XINHUA – România nu trebuie să fie tratată ca „suspect obişnuit” în scandalul cărnii de cal

Primul ministru al României, Victor Ponta, a declarat, luni, că frauda cărnii de cal vândută ca fiind carne de vită nu a fost comis în ţara sa, România ne trebuind să fie tratată ca un „suspect obişnuit” („suspect de serviciu” – declaraţia originală, n.n.), transmite agenţia oficială de presă chineză XINHUA.
Premierul a făcut aceste remarci ca răspuns la acuzaţiile potrivit cărora două abatoarele româneşti au vândut carne de cal pretinzând că este carne de vită, către companii de produse alimentare europene.
„Datele pe care le avem acum nu indică nicio încălcare a normelor europene de către companiile româneşti sau companii care activează în România”, a spus prim-ministru în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Ministerul Agriculturii. „Interesul nostru este ca aceia care au făcut frauda prin schimbarea numelui şi originii produselor să fie prinşi şi pedepsiţi”, a spus Ponta. „Guvernul român demonstrează transparenţa şi determinarea de a nu asuma permanent vina unor companii din alte domenii, doar pentru că noi suntem aici, la graniţa de est a Europei”.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că la niciuna dintre cele două unităţi suspectate nu au fost găsite nereguli. „Unul dintre ei exportă doar carne de cal, ceea ce înseamnă că etichetarea greşită a fost practic imposibilă. Al doilea exportator de carne de cal şi de vită are o experienţă de şapte ani … controalele noastre nu confirmă nicio etichetare greşită nici la a doua unitate”, a explicat ministrul.
Agenţia pentru Siguranţa Alimentară din Marea Britanie a anunţat, joi, că producătorul brandului de lasagna „Findus” a utilizat carne de cal în locul cărnii de vită, produsul find procesat de compania franceza Comigel. Preşedintele Comigel, Erick Lehagre, a declarat că, în cazul produselor vizate, carnea de cal utilizată pentru lasagna a venit din România. La rândul său, Suedez Food Group Findus a acuzat furnizorul de carne francez „Spanghero” pentru că a livrat carne de cal din România etichetată ca fiind carne de vită.

Xinhua a tratat, iniţial, scandalul cărnii de cal AICI

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, România, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.