(…) … În prezent, peste 50.000 de tineri români studiază la universităţi din afară, potrivit datelor furnizate de Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). (…) Potrivit datelor Ligii, în 2006 erau peste 23.000 de studenţi români în străinătate, dintre care 16.000 în Europa. Cele mai atractive destinaţii sunt Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, dar creşte interesul faţă de Olanda şi ţările nordice, a declarat pentru HotNews.ro Irina Scarlat, vicepreşedinte al LSRS. (…).
Potrivit unui sondaj realizat de LSRS, cei mai mulţi dintre tinerii care pleacă la studii în străinătate spun că motivul principal a fost dotarea tehnică (95%). Urmatoarele motive le-au reprezentat cursurile (87%), profesorii (81%), sistemul de evaluare (74%), aplicabilitatea practică (71%), cultura locală (70%), oportunităţile de angajare (68%) şi flexibilitatea programului (57%).
În ceea ce priveşte finanţarea studiilor, 39% dintre respondenţi au plecat în străinătate cu bursa, 24% şi-au plătit studiile din salariu, 19% cu bani de la părinţi şi 15% din economii.
Referitor la perspectivele întoarcerii în România, în topul factorilor pozitivi se află prietenii (46%) şi familia (31%). De cealaltă parte a baricadei, în topul factorilor negativi se află societatea românească (64%) şi ofertele de angajare (55%). În acest context, 38% dintre cei chestionaţi au declarat că „Nu ştiu” dacă se vor întoarce în România, 36% au raspuns „Nu”, iar 24% au răspuns că se vor întoarce în ţară.
Textul integral AICI
Despre studiile în străinătate, condiţiile de admitere şi taxe de şcolarizare AICI, pe pagina LSRS