Politica de stat în China (I) | Visul chinezesc – un îndemn la muncă

În proporţie de 35%, chinezii cred că SUA este o ţară ideală, iar alţi 26% cred că China este o ţară ideală. Dar, după 10 ani, 42% dintre chinezi vor crede că ţara ideală e China şi numai 14% că sunt Statele Unite ale Americii. Datele prezentate în analiza comparativă realizată, în 2014, de grupul britanic de publicitate şi comunicare WPP intitulat „Puterea şi potenţialul Visului Chinezesc” sunt rezultatul unor paralele făcute între „visurile” chinez, american şi britanic. Cu o mai veche istorie, „visul american” şi „visul britanic” au pus şi pun accent cu precădere pe dezvoltarea personală, în timp ce în „visul chinezesc” dezvoltarea personală şi naţională sunt strâns legate.

„Având în vedere relaţia rece, din prezent, dintre Washington şi Beijing, probabil că este greu de ghicit faptul că mulţi chinezi văd în Statele Unite ale Americii ţara ideală a lumii, chiar mai degrabă decât China”, se arata într-un comentariu apărut în Financial Times. Asta câtă vreme 52% dintre cei chestionaţi în studiul WPP, aflaţi în SUA, şi 30% aflaţi în Marea Britanie, indică propria ţară drept „statul ideal”. Pe de altă parte, alături de SUA şi Marea Britanie, chinezii includ în categoria „state ideale” şi Australia, Franţa, Noua Zeelandă, Germania şi Canada.

Pentru a înţelege ce înseamnă stat ideal şi problemele chinezilor, cercetarea arăta că locuitorii chinezi au nemulţumiri legate în special de poluarea mediului (85%), alte îngrijorări fiind manifestate faţă de siguranţa alimentară (83%), asigurările de sănătate (78%), învăţământ (76%), presiunile privind greutăţile generate de schimbarea rapidă a vieţii (66%).

Cu toate acestea, şi în Statele Unite şi în Marea Britanie oamenii au propriile preocupări. Astfel, 70% dintre americani şi 62% dintre respondenţii din Marea Britanie sunt preocupaţi de securitatea naţională, 67% dintre americani şi 59% dintre britanici sunt nemulţumiţi de mediul economic naţional, în timp ce 47% dintre chinezi manifestă îngrijorare faţă de mediul economic intern. De asemenea, raportul arată că 70% dintre chinezi cred că „visul chinezesc” este foarte important să fie realizat pe cont propriu, procentul fiind de 76% din populaţia tânără, cu mult peste SUA (65%) şi Marea Britanie (39%).

Daily Telegraph a consemnat că, în ultimii ani, WPP a făcut evaluări privind brandurile din China pentru a le introduce pe pieţele occidentale, în vederea identificării de oportunităţi de cooperare. Su Ming, CEO al acestei companii, susţine că multe ţări occidentale, inclusiv Marea Britanie, nu realizează potenţialul economic al Chinei, având în vedere faptul că China, cu cele 1,3 miliarde de oameni, are mai multe oportunităţi. Totodată, în opinia parlamentarilor britanici, omenirea trebuie să ţină cont de faptul că „visul chinezesc” nu urmăreşte doar dezvoltarea poporului chinez, ci şi lumea exterioară, pentru a crea oportunităţi de cooperare, lăsând lumea să beneficieze de acestea. La fel ca şi în cazul imigranţilor care au reprezentant „visul american” sau „visul britanic”, care au dus la dezvoltarea celor două ţări, la fel şi China ar trebui să fie condusă de visul de dezvoltare umană, în jurul valorii unei lumi de vis.

