China rămâne ultima barieră în calea globalizării cultural‑identitare pe fond economic – ULTIMUL ZID (II)

Se cutremură lumea… aerul are gust de cremene încinsă, semn că zăgazurile marelui război sunt tot mai fragile. Liniştea se topeşte în nelinişte, iubirea se topește în ură, părinții se topesc în lipsa de memorie a copiilor. Timpul sentimentului că ești cineva în interiorul unei naţiuni se apropie de final, iar odată clepsidra răsturnată, va începe avalanșa pe care se vor ridica cohortele anonimilor fără de patrie, fără națiune, fără meorie dincolo de noii zori … care pot să vină!

Liniștea relativă a începutului de secol XXI capătă nuanțe dramatice prin viteza și capacitatea uluitoare de ștergere a memoriei națiunilor, a fiecărei națiuni în parte. Memorie versus consumism. Mai știi cine ești, cine sunt ai tăi, de ce au murit cei dinaintea ta? Îți mai pasă de cei căzuți nevinovați, de cei trădați, de cei lăsați în urmă fără vreo vină? Mai înțelegi rostul dincolo de confort și ură?
În timpul asediului musulman în Europa, Dumnezeu a redevenit o banalitate, creștinismul, un retard social, credința, un anacronism.

La început de mileniu III, istoria se repetă, doar capacitatea de exterminare și viteza de deplasare sunt altele, mult mai performante. Romanizarea, cruciadele, democratizarea şi globalizarea sunt secvenţe cuprinse între falii de reacţie adversă violentă, pentru că toate s‑au produs și se produc prin forță și abuz generatoare de tragedii. Putem discuta de experimente social‑economice. Unde mai pui că deja la nivel mondial se discută de aproape 20 de ani despre MetaCapitalism, în care bogaţii lumii devin tot mai deconectați de la realităţile şi nevoile UMANE ale Terrei.

Suntem la 30 de ani de la schimbarea sistemului politic în România și avem absolut toate argumentele pentru a afirma că forma democrației de azi este o construcție de voință externă, nicidecum internă. La fel cum s‑au produs schimbările în fostul bloc comunist din Europa Centrală și de Est, la fel cum au fost produse „Primăvara arabă”, „Revoluția portocalie” sau protestele „Rezist”. (…)

Pe nimeni nu mai interesează azi că, în decembrie 1989, în România nu au existat 60.000 de morți, că până la căderea lui Nicolae Ceaușescu au fost numai câteva zeci, iar abia după aceea s‑a ajuns la peste 1.000. Similar, nimeni nu mai vorbește despre intervenția criminală a NATO în fosta Iugoslavie. Putem exemplifica mai departe cu intervențiile țărilor occidentale în schimbările de regim din Libia, Liban, Irak, Egipt, mai recent Ucraina, pentru a clarifica imaginea lumii în care trăim: DEMOCRAȚIA CORPORATISTĂ sau GLOBALIZAREA, care mereu a marșat pe teoria dictaturii, a genocidului și epurărilor etnice, în realitate existente mai ales în mecanismele de propagandă și manipulare accelerate pentru a distorsiona realități locale generate de tradiții și cutume!

Eroarea care conduce spre dezastrul umanității în democrația corporatistă este generată de confuzia elementelor economice care ajung să abuzeze, până la anulare, de elementele sociale și culturale. În condițiile în care GLOBALIZAREA ECONOMICĂ devine tot mai mult o GLOBALIZARE CULTURALĂ, victime sigure sunt cu precădere țările mici, cu lideri slabi, țări incapabile să reacționeze și să se protejeze în fața noului asediu aparent non‑violent și plin de benevolență.

Globalizarea culturală generează uitare și retard social. Odată instalată, educația, vârsta, competența își pierd sensul sub impulsurile subconștiente ale manipulării de consum. Dacă producția și vânzarea se mută pe internet, educația pentru ce ar face excepție? Dacă telefoanele și mașinile au ajuns consumabile în zonele economice dezvoltate, pentru ce educația nu s‑ar transforma într‑un beneficiu de moment decupat de pe internet, încorporat carpe diem, nicidecum concursului de împrejurări și evenimente care generează clipa? (…)

Confuzia produsă de mobilitatea „drepturilor omului” contribuie, la rândul său, în mod decisiv la prăbușirea societății globaliste încastrate în forme absurde de legalitate. Prin intermediul limitelor tot mai îngustate ale „drepturilor omului” au ajuns să fie atacate, modelate și anulate culturi, tradiții, moduri de viață, fără să se țină cont de cutume, de modelele locale, totul fiind produs pe baza legilor care au ajuns un instrument cu efecte criminale, dar care acoperă tot mai multe evenimente și acțiuni aflate în mod evident în afara unui cadru dictat de bunul‑simț.

În globalism, cel mai tare nu are nevoie de bun‑simț, nici de lege, pentru că la nevoie legea va fi făcută așa cum nevoia și situația o cer. În aceste condiții, care sunt drepturile și modelele pe care se bazează societatea secolului XXI, educată să nu facă nicio concesie, să nu aibă nicio reținere câtă vreme nu se intervine la fel de brutal pentru a impune o limită aflată oricum mult dincolo de cadrul revendicat de decență? (…)

Același model occidental impune guvernelor est‑europene limitarea și anularea implicării sociale a bisericii, promotoarea secularismului și conceptelor morale care vin să limiteze tocmai ceea ce se dorește a fi fără de limită. Ceea ce Biserica spune că este rău, legalitatea occidentală cu ale ei drepturi ale omului vine să spună că este bine, ceea ce este anormal a devenit normal, totul sub forța legii, nicidecum pentru că a existat o nevoie. Odată deschise porțile răului, invitațiile fiind gratuite și trimise cu adresă precisă noilor generații, nimeni nu pare să mai îndrăznească să oprească prăbușirea morală și socială, pentru că va fi acuzat că este anti‑european, anti‑american, homofob etc.

Modelul democratic‑occidental devine un model al mediocrității agresive pe toate palierele. Cu cât mai acută și periculoasă este mediocritatea, cu atât este mai apărată de o legislație restrictivă, de o legislație considerată democratică, în ciuda faptului că se poate observa cu ușurință cum minoritățile prevalează în fața majorităților puse între paranteze de propria și permanenta uimire, tăcere și lipsă de reacție în fața absurdului. În absența unor limite ferme în fața libertății distructive și a iresponsabilității, evoluția umană a pornit periculos pe panta involuției, primii expuși, incapabili de apărare, fiind copiii, adică viitorul.

Libertatea abuzatoare este o condiție existențială în presa democratică, avangarda oricăror destabilizări economice, sociale și politice aplicate în țările slabe sau subminate. A devenit o banalitate să aflăm și să privim îngroziți cum