ZIUA UNIRII – ZIUA TREZIRII!

Este emoționantă și revigorantă starea de spirit a românilor care au ieșit în număr mare pe stradă, ieri, de Ziua Unirii de la 24 Ianuarie 1859, ziua Unirii Principatelor române și constituirii României. Poporul român mocnește și se trezește, în total contrast cu puterea de la București care nu face decât să se agațe de președinție și de guvernare.

Puterea este tot mai departe de voința poporului. Fiecare zi care trece nu face decât să amâne și să acutizeze starea de tensiune socială care va mătura coaliția PSD-PNL-UDMR care îl protejează pe infractorul președinte ilegitim Klaus Iohannis.

Puterea de la București a ajuns să se teamă de propriul popor. Nici ilegitimul președinte Iohannis, nici premierul Marcel Ciolacu, nu au avut demnitatea și curajul să coboare printre români, în ziua de 24 Ianuarie. Primii doi oameni în stat s-au ascuns în spatele unor mesaje imbecile, scrise de consilieri idioți, în care au transmis mesaje despre euro-atlantism și despre stabilitate.

Ce legătură are Unirea românilor de la 1859 cu Uniunea Europeană de azi, cu NATO și SUA? Despre ce stabilitate vorbesc oamenii ăștia, câtă vreme ei calcă în picioare regulile elementare ale democrației, instigând la instabilitate socială? Folosind instituțiile de forță aflate sub ordin, președinția luată prizonier de Iohannis și guvernul condus de Ciolacu, accentuează fractura și distanța tot mai mare față de români.

La Iași, Focșani și București, zeci de mii de românii au transmis un nou semnal celor care au frudat și anulat alegerile prezidențiale din Decembrie 2024: poporul român vrea dreptate, iar hoții și ticăloșii trebuie să plece.

Este pentru a doua oară, în ultimele două săptămâni, când puterea de la București primește un semnal clar din partea românilor. Pe 12 Ianuarie, la București, a fost doar începutul trezirii românilor, iar aici trebuie subliniat rolul esențial pe care Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) și liderul George Simion îl au. De asemenea, este esențială personalitatea lui Călin Georgescu, românul care astăzi se bucură de cea mai mare încredere în rândul românilor.

În tușă groasă trebuie subliniat că, din nou, la îndemnul AUR, Tricolorul României a devenit simbolul patriotismului și trezirii conștiinței naționale. Din nou, în capitala și orașele României au fost ridicate păduri de Drapele Naționale, ca un zid care crește și se întărește în conștiința ieșită din hipnoză a poporului român. Dacă puterea vrea să impună cenzura, dacă vrea să anuleze dreptul la liberă exprimare, dreptul de a ridica Tricolorul României nu îl vor putea interzice!

Un alt lider politic acceptat este Elena Lasconi, președintele USR, care a coborât printre români, fără teamă. Prin urmare, finaliștii legali ai alegerilor prezidențiale deturnate și anulate ilegal de actuala putere, în strânsă complicitate cu liderii Comisiei Europene, sunt sursă de încredere socială și politică.

Puterea de la București trebuie să facă un minim efort ca să înțeleagă că românii cer demnitate, vor lideri patrioți, nu vânduți intereselor străine, dar mai ales cer respectarea dreptului de a alege liber.

Puterea de la București trebuie să accepte că mass media plătită din banul public, oricât efort ar face pentru a denatura realitatea, pentru a accentua incidente minore, nu mai poate schimba voința românilor.

Puterea de la București, reprezentată de Iohannis și guvernul PSD-PNL-UDMR nu mai reprezintă poporul român, cu atât mai puțin speranța, încrederea și fericirea națunii române. Iohannis și Guvernul Ciolacu 2 sunt reprezentanții intereselor străine, de care românii s-au săturat și îi vor ieșiți din scena politică.

Pe scurt, Iohannis și Guvernul Ciolacu sunt exponenții lipsei de putere și încredere, dar mai ales principala sursă de nefericire a poporului român, un popor care cere în primul rând demnitate și dreptul de a-și alege LIBER liderii.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în ALEGERI 2024, ALEGERI 2025, Analize - Comentarii, De departe ... România, EU Centrală şi de Est, Multilateralism ... în doi, România. Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la ZIUA UNIRII – ZIUA TREZIRII!

  1. Minerva Sorian spune:

    Revin legat de domnul Georgescu, cu precizarea că afirmațiile dumnealui sunt prezente pe videoclipuri originale de pe YouTube și degeaba le-au difuzat televiziunile noastre, căci fanaticii domniei sale refuză cu încăpățânare să vadă realitatea afirmând ,la modul total absurd, că televiziunile mint, nu idolul lor fals. Ceva total nou pentru mine, am descoperit doar aseară: într-o emisiune online, Călin Georgescu a pretins că deapănă ”o poveste veche de pe vremea dacilor”, poveste care, vezi Doamne, ar spune multe despre ”demnitatea poporului român”. Cică după ce a murit o lupoaică, puiul lup a ajuns orfan printre oi. Cu timpul s-a crezut oaie, uitându-și adevărata natură. Behăia și păștea cu suratele sale. Într-o noapte, un lup bătrân a atacat turma, ucigând mai multe oi… În realitate, Georgescu folosește cu neobrăzare o veche și documentată fabulă indiană în care e vorba despre tigrii, nu despre lupi, iar acțiunea se petrece în junglă, nu pe meleaguri ”dacice”. La final, tigrul cel tânăr va emite ”răgetul trezirii”, nu un ”urlet al demnității”. (Desigur, el nu se împiedică în detaliile de mai sus. Păi, dacă dacii cu fesuri “au vorbit latina înaintea romanilor”-cum afirma intr-o alta înregistrare, ce i-ar fi putut opri să inventeze și sanscrita? ) ATENTIE: indianist și lingvist, Heinrich R. Zimmer (1890-1943) invoca această fabulă animalieră – numind-o ”Răgetul trezirii” – în cuvântul introductiv al studiului ”Filozofiile Indiei” (care a avut ediții succesive la Editura Humanitas).
    Domnul acesta exploatează fără nicio jenă fudulia absurdă a multor ignoranți de la noi, ba chiar spune intr-o altă înregistrare penibilă, că valahii au fost primii locuitori al… Valhallei! Este plin internetul de aberațiile acestui individ, vă rog insistent să vă documentați Cu respect, M.S.

    • Dan Tomozei spune:

      Și eu vă rog să înțelegeți că fiecare aspirant la funcții politice se poate exprima așa cum consideră și pe nivelul pe care îl găsește potrivit. Pentru toate acestea NU sunt nici responsabil, nici dornic să mă implic în dispute lipsite de sens.

  2. Minerva Sorian spune:

    Domnule Tomozei, în calitate de veche urmăritoare, vă rog mult să vă documentați cu lux de amanunte despre domnul Georgescu, care nu prezintă încredere pentru majoritatea românilor, sper. De fapt, cei ce l-au votat în turul 1 reprezintă doar vreo 12% din numărul cetățenilor români cu drept de vot.
    Dumneavoastră nu cred că puteți avea încredere în cineva care afirmă, de exemplu: „Întreaga istorie a umanității este o conspirație!” , dar în alt interviu îl auzim zicând: „Istoria este un lucru sfânt, de ce, pentru că ea este adevărată și unde este adevărul, este Dumnezeu. Aici este ideea!”
    Sau: „Cum poate să știe un doctor, eu mă duc în fața lui și spun că sufăr de, nu știu de ce am, mă doare asta. Cum poate să știe omul ăla mai bine decât mine? N-are cum. Medicina a fost inventată special pentru frică.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.