Suntem conştienţi de faptul că forţa unui individ este limitată. Dar când suntem uniţi ca unul, vom crea o putere minunată şi vom putea depăşi cu siguranţă toate dificultăţile. Responsabilitatea noastră este la fel de grea cum este Muntele Tai, iar drumul nostru înainte este unul lung. (Xi Jinping, 12 noiembrie 2012, în cadrul ceremoniei de preluare a funcţiei de Secretar General al P.C. Chinez şi a funcţiei de preşedinte al R.P. Chineze)

Este esenţial ca în procesul de înţelegere a proiectului „Visul chinezesc”, demarat în mandatul preşedintelui Xi Jinping, să extindem aria de interes şi cuprindere a mecanismelor de comunicare la nivel public, unul dintre elementele strategice în construcţia visului fiind teoria celor „Patru teme generale”, ca o continuare a „Celor trei mari realizări” care vizau „construirea unui drum socialist cu specific chinezesc, formarea unui sistem teoretic socialist propriu şi stabilirea unei orânduiri socialiste cu specific chinezesc”.

În acest context, oficialii Partidului Comunist Chinez au lansat noua teorie politică a celor „Patru teme generale”, care urmăresc (1) construirea unei societăţi moderat prospere; (2) aprofundarea reformei; (3) promovarea statului de drept; (4) reglementarea strictă a partidului. La momentul lansării, martie 2015, cele patru aspecte au fost prezentate drept obiective strategice în consolidarea şi modernizarea Chinei, putând fi asimilate sau considerate parte integrantă a proiectului „Visul chinezesc”, în care sunt afirmate atât visul naţiunii chineze, cât şi visul fiecărui chinez.

Pentru a realiza „Visul chinezesc”, liderii de la Beijing susţin necesitatea asumării propriei căi, una a construcţiei socialismului cu caracteristici chinezeşti, o continuare a marilor eforturi de reformă şi deschidere a ultimilor peste 30 de ani, a proceselor succesive derulate în ultimii peste 60 de ani de R.P. Chineză, a celor peste 170 de ani de istorie modernă a Chinei, având permanent în atenţie cei peste 5000 de ani de civilizaţie chineză. Preşedintele Xi Jinping afirmă că pentru a realiza „Visul chinezesc” trebuie încurajat spiritul naţional chinezesc, în condiţiile în care acesta este spiritul naţional bazat pe patriotism, este spiritul timpurilor bazate pe reforme şi inovaţie, spirit care uneşte oamenii şi energiile lor, fiind sursa de întinerire si putere a ţării, în condiţiile în care patriotismul, reforma şi iniţiativa au fost întotdeauna forţa internă care a dat pinteni pe drumul reformei şi deschiderii.

Promotor al noului proiect naţional, Xi Jinping susţine că membrii tuturor grupurilor etnice din China trebuie să îşi concentreze eforturile pentru a transforma înţelepciunea şi forţa celor 1,3 miliarde de oameni într-o forţă invincibilă, pentru că „visul chinezesc” aparţine fiecărui om. Iată de ce trebuie să fie asumată realizarea lui şi asigurată o distribuţie constantă a beneficiilor acestuia.

Parte a proceselor prezente de tranformare socială, economică şi politică, „visul chinezesc” implică o întinerire şi înnoire a naţiunii chineze, ţintele fiind legate de anul 2021 – când Partidului Comunist Chinez va aniversa primul centenar, şi de anul 2049 – centenarul Republicii Populare Chineze. Ne aflăm în anul de graţie 2017 şi nu avem cum să nu ne întrebăm câte din ţările şi popoarele secolului XXI îşi propun proiecte cu bătaie pe zeci de ani, pentru care sunt precizate direcţiile, ţintele şi dimensiunea de aplicare. Privind strict China, astfel de acţiuni fac parte din normalitate, procesele şi transformările, în ciuda vitezei tot mai mari cu care sunt succedate, respectând condiţionalităţi de timp, urmare a faptului că prezentul este permanent conectat la trecut, tradiţii şi modele locale, greu de imaginat că vor fi înlocuite vreodată. Pe acest fundament, „oamenii fac istoria iar munca generează viitorul”, „fericirea nu pică din cer, la fel cum niciun vis nu devine automat realitate”, susţine preşedintele Xi în promovarea „visului chinezesc”, subliniind necesitatea „apropierii de oameni, acţionând permanent în interesul acestora, muncind cu dăruire, onestitate şi creativitate”, pentru că „vorbele goale afectează ţara, în timp ce munca susţinută o face să înflorească”.

