Cine mai are încredere în pacifistul Donald Trump?

3 Ianuarie 2020: Donald Trump dă ordin ca Generalul Qassem Soleimani (62 ani/foto tablou), comandantul militar al forțelor iraniene, aflat în vizită oficială în Irak, să fie asasinat
28 Februarie 2026: Donald Trump dă ordin ca Ayatollahul Ali Khamenei (86 ani/foto) să fie asasinat, alături de întreaga familie, în timpul atacurilor SUA-Israel împotriva capitalei Teheran

Sunt doar două dintre crimele cu premeditare dictate de președintele SUA, Donald Trump, în primul și în al doilea mandat, crime care au vizat direct și provocat Iranul. Deciziile au fost luate de Trump în complicitate cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, dat în urmărire de Curtea Penală Internațională sub acuzația de „presupus responsabil pentru înfometare ca metodă de război și direcționare intenționată a unui atac împotriva populației civile, crime împotriva umanității, persecuție și alte acte inumane” .(vezi AICI)

În condițiile în care Trump demonstrează că este simplu pion pe tabla intereselor israeliene, liderii lumii trebuie să asume răspunsul la întrebarea: Cine mai are încredere în Donal Trump și dacă încrederea vine din frică?

Respunsul trebuie dat de întregul occident care, începând cu 24 Februarie 2022, declanșarea invaziei ruse în Ucraina, demonstrează lipsă de luciditate și incapacitate de reacție în fața acțiunilor hegemonice americane, indiferent de administrațiile succedate la Casa Albă.

Câteva observații esențiale, în contextul haosului declanșate de SUA și Israel în Iran și Orientul Mijlociu.

Acțiunile militare dictate de Trump-Netanyahu poartă denumirile Epic Fury (Furia epică) – pentru forțele americane și Shield of Judah (Scutul lui Iuda) pentru forțele israeliene.

Administrația Trump a premeditat o criză regională în Orientul Mijlociu, fiind cunoscut faptul că reacția Teheranului va viza bazele SUA din toate țările din regiune, cu consecințe mult dincolo de granițele Iranului.

Atacul simultan SUA-Israel împotriva Iranului a fost declanșat în timp ce delegațiile americane și iraniene se aflau în pline negocieri, după ce inclusiv reprezentanții SUA au afirmat că sunt înregistrate rezultate pozitive.

Insist asupra acestui aspect al atacului și escaladării în timpul negocierilor cu rezultate pozitive, în condițiile în care pentru toți observatorii lucizi este clar faptul că administrația Trump a folosit diplomația pentru a încerca să mascheze planul real militar premediat.

Necesitatea prevenirii unei amenințări iminente iraniene și asigurarea libertății poporului iranian sunt argumente care nu rezistă în fața niciunei analize critice, oricât de părtinitor pro-americane ar fi.

În aceste condiții, în locul dialogului și negocierilor, în loc să oprească programul nuclear iranian, SUA au declanșat solidaritatea în interiorul Iranului simultan cu haosul regional, oferind noilor decidenți de la Teheran să riposteze și să atace bazele americane aflate pe teritoriul țărilor arabe.

Dar, cea mai gravă decizie dictată de Trump este reprezentată de asasinarea Ayatollahului Ali Khamenei, un tradiționalist care de 36 de ani a reușit să mențină echilibrul între facțiunile militare și politice aflate în competiție în interiorul regimului. Asasinarea lui Khamenei nu duce la căderea regimului autoritar, ci justifică orice acțiune a Gărzii Revoluționare Islamice.

Oricât ar aplauda Trump, Netanyahu și susținătorii dominați de frică, atacarea Iranului și noile asasinate comandate de SUA și Israel nu salvează pe nimeni, nici măcar viețile soldaților americani.

Iranul nu este nici Venezuela, Siria, Irak, Liban sau Yemen, țări care se pot alătura reacțiilor anti-americane și anti-israeliene. Iranul este o țară și un popor profund teologic și militarizat, rănit în orgoliu și conștiință. Regimul de la Teheran înțelege că singura șansă de supraviețuire este asigurată de escaladarea totală, altfel spus jihadul.

Lumea Occidentală trebuie să înțeleagă mai bine și mai profund sensul teologic al lumii islamice, pentru ca să nu ajungă să o confunde cu lumea creștină predispusă la a doua palmă și la răstignire fără luptă, fără reacție.

Iată de ce, administrația Trump a decis să riște aruncând la gunoi stabilitatea oricum fragilă din Orientul Mijlociu, ordonând acțiuni absolut bolnave.

Este clar că Administrația Trump nu a reușit și îi va fi greu să elimine potențiala amenințare iraniană. Este clar că vor fi costuri tot mai mari în lumea arabă, inclusiv pentru SUA, care deja are pierderi umane și materiale, pe care Trump le consideră firești … câtă vreme nu este viața lui și a familiei sale.

Aplauzele lui Trump în fața asasinatelor din interiorul SUA și din lume dezvăluie adevărata față a pacifistului Trump. Un bătrân bolnav psihic, fericit să împrăștie bombe, haos și moarte, în timp ce se auto-încoronează lider al unui fals Consiliu pentru Pace.

Dacă va rezista regimul de la Teheran, este o incertitudine. Cert este că Trump și-a decis finalul politic, trăgând după el efemerul succes al republicanilor care promiteau pace și dezvoltare.

La final, reiau declarațiile Chinei la adresa SUA și Israel, autoritățile de la Beijing condamând vehement asasinarea liderilor de la Teheran și haosul produs în regiune.

Ministerul chinez de Externe a transmis, ieri, că autoritățile de la Beijing și Washington se află în comunicare cu privire la interacțiunile dintre cei doi lideri de stat, dar că autoritățile chineze nu au fost notificate în prealabil despre operațiunile militare declanșate de SUA împotriva Iranului.
Legat de o posibilă vizită a lui Trump în China, purtătorul de cuvânt Mao Ning a subliniat: „nu am informații de împărtășit în acest moment”, în condițiile în care președintele Donald Trump a declarat că va vizita China, la sfârșitul acestei luni.

În fața acestei poziționări, trebuie reținut că, potrivit specificului chinez, autoritățile de la Beijing nu anunță și nu confirmă absolut nicio vizită sau întâlnire la nivel înalt cu mai mult de 24-48 de ore înainte. Este o formulă de prudență, de reținere diplomatică, dar și un drept de a schimba sau anula evenimentele, în funcție de evoluția relațiilor directe. Elocvente sunt deciziile relativ recente în care ministrul german de Externe, Johann Wadephul, și fostul Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate – vicepreședinte al Comisiei Europene, Josep Borrell, au fost anunțați cu câteva zeci de ore înaintea vizitei programate la Beijing că … agenda a fost anulată.