Noul președinte Nicușor Dan trebuie să înțeleagă corect diplomația și bunăvoința Chinei

Este un fapt ieșit din rutina ultimilor 15 ani ca România și președintele României să apară în paginile publicațiilor tipărite din China, ba chiar pe prima pagină, în deschidere. Interesului la cel mai înalt nivel, arătat de autoritățile de la Beijing, se răspunde cu o tăcere lipsită de politețe și diplomație. Să fie un semn că și nou președinte de la București va continua linia promovată de Traian Băsescu și accentuată de Klaus Iohannis? Pentru relația România – China, o astfel de abordare ar însemna distrugerea ultimelor punți de dialog și cooperare.

Trebuie subliniat încă de la început că noul președinte, Nicușor Dan, a susținut în programul politic intitulat “Viziunea România onesta” că „România trebuie să evite dependența tehnologică de regimuri autoritare precum China.” Dacă la aceasta adăugăm  lipsa de reacție în fața mesajelor oficiale, la cel mai înalt nivel transmise de Beijing în ultimele zile, putem înțelege că și tăcerea este un răspuns.

De asemenea, trebuie subliniat că la Beijing se cunoaște în detaliu evoluția electorală din ultimele șase luni, pornind de la anularea alegerilor din Decembrie 2024, până la răsturnarea situației în turul doi din 18 Mai 2025 și presiunile politice făcute de Franța, reclamate de proprietarul Telegram, Pavel Durov. Toate acestea apar în presa de la Beijing.

În aceste condiții, mesajele de felicitare transmise de președintele Xi Jinping și de premierul Li Qiang trebuie înțelese corect, în limitele diplomatice și protocolare la nivel de lideri de stat. Oricine ar fi fost ales la București, gestul ar fi fost același. Liderii de la Beijing respectă alegerile făcute de orice stat, salutând și exprimând disponibilitatea la dialog și cooperare cu toate țările care respectă China în toate dimensiunile politice, diplomatice, teritoriale și culturale.

În ultima săptămână am așteptat să văd o reacție de la București, ca urmare a mesajelor diplomatice transmise de Beijing, pe diferite canale. Dincolo de o exploatare naivă în presa românească și în spațiul online, noul președinte al României nu a răspuns, la fel cum nici Ministerul român de Externe nu a transmis un răspuns public.

Este posibil ca informațiile care apar despre România în presa din China să nu fie cunoscute sau să fie blocate, la București. Însă, în mod cert, Ambasada României la Beijing a informat centrala MAE, iar Ambasada Chinei a transmis MAE de la București mesajele de felicitare lansate de liderii chinezi. În aceste condiții, lipsa de reacție a noul președinte nu oferă un orizont optimist în relația bilaterală România-China, aflată în gravă suferință.

În spațiul online din China, subiecte care privesc România apar zilnic, în zeci de știri și mii de preluări în presa de limbă chineză. Specialiștii chinezi în limba română și studenții chinezi care studiază limba română traduc zilnic știri preluate din presa românească, așa cum sunt publicate, cu toate nuanțele și partizanatele care confirmă faptul că în România nu mai există cu adevărat o presă liberă. Dar, China nu își propune să judece sau să ofere alte nuanțe decât cele promovate de presa din România, despre România.

Pe acest fond, un text ieșit din rutină a fost publicat în ediția din 24 Mai 2025 a cotidianului de limbă engleză CHINA DAILY, ziar dedicat rezidenților străini, cu precădere zonei diplomatice și economice.

Sub titlul “Centriștii câștigă teren în trei țări ale UE”, articolul este dedicat mai mult de 75% alegerilor din România, alături de cele din Polonia și Portugalia.
După ce a fost prezentată victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale, în fața lui George Simion, articolul subliniază surpriza rezultatului final, “deoarece Dan a fost al doilea, la mare depărtare, în primul tur al alegerilor” din urmă cu două săptămâni.