Aşa cum am subliniat deja, „Visul chinezesc” este un proiect şi o cale deschisă de P.C. Chinez, liderul conducător al sistemului socialist, economic şi politic din China, partid bazat încă de la fondare, în 1921, pe clasa muncitoare. Aceasta se regăseşte şi azi în centrul atenţiei, guvernarea politică declarând clasa muncitoare „forţa noastră principală”, cea care este şi „clasa conducătoare” în China, clasă pe care Partidul se bazează total, afirmaţii care „nu sunt doar slogane sau etichete”.

„Visul chinezesc” se bazează pe o prezenţă consistentă a clasei muncitoare în continuarea procesului de construcţie a socialismului cu caracteristici chinezeşti, sistem politic în care muncitorii îşi asumă „istorica misiune şi responsabilitate” de a face bine munca şi de a menţine permanent în vedere interesul ţării. Pentru aceasta, forţa conducătoare susţine necesitatea respectării muncii şi asigurarea fericirii pentru toţi cei care muncesc, câtă vreme munca este sursa bogăţiei şi fericirii. „Nu există nimic ce nu poate fi realizat prin muncă susţinută”, afirmă preşedintele Chinei, câtă vreme trebuie promovată convingerea că „munca este cea mai onorabilă, cea mai sublimă, cea mai magnifică şi cea mai frumoasă” activitate. Un loc important în procesul de realizare a „visului chinezesc” este ocupat de promovarea muncitorilor model, „puterea bunelor exemple fiind enormă”. Mai mult, pentru a vedea realizate ţintele propuse, chinezii trebuie să evolueze „nu doar material, ci şi cultural şi etic”.

Alături de proiectele care vizează evoluţiile interne, „visul chinezesc” urmăreşte şi o traiectorie internaţională în care sunt promovate pacea şi strategiile deschise, în vederea câştigurilor reciproce. Prin aceasta, China îşi va concentra eforturile de dezvoltare, responsabilitatea şi contribuţiile în beneficiul întregii lumi. „Noi aducem beneficii atât poporului chinez, cât şi popoarelor din întreaga lume. Realizarea Visului chinezesc va aduce lumii pace, nu tulburări, oportunităţi, nu ameninţări”, susţine preşedintele Xi.

China nu este singurul stat al secolului XXI în care o grupare politică se confundă cu ţara, cu sistemul economic şi social.

Este însă ţara în care se poate afirma fără teamă că statul deţine controlul, statul fiind asimilat sistemului politic-administrativ generat de Partidul Comunist Chinez (PCC). Am mai arătat, tentaţia de a face comparaţii, alăturări, paralele cu România de dinaintea anului 1989 este una puternică şi justificată de similitudinile existente azi în China, valabile în România de acum 26 de ani. Nu doar strânsele relaţii şi cooperări dintre cele două ţări generează permanent întrebarea: Cum ar fi fost România azi dacă era îmbunătăţit sistemul, nu schimbat brutal şi integral? Iată de ce, înainte de orice, Partidul Comunist Chinez este un administrator social şi economic.

Toţi cei care au experienţa mai multor ani de viaţă în China ajung la o sumă de concluzii comune privind viaţa cotidiană, una dintre acestea fiind absenţa partidelor şi politicienilor din spaţiul public. Eşti tentat să afirmi că politicienii sunt invizibili, prezenţa lor în spaţiul public având mai ales un rol administrativ, responsabilitate din care derivă şi atitudinea şi comportamentul. Iată de ce epatarea şi manifestările grosiere la nivel public sunt aspru pedepsite, mai ales atunci când cel vizat are şi calitate de membru al PCC. O funcţie în ierarhia politică atrage după sine o triplă sancţiune: dincolo de oprobiul public, sancţiunea justiţiei este precedată de cea formulată de instanţele de partid.

