Text apărut pe Jurnalul Naţional şi Radio China Internaţional
La iniţiativa Ambasadei României la Beijing şi având sprijinul Institutului Cultural Român, regizorul Bogdan George APETRI se află la Beijing la cea de a IV-a ediţie a First Film Festival din China, cu producţia „Periferic”. Filmul, despre viaţa la limită, la marginea societăţii, despre un personaj care a intrat în cercul vicios, fără ieşire, al greşelilor personale, a fost în avan-premiera festivalului, în faţa a peste 150 de spectatori vorbitori de limba română, chinezi şi români, invitaţi ai Ambasaderi României la o seară cultural – culinară tradiţională românească. Aflat pentru prima dată în China, Apetri ne-a vorbit despre personaje, proiecte şi România, păstrând vie curiozitatea de a cunoaşte reacţia cinefililor chinezi faţă de filmul „Periferic”, care a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de la Locarno. Acolo, Ana Ularu, care asigură rolul personajului principal Matilda, a primit Prix Boccalino de la Presse – premiul criticii elveţiene pentru cea mai bună actriţă. „Periferic” a mai fost recompensat cu premiul special al juriului pentru scenario, premiul Fipresci la Festivalul de Film de la Varşovia şi la Festivalul Internaţional de la Viena.
Îţi spun bun venit la Beijing, o lume total diferită de ceea ce trăieşti în America.
Şi în România, pentru că eu continui să fiu român …
Desigur … „Periferic”. Care a fost motivaţia filmului şi dincolo de asta, de ce „Periferic”, fiind evident că lumea pe care o prezinţi în film este o lume care tăieşte la limită, o lume care trăieşte la marginea societăţii.
Ideea iniţială a scenariului a venit de la Cristian Mungiu. Apoi am schimbat foarte mult din povestea filmului, dar titlul l-am păstrat pentru că mi s-a părut că este unul foarte potrivit. Nu neapărat geografic, nu pentru că acţiunea se petrece la periferia Bucureştiului sau la periferia ţării sau, aşa cum spuneai, la marginea societăţii, dar este vorba şi de o stare mentală a acestor personaje care niciodată nu pot să atingă ceva concret. Tot timpul urmăresc ceva, au un ţel, dar în lumea asta lasă senzaţia că nu pot atinge. Apoi, o altă idee a fost cercul vicios. În film, Matilda, personajul principal al filmului, trăieşte într-un cerc vicios, fiind prizoniera propriei ei istorii. De aici, cercul vicios mi-a dat un bun motiv să construiesc filmul „Periferic”. Dar, la fiecare proiecţie, fiecare spectator va percepe titlul în modul lui şi poate într-un fel în care eu nu m-am gândit atunci am dat titlul filmului.
Ai plecat de la o ficţiune sau de la o idee, de la o experienţă reală?
Am plecat de la o experienţă reală, care a fost doar un sâmbure de inspitaţie. Am fost avocat înainte de a fi regizor. Am terminat dreptul în România. Am practicat dreptul penal şi am întâlnit un caz al unui bărbat, nu era femeie ca în filmul meu, care a fost eliberat provizoriu pentru o zi. Avea probleme în familie şi nu a mai dorit să se întoarcă în închisoare. Şi după zece – doisprezece ani, gândindu-mă la o idee pentru un film, pentru publicarea scenariului, mi-a venit această întâmplare în cap. Mi s-a părut interesant să transform personajul masculin într-un feminin, mi s-a părut mult mai puternic să ai o femeie care să răzbată într-o lume de bărbaţi, în rest 99% este ficţiune inspirată din realitate.
Fără îndoială, filmul a prins. Cel puţin în Occident, la reacţia criticii, la reacţia juriilor, este un film de succes.
Da, a prins foarte bine şi eu cred că surprind substratul întrebări. Filmul ar putea fi criticat în România pe baza faptului că arată o latură mai puţin plăcută. Dar nu este deloc aşa. Eu m-am gândit să fac o poveste cât se poate de universală. M-am gândit ca la o poveste care s-ar putea întâmpla în America sau Islanda, Canada sau China, sau orice altă ţară, m-am gândit ca la o poveste oarecum asemănătoare, bineînţeles ţinând cont de anumite particularităţi, dar cred că este o poveste universală. Un personaj de genul Matildei ar avea acelaşi traseu în America sau în China sau în orice altă ţară, vorbind de un personaj periferic. De asta m-am gândit la o poveste personală. M-am gândit la înţelesurile ei personale, la personaje prinse într-o lume din care nu poate să iasă, prizoniere ale propriilor istorii, la un cerc vicios. Pentru că nu m-am gândit niciodată să critic ceva.
