Angela Merkel caută în China soluţii pentru salvarea economiei europene

Cancelarul german, Angela Merkel, a început, miercuri seara, a cincia vizită în China de la preluarea mandatului, vizită în care va încerca să aprofundeze legăturile sino-germane, informează cotidianul de China Daily.
Agenda vizitei cancelarului german include discuţii despre relaţiile bilaterale, criza datoriilor din Europa şi problem legate de securitatea internaţională. Prioritatea aceastei vizite este reprezentată de acordurile încheiate de cele două părţi în 2011, a declarat Merkel. Cancelarul a mai spus că speră ca vizita să fie un pas important spre o cooperare mai strânsă între China şi Germania.
„Aflată în umbra crizei datoriilor din întreaga Europă, Merkel va căuta să atragă sprijinul chinez în timpul vizitei şi va avea un schimb de opinii cu privire la situaţia securităţii din Iran și Peninsula coreeană”, a declarat Gu Junli, expert în studii germane la Academiei Chineză de Ştiinţe Sociale (CASS). Berlinul este interest să atragă o infuzie de capital şi investiţii chineze, în vreme ce Germania ar trebui să relaxeze unele restricţii la exportul de high-tech în China, a mai spus Gu.
Angela Merkel este însoțită de reprezentanţi ai unor corporaţii din domeniul energiei, produselor chimice, ingineriei, bancar şi sectoarele electronice, alături de care se va deplasa la Guangdong, punct economic cele mai puternic dezvoltat al Chinei, unde aproape 500 de companii germane au deja reprezenţe, potrivit Agenţiei France-Presse. Dar acest lucru nu a fost o condiție suficientă pentru ca oficialii chinezi să decidă acordarea de sprijin puternic Europei odată cu începerea crizei creditelor.
„Cele două ţări vor încheia o serie de acorduri în cadrul vizitei. Merkel nu va fi dezamăgită, însă cu toate acestea, Berlinul nu poate obţine tot ceea îşi doreşte”, a mai spus Gu.
Vizita de două zile a cancelarului Angela Merkel este a cincea în China de la preluarea mandatului în anul 2006. În timpul viziei, Merkel are programat un discurs privind situaţia economică din Uniunea Europeană pe care îl va susţine la Academiei Chineză de Ştiinţe Sociale. După discurs, cancelarul va avea un dinei oficial cu oamenii de afaceri chinezi şi germani la Club China din Beijing, unde va discuta despre politicile financiare şi stabilitatea euro, a spus Frank Hartmann, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Germane în Beijing.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, Europa - Asia, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.