Departe de autor dorinţa a identifica fie şi doar o firavă argumentaţie în favoarea absolutizării PCC. O dată pentru că acesta nu are nevoie de avocaţi, apoi pentru că unicitatea acestuia îl face nu doar un obiect de interesantă şi profundă analiză, ci mai ales un factor de legătură între „două lumi”, fiind singurul Partid Comunist care a rezistat evenimentelor din 1989, înregistrate în spaţiul euro-asiatic. Mai mult, sub conducerea Partidului Comunist Chinez, Republica Populară Chineză a reuşit să renască şi să acceadă pe a doua poziţie economică la nivel mondial.

Se vor găsi destui care să privească pieziş, întrebând: „Bine, dar cu ce preţ?”, fără să fie la fel de interesaţi de preţul pe care îl plătesc absolut toate ţările foste comuniste din Europa Centrală şi de Est pentru calitatea de membre NATO şi UE. Iată de ce, o dată în plus, aceste rânduri evită pretenţia unor analize dogmatice, comprehensive, detaliate şi incisive ale sistemului politic existent în R.P. Chineză. Aceasta este o parte din realitatea cotidiană cu care se confruntă un străin care trăieşte în cel mai populat stat al lumii, fie că se află la Beijing, Shanghai, Lhasa, Chengdu sau Wuhan.

Asimilând comunicarea occidentală cu propaganda chineză, rezultatul este acelaşi. Diferenţele sunt date de conţinutul mesajelor, în care ce este criticat şi desfiinţat în Occident este necesar şi util în China. De partea cealaltă, ce nu există şi nu este promovat în China pare obligatoriu şi este promovat ca atare în Occident. Pentru a exemplifica, cel mai util ar fi să menţionez sistemul politic, pe care principalele ţări occidentale îl doresc „democratic” la nivel global, inclusiv la Beijing, în timp ce China nu manifestă o preocupare cu privire la sistemele politice din cadrul ţărilor cu care se află în contact. Avem evidenţa faptului că sistemul politic chinez nu admite şi nu promovează imixtiunea unei ţări în problemele interne ale altei ţări. De asemenea, ţine de evidenţa locală că nu oricine face politică, iar cei care fac nu o pot face oricum.

Este de notorietate faptul că aderarea la uriaşul Partid Comunist Chinez devine o aspiraţie pentru mulţi dintre tineri, chiar dacă accederea devine tot mai puţin facilă, cu tendinţe exclusiviste dacă privim eforturile impuse atât de procesele de selecţie a candidaţilor, cât şi de permanentele evaluări pentru păstrarea calităţii de membru. Astăzi, această armată de membri, alături de voluntarii sociali, asigură forma transparentă de organizare, comunicare şi aplicare a celor mai multe programe sociale şi administrative, în condiţiile în care organizaţii sau celule de partid pot fi întâlnite de la nivelul oficiilor poştale, la restaurantele private sau chiar saloanele de frizerie-coafură. Dacă în Europa aderarea la un partid pare ceva desuet-oportunist, în China fenomenul ţine de o anumită mândrie, de un tip special de orgoliu.

Chiar dacă nu se mai poate vorbi despre sărăcie în marile oraşe ale Chinei, lecţiile şi mesajele politice interne ale PCC sunt legate de structura iniţială a doctrinei comuniste, cea care a atras masele de ţărani şi muncitori. Dacă în martie 1949, anul fondării Noii Chine, Mao Zedong solicita membrilor de partid să aplice cu fermitate, în stilul de lucru, modestia şi prudenţa, rămânând vigilenţi împotriva vanităţii şi impetuozităţii, continuând să muncească din greu şi să aibă o viaţă simplă, mesajul a fost reluat şi de preşedintele actual al Chinei. Xi Jinping a cerut celor peste 87 de milioane de membri ai PCC să lucreze din greu şi să ajute oamenii din toată inima, pentru a se „asigura că culoarea roşie a Chinei nu se va schimba”.

* Din volumul „Statul în Secolul XXI – MODELUL CHINEZ”, Dan Tomozei, Editura Corint 2016

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, CNPCC 19/2017, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns