România a semnat, joi, două acorduri bilaterale cu China privind finanţarea în serviciile de telecomunicaţii, eveniment derulat în cadrul Conferinţei inaugurale a Secretariatului pentru Cooperarea dintre China şi ţările Europei Centrale şi de Est, aflat în desfăşurare la Beijing.
Cele două acorduri în valoare totală de 70 milioane USD au fost semnate de Transelectrica în parteneriat cu Compania Huawei şi China Developement Bank (60 milioane USD), şi de 2K Telecom în parteneriat cu Compania Huawei şi Exim Bank China (10 milioane USD). 2K Telecom are ca acţionar majoritar pe Alexandru Ghiţă (67,12%) fratele omului de afaceri Sebastian Ghiţă. Finanţarea proiectelor este asigurată din creditul anunţat de China pentru infrastructura central şi est europenă, în valoare totală de 10 miliarde USD.
Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Mihai Voicu, a declarat pentru Radio China Internaţional că ”cele două acorduri reprezintă un bun început pentru România şi nu vor fi singura realizare în cadrul acestui mecanism de cooperare. Sperăm că încă în cursul acestui an vom reuşi să semnăm acordul cadru pentru dezvoltarea infrastructurii dar şi să urmărim cu foarte mare atenţie cel mai important proiect din acest cadru mai larg şi anume investiţia de la Rovinari”.
Tot joi, ministrul Mihai Voicu a fost primit de premierul chinez Wen Jiabao şi a avut discuţii bilaterale cu ministrul adjunct chinez al Comerţului, Jiang Yaoping şi ministrul adjunct chinez al Afacerilor Externe, Song Tao.
Conferinţa Secretariatului pentru Cooperarea Chinei şi ţările Europei Centrale şi de Est de la Beijing reuneşte 16 ţări europene care alături de China au semnat, în luna aprilie a.c., mecanismul de cooperare iniţiat de premierul chinez, Wen Jiabao, cu prilejul Forumului Economic şi Comercial de la Varşovia.
-
-
CELE MAI CITITE 24h
Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!
Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (...)
Textul integral AICISă nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
Articole recente
- China a lansat cu succes misiunea spațială Shenzhou-20
- Călin Georgescu în dialog cu Tucker Carlson: „Am un vis: Libertate și demnitate pentru poporul român”
- Ion Cristoiu vs. cenzura anonimilor!
- RĂZBOIUL TARIFELOR VAMALE: CHINA și SUA aplică reciproc tarife vamale de 84%
- UE solicită sprijinul Chinei în fața tarifelor SUA
- RĂZBOIUL TARIFELOR VAMALE: Dacă SUA insistă pe propria cale, China va lupta până la capăt
- Sărbătoarea Qingming – Ziua comemorării morților în China
- Rusia și China reafirmă parteneriatul strategic
Categorii
- ABC – Minutul de chineză (9)
- Africa (23)
- ALEGERI 2014 (34)
- ALEGERI 2016 (12)
- ALEGERI 2019 (39)
- ALEGERI 2020 (38)
- ALEGERI 2024 (46)
- ALEGERI 2025 (19)
- Analize – Comentarii (2.669)
- ANRPC 2016 (5)
- ANRPC 2018 (7)
- ANRPC 2019 (1)
- ANRPC 2020 (7)
- ANRPC 2021 (7)
- ANRPC 2022 (4)
- ANRPC 2023 (13)
- ANRPC 2024 (9)
- ANRPC 2025 (2)
- APEC (11)
- ASEAN (44)
- Asia (472)
- Asia – Pacific (95)
- BREXIT (8)
- BRICS (56)
- Cărţile mele (58)
- China (2.927)
- CHINA-ECE (43)
- CHINA-ECE, Belgrad 2014 (3)
- CHINA-ECE, București 2013 (7)
- CHINA-ECE, Budapesta 2017 (1)
- CHINA-ECE, Riga 2016 (5)
- CHINA-ECE, Sofia 2018 (5)
- CHINA-ECE, Suzhou 2015 (4)
- CNPCC 19/2017 (8)
- Comemorare 1945-2015 (11)
- Confucius (48)
- Congresul 20 PCC (18)
- CORONAVIRUS 2020 (409)
- DAVOS (11)
- De departe … România (1.654)
- Descoperind China (262)
- Din arhive (1.291)
- Din presa chineză (1.856)
- Din presa moldovenească (90)
- Din presa românească (975)
- Dincolo de Marele Zid (13)
- Drumul Mătăsii (39)
- Eminescu în China (39)
- EU Centrală şi de Est (669)
- Europa (849)
- Europa – Asia (689)
- Fâșia Gaza (33)
- Fotografii de poveste (80)
- G20 Hangzhou (7)
- HUANGSHAN (8)
- Înţelege China (1.518)
- Interviuri (118)
- JO Beijing 2022 (14)
- Mari sinologi români (42)
- Multilateralism … în doi (701)
- OCS (29)
- Poemele mele (15)
- Problema Taiwan (216)
- Război în Gaza (23)
- Război în Ucraina (319)
- Referendum 2018 (5)
- Republica Moldova (322)
- Români în China (624)
- România (2.199)
- România – China (1.066)
- România – R. Moldova (133)
- ROMANIA-CHINA 70 (51)
- ROMANIA-CHINA 75 (45)
- Rusia (570)
- Șapte zile la Shaanxi (8)
- Sărbători chinezești (46)
- Stația Spațială a Chinei (31)
- Uniunea Economică Eurasiatică (13)
- Uniunea Europeană (683)
- Ursul Panda (18)
- Veşti din China (2.786)
- Video (49)
- ZBORUL MH370 (22)
-
Textul integral AICI
Ora acasă
Ora la Beijing
Arhive
Meta