Zece zile în România, după zece luni în China (III) / Turismul … o gălăgie perfect mediatizată

Chiar şi de la mii de kilometri de ţară, este facil de sesizat forţa de mediatizare de care se bucură ministrul şi ministerul care are în subordine turismul românesc. Un minister cu un ministru atât de mediatizat încât, cel puţin în acest domeniu, România ar trebui să exceleze. Milioanele de euro direcţionate numai pentru promovarea brandului de ţară ar trebui să producă rezultate vizibile. Dar, odată ce te pregăteşti de aterizare pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă …
Dacă ar fi să dau un sigur cuvânt despre imaginea cu care te întâmpină România acela este RURAL. România prezintă, de la primii paşi în aeroport, un aer straniu, confirmat imediat de comportamentul angajaţilor civili, apoi de agresivitatea care pluteşte în aer. Nimic din degajarea şi buna dipoziţie de la intrările în capitalele lumii, măcar ale ţărilor Est Europene. “Întoarcerea” în timp, în secolul XX, este una cu atât mai pregnantă. Petru a face puţină ordine, repet, puţină ordine în turism, nu ai nevoie decât de voinţă şi capacitatea de a înţelege termenul TURISM.
Nu mai departe de Aeroportul H. Coandă drumul naţional este spart, coloanele de maşini fac slalom printre bolovani şi borduri aruncate în bătaie de joc pe mijlocul drumului, semn că acolo se lucrează. Însă, nici urmă de muncitori sau utilaje. Aflu că la ceea ce se doreşte a fi intrarea pe centura Bucureştiului se lucreză de mai bine de un an. Un an pentru ceva ce în China se rezolvă în câteva nopţi de muncă, tocmai pentru a nu deranja traficul, pentru a nu produce disconfort. Este un exemplu pe care îl întâlneşti pe întreaga distaţă care leagă Bucureştiul de Sibiu. Aşa am lăsat România cu 10 luni în urmă, aproape la fel o regăsesc. Din loc în loc se lucrează, disparat, fără legătură, fără spor, cu mână de lucru sub dimensionată, cu utilaje care stau pe margine. Şi asta în condiţiile în care citesc zilnic în presa românescă despre milioanele de euro alocate pentru infrastructură. Numai ipostura poate aduce ca scuză mult clamata criză economică.
În România încă nu se înţelege că turismul înseamnă CURĂŢENIE, CONFORT, SERVICII. Chestiuni elementare. Însă, în ciuda deselor plimbări în străinătate, ministeriabilii români nu reuşesc să le înţeleagă, să le deprindă. Eu nu discut aici de excepţii, individualităţi. Imaginea de ansamblu este cea care dă nota general.
Gara de Nord rămâne un spaţiu în care se trăieşte periculos, la fel cum parcul din faţa gării şi a Ministerului Transporturilor este un loc infect, în care drogaţii te sperie iar femei degradate îşi oferă serviciile ziua în amiaza mare. Ce fel de turism oferă România cu astfel de porţi de intrare? Probabil acela de maximă aventură, în care turiştii, dacă nu se simt alungaţi, dau dovadă de stomac tare.
Toaletele publice, obligatorii într-un stat civilizat, obişnuit cu starea de curăţenie şi sănătate, sunt aproape inexistente. Cu greu, în România, găseşti toalete publice, iar cele pe care le găseşti accidental sunt reale pericole. Le descoperi după mirosul care domină împrejurimile, dar suportat cu stoicism de un personal care, contra cost, îţi întinde mecanic, plin de dispreţ, o bucată de hârtie. Încă de la început de secol XX o casă, o instituţie, îşi demonstra gradul de educaţie şi evoluţie prin curăţenia din toalete. Suntem cu 100 de ani mai târziu şi România rămâne în primitivismul latrinelor …
Calitatea serviciilor cu care eşti întâmpinat încă de la intrarea în ţară este una necontrolabilă câtă vreme, în numele economiei libere de piaţă, preţurile sunt mai mari decât în oricare capitală a lumii. Doar forţat de împrejurări accepţi să fii jefuit de chioşcurile care vând băuturi răcoritoare, suveniruri sau nimicuri importate, nereprezentative pentru România, ca să dau numai câteva exemple.
Ce înseamnă cu exactitate România din punct de vedere turistic? Care este atracţia principală promovată de România? Banala frunză, capabilă de înghită milioane de euro, nu poate fi un brand nici măcar pentru o ipotetică ţară a frunzelor. Pentru simplul motiv că turistul nu merge niciunde să vadă … frunze. Dar, câtă vreme ministerul de resort nu a pus la punct nici măcar un obiectiv turistic, ce să vinzi? Spaţii în care turismul se confundă cu bunul plac al unor edili sau administratori lipsiţi de experienţa şi calităţile necesare în domeniu?
Evit să-i nominalizez pe cei care ocupă funcţii de cea mai înaltă responsabilitate în domeniu. Românii sunt oricum lămuriţi. Însă bunul simţ reclamă un background solid înaintea ocupării unei funcţii. În acest caz, care este experienţa în domeniu a actualului ministru, alta decât cea câştigată la locul muncii? Nu caut să intru într-o abordare derizorie, însă cu atitudinea şi experienţa câştigată la shopping-ul de weekend poţi cel mult să promovezi un proiect subţire, cu putere de prost exemplu câtă vreme ministerul de resort, prin ministrul său, este cel mai mediatizat.
Vă invit, la final, să exersaţi un drum din Gara de Nord până la Aeroportul Henri Coandă. Din oră în oră, la şi 10, un tren merge până la … de fapt până lângă aeroport. De acolo, pe un drum prăfuit, printre casele celor care au socotit că este normal să îşi facă o locuinţă unde aterizează şi decolează avioane, eşti preluat într-o cursă raliu, de două microbuze. Cei aproape doi kilometri par interminabili, iar poarta aeroportului îţi pare soluţia vitală, salvatoare, din care ieşi din România atât de frumoasă, de apreciată de toată lumea, dar atât de prost administrată, îngrijită şi total neprotejată.
Pentru cei care se grăbesc să reclame lipsa de implicare a autorităţilor locale, direct responsabile, am să le amintesc doar proverbul cu peştele. Vertebrat care, în administrarea României, a confirmat de prea multă vreme stadiul de cap împuţit … (VA URMA)

REFERINŢE >>>
Zece zile în România, după zece luni în China (I)
Zece zile în România, după zece luni în China (II) / Un genocid reglementat politic