Arătând că Simion a transmis susținătorilor săi că “am fost singuri împotriva unui întreg sistem, singuri împotriva tuturor”, articolul evidențiază felicitările lansate rapid de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, noului ales Nicușor Dan.

Pe de altă parte, în articol este citat Glenn Greenwald, jurnalist și autor, care critică Occidentul pentru anularea alegerilor din România din Decembrie 2024, candidatul favorit fiind eliminate din cursa electorală.

“Acum, candidatul lor marionetă a câștigat în cele din urmă, iar ei susțin că democrația a triumfat”, în fața unui candidat independent, Călin Georgescu, “descris de Bruxelles ca fiind de extremă dreapta, pro-Rusia și anti-NATO”.

Mai mult, în articol este prezentată și poziția fondatorului Telegram, Pavel Durov, care a dezvăluit că “un guvern din Europa de Vest a abordat aplicația de mesagerie cerându-i să reducă la tăcere vocile conservatoare din România înainte de alegeri”. “Am refuzat categoric”, a ripostat Durov, indicând că solicitarea de cenzură a venit din partea lui Nicolas Lerner, șeful serviciilor secrete franceze.

A surprins în mod deosebit mesajul oficial transmis la data de 23 Mai 2025, apărut în toată presa din China, inclusiv pe agenția de de presă Xinhua, la principalele jurnale de știri, în cele 76 de limbi ale China Media Group (CMG), dar și în deschiderea numărului tipărit din data de 24 Mai 2025 al CHINA DAILY, care titra în deschiderea primei pagini: “Xi îl felicită pe Dan pentru alegerea în funcția de președinte al României.

Mesajul publicat în ziar era deja transmis pe canalele diplomatice, apariția pe prima pagină a ziarului trebuind înțeleasă în deplină concordanță cu rigorile chineze.

Președintele Xi Jinping a transmis noului președinte Nicușor că așteaptă eforturi concertate pentru un nou capitol în cooperarea prietenească bilaterală. Apoi, a reamintit că România este a treia țară care a stabilit relații diplomatice cu Republica Populară Chineză, fapt care a fost apreciat permanent în ultimii 75 de ani și care include o mare importanță în potențialul dezvoltării relațiilor bilaterale.

Dincolo de schimburile comerciale bilaterale, care au ajuns în 2024 la 13,5 miliarde USD (+27,4%), președintele Xi a exprimat clar că așteaptă din partea României să rămână un bun prieten și partener. “Ar trebui să se consolideze comunicarea, să se construiască consensuri și să se aprofundeze cooperarea pentru a profita împreună de oportunități și pentru a răspunde riscurilor și provocărilor”, a transmis președintele Chinei.

Iată cum, în doar câteva zile, de la cel mai înalt nivel și pe cele mai importante platforme publice de comunicare cu exteriorul, China a transmis României un mesaj diplomatic, de prietenie și cooperare, cu dorința de a depăși ultimii 15 ani în care relația bilaterală a intrat în suferință, fiind sabotată de președinții Băsescu și Iohannis, de guvernele succesive instalate la București după Noiembrie 2019.

Cum vor acționa și va reacționa noua administrație prezidențială și viitorul guvern ale României în relațiile cu China, urmează să vedem.

La București trebuie înțeles că, la Beijing, diplomația, bunăvoința și prietenia se câștigă și se păstrează prin încredere, parteneriat și solidaritate constante, criterii la care de mulți ani România se califică printre elevii corigenți, extrem de  departe de cei olimpici.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în ALEGERI 2024, ALEGERI 2025, Asia, China, CHINA-ECE, De departe ... România, Din presa chineză, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, România, România - China, ROMANIA-CHINA 75, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Noul președinte Nicușor Dan trebuie să înțeleagă corect diplomația și bunăvoința Chinei

  1. recogn18 spune:

    Când e vorba de ND și de cei din jurul lui… trebuie să ne aducem aminte de Infernul lui Dante – lăsați orice speranță….

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.