor de utilitate imediată și cele ritualice, dezgropate din cele două culturi par semnificativ diferite. (…)
Puțini dintre locuitorii satul Sanmenxia (三门峡) din provincia chineză Henan, trăiesc în conștiința tezaurului cultural Yangshao, care a ajuns să preceadă toponimul oficial. Aici, de 100 de ani, se descoperă permanent urmele unei civilizații străvechi, de acum 7000-5000 de ani, într-un spațiu denumit azi Parcul Național al Ruinelor Arheologice din satul Yangshao. (…)
Cu ajutorul ultimelor tehnologii, arheologii prelevat mostre de fibroină[5], din rămășițele umane dezgropate, demonstrând că înainte de a fi înmormântate corpurile au fost cel mai probabil învăluite în mătase.
Însă, ce leagă în mod esențial culturile Cucuteni și Yangshao este ceramica pictată, tipică, unică, uimitoare prin creativitate, mulți specialiști convenind că aceasta reprezintă primul val artistic din perioada preistorică umană. Obiectele de ceramică oferă reprezentări de petale, triunghiuri arcuite, puncte circulare, păsări, pești, reprezentări umane și ale focului.
Un prim proiect de cooperare China-România a fost demarat în 2019, când un grup de experți de la Institutul de Arheologie al Academiei Chineze de Științe Sociale s-au alăturat săpăturilor din Dobrovăț (Iași), dorința principală fiind legată de misterul care aduce atât de aproape cele două culturi neolitice. Pandemia a suspendat cooperările, însă, după anul 2021, dialogul China-România a fost reluat, partea chineză manifestând interesul în acest sens.
O explicație prezentată până acum este legată de faptul că locuitorii din perioada celor două culturi erau eminamente sedentari, cu o activitate agrară stabilă, dar, spre deosebire de civilizația Cucuteni, dispărută fără o explicație istorică judicioasă, civilizația pe cursul Fluviului Galben a continuat și s-a dezvoltat, zona centrală a Chinei de azi fiind considerată rădăcina civilizației chineze.
Chinezii consideră România drept patria ceramicii pictate Cucuteni, o zonă aflată la interferența rutelor comerciale euro-asiatice antice, cu o poziție strategică între vechea Europă și Asia. Mai mult, chinezi privesc Cultura Cucuteni ca pe un apogeu al civilizațiilor preistorice din Europa.
Pe de altă parte, există consistente poziții în rândul cercetătorilor chinezi care susțin că asemănările vizuale de vasele de ceramică aparținând celor două culturii nu sunt atât de pregnante, dimpotrivă, sunt superficiale și înșelătoare, existând suficienți indicatorii culturali în spatele asemănărilor[6] dintre civilizațiile apărute și care au înflorit în epoca de tranziție de la neolitic, la epoca bronzului. (…)
Din altă perspectivă, Prof.Univ.Dr. Anna Eva Budura susţine că străvechea şi valoroasa cultură Yangshao este anterioară culturii Cucuteni, aşa încât ceramica din spaţiul chinez „poate fi considerată primul mesager al civilizaţiei Huaxia care a ajuns până în Europa Centrală şi a găsit condiţii de înflorire maximă la Cucuteni, pe plaiurile României. Uimitoarea asemănare a celor două culturi, apropiate în unele cazuri până la confundare, a fost semnalată de unii istorici francezi încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar constatărilor lor nu li s-a acordat importanţă”.
[1] Johan Gunnar Andersson (1874-1960) a fost un geolog, paleontolog și arheolog suedez, asociat cu începuturile arheologiei chineze moderne. Prima vizită în China o efectuează în 1914, în calitate de consilier minier al guvernului de la Pekin, unde a sprijinit procesul de formare a primei generații de geologi din China. De asemenea, în China, a făcut numeroase descoperiri în domeniul minereurilor, geologiei și paleontologiei.
[2] Cultura Cucuteni sau Cucuteni-Trypillia, denumită după satul Cucuteni, Județul Iași, românia. Primele descoperiri și cercetări au fost făcute în anul 1884.
[3] Teodor T. Burada (1839-1923), jurist, folclorist, etnograf și muzicolog, membru corespondent al Academiei Române. Descoperirile sale, privind obiectele ceramice găsite pe dealul Cetățuia de pe moșia Cucuteni au fost prezentate la Congresul de Arheologie de la Paris (1889), devenind cunoscute la nivel mondial, fiind considerate încă de pe atunci un punct de pornire în studiul preistoriei umane din spațiul european.
[4] Lopata Luoyang este un instrument tradițional de testare, în formă de tub, utilizat de arheologii chinezi pentru examinarea straturilor de sol și pentru a localiza posibile relicve subterane.
[5] Substanță proteică, principal component al fibrelor de mătase naturală.
[6] Punct de vedere exprimat de Prof. Wen Chenghao, din cadrul Institutului de Arheologie al Academiei Chineze de Științe Sociale, în cadrul articolului intitulat “Clues from an intriguing past”, publicat în China Daily, 23 Decembrie 2021
* Din volumul „Un prieten adevărat, China”, Dan Tomozei, Editura Prestige 2024, p. 190-193