Mi s-a părut că filmul, ca şi construcţie, ca şi evoluţie a personajelor, este un film eminamente european, care lasă o puternică senzaţie franţuzească, cu o construcţie în tablouri foarte bine delimitate şi personajul care trece prin toate evenimentele trăind intens emoţii şi evenimente. Un personaj care în ciuda labilităţilor rămâne un personaj puternic, care continuă. Nu este un film american care se termină cu „pam-pam”, nu trage concluzia, lasă locul unei posibile continuări. Ce face Matilda într-o posibilă opţiune?
Primesc întrebarea asta de foarte multe ori. Cred că cel mai cinstit răspuns, paradoxal, este „nu ştiu”! Filmul se termină şi cred că personajul are resurse să facă lucruri nebănuite chiar de mine. La sfârşit, poate chiar pe termen lung, pentru că pe termne scurt nu are prea multe opţiuni. Dar pe termen lung acest personaj nu se va opri niciodată. Probabil chiar va repeta greşelile pe care le-a făcut, apropo de ideea de prizonieră a propriului trecut. Dar, într-adevăr, este un personaj care duce filmul pe umeri.
Până una-alta, Matilda a ajuns cu tot cu „Periferic” în China, la un festival mare, China făcând eforturi pentru a promova filmul occidental. Cum crezi că va fi recepţionat un film tranşant, cu două – trei secvenţe destul de sensibile în viaţa socială a chinezilor. La ce te aştepţi?
Sunt şi eu foarte curios dat fiind că este pentru prima dată când ajung în China. Am fost în Taiwan care este o lume complet diferită, iar reacţiile au fost foarte bune. Însă, în China, sunt foarte curios. Duminică am prima proiecţie la Beijing, apoi vom mai merge la Nanning şi Jinan, şi sunt foarte – foarte curios să văd ce reacţii voi avea. Până acum nu am avut reacţii negative. Oriunde l-am prezentat, cred că acesta este al 30-lea festival la care merg personal, şi cred că este un tribut personal al ideei mele de a face un film universal, faptul că am primit cam aceleaşi reacţii. Oriunde l-am arătat, fie că a fost în Austria, fie că a fost la New York, fie că a fost la Moscova, lumea înţelege foarte bine povestea, înţelege substratul personal al poveştii. Nu am niciun motiv să cred că în China va fi altfel. Dar sunt şi eu, într-adevăr, foarte curios pentru că este o ţară foarte diferită faţă de celelalte ţări unde a fost prezentat filmul până acum.
Ce urmează în viaţa ta profesională, regizorală şi care sunt proiectele pe care te pregăteşti să le prezinţi?
Sunt proiecte care sunt doar în faza de pre-producţie, chiar mai devreme, sunt la faza în care scriu scenariul. Aşa cum şti, eu m-am mutat la New York, lucrez acolo de mai mulţi ani, soţia mea este şi ea acolo şi atunci idea mea este să continui să fac următorul film în SUA. Am două proiecte. Unul bazat pe o povestire scurtă, pe care o adaptez la un scenariu mai lung, şi alt proiect bazat pe un roman. Sunt fan al adaptărilor cinematografice şi încerc să continui pe linia asta.
Ne poţi dezvălui ceva din bucătăria proiectelor?
Rămâne de văzut, fiindcă unul dintre romane, am vorbit deja cu scriitorul dar nu este totul bătut în cuie, legat de drepturi … oricum durează doi ani. Ăsta este ghinionul regizorului. De obicei ai între doi şi trei ani, oricât de repede te-ai mişca, dacă nu eşti Woody Allen, atunci durează doi – trei ani şi asta este perioada cea mai grea pentru un regizor.
Ce urmează după China?
După China … am obosit să merg la festivaluri. Cred că urmează o pauză în care voi termina scenariile. Voi preda şi la Columbia. Eu am terminat regia la Columbia University din New York. Din ianuarie voi preda cel puţin un semestru şi dacă îmi va plăcea voi continua, dacă nu sigur va fi o experienţă interesantă.
Cât te mai simţi legat de România, vorbind de actul artistic, după experienţa deja îndelungată în America?
Sunt 99% legat de România. Pentru un artist cred că este aproape imposibil să separi personalul, viaţa personală, de partea artistică. Iar eu mă simt 99% român, deci încerc să fiu cât mai mult în România, încerc să ţin cât mai mult legătura cu prietenii, nu voi refuza niciodată oportunitatea de a face un film bun în România de care mă simt, foarte – foarte legat.
Îţi mulţumesc, îţi urez succes şi sunt onorat că ne-am cunoscut chiar şi atât de departe de ţară.
Eu îţi mulţumesc.
