GÂNDUL – Chinezii au finalizat o autostradă cu nouă luni înainte de termen
Un tronson de autostradă între insula Chongming (Shanghai) şi oraşul Qidong (provincia Jiangsu) va completa cea mai mare reţea de tuneluri şi poduri din China, dar şi din lume, scrie Eastday.com. Autostrada, cu o lungime de 52 de km şi trei benzi pe sens, va reduce cu aproape două ore drumul între Chongming şi Jiangsu, de la trei ore şi jumătate la 90 de minute. Asta deşi viteza este limitată la 100 km/h. Acest nou tronson se adaugă unui tunel de 8,9 km şi unui pod de 16,65 km, peste râul Yangtze, date în folosinţă în noiembrie 2009. (…).
Textul integral AICI
ROMÂNIA LIBERĂ – Un ziar chinez avertizează că disputele din Marea Chinei riscă să declanşeze conflicte armate
Ţările care au diferende teritoriale maritime cu China trebuie „să se pregătească pentru lovituri de tun”, a avertizat marţi un ziar apropiat conducerii Partidului Comunist de la Beijing, amplificând tensiunile legate de câteva insule disputate, bogate în zăcăminte de hidrocarburi, relatează AFP, citată de Mediafax. Într-un editorial în care se referă la Coreea de Sud, Filipine şi Vietnam, Global Times avertizează că „dacă aceste ţări nu îşi schimbă comportamentul faţă de China, trebuie să se pregătească pentru loviturile sale de tun”. „Trebuie să ne pregătim, pentru că acesta ar putea fi singurul mijloc de rezolvare a disputelor noastre maritime”, adaugă articolul publicat în ediţiile în engleză şi chineză (Huanqiu Shibao) ale cotidianului. Global Times, care aparţine Cotidianului Poporului, organul de presă al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), este cunoscut pentru naţionalismul său exacerbat. (…).
Textul integral AICI
CAPITAL – Ar trebui să renunţe chinezii la politica limitării naşterilor?
Politica copilului unic a împiedicat naşterea a aproape o jumătate de miliard de chinezi, putându-se transforma într-o bombă cu efect întârziat din cauza îmbătrânirii populaţiei, care va însemna mari probleme sociale şi economice, relatează AFP. Dacă nu exista limitarea naşterilor, aplicată nicăieri în lume la o scară atât de mare şi cu o asemenea rigoare, China ar fi avut acum aproape două miliarde de locuitori în loc de 1,34 miliarde. Din 1979, politica copilului unic a făcut ca o chinezoaică să aibă în medie un copil şi jumătate, însă acest lucru s-a realizat cu brutalitate, de la oraşe la cele mai îndepărtate cătunuri: sterilizări în masă, avorturi până la opt luni de sarcină sau abandonarea fetiţelor. (…).
Textul integral AICI
GÂNDUL – Doi funcţionari chinezi, condamnaţi la închisoare pentru vânzarea unor secrete de stat
Doi funcţionari chinezi au fost condamnaţi la închisoare pentru vânzarea unor informaţii economice confidenţiale către anumiţi traderi bursieri, relatează The New York Times. Wu Chaoming, cercetător al Institutului de Finanţe din cadrul Băncii Centrale din China, a fost condamnat la şase ani de închisoare, iar Sun Zhen, care lucra pentru Biroul Naţional de Statistică, a primit o sentinţă de cinci ani pentru obţinerea de profit de pe urma „unor secrete de stat”. Cele două condamnări vin după o serie de incidente similare care au pus Guvernul de la Beijing într-o situaţie jenantă, scriu jurnaliştii străini. Odată cu expansiunea rapidă a economiei chineze, a crescut şi capacitatea indicatorilor săi economici de a influenţa pieţele financiare mondiale. Procurorii care au anchetat cazul au declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că cei doi bărbaţi au vândut informaţii confidenţiale, de la indicatori privind creşterea economică a ţării la cifre privind inflaţia. (…).
Textul integral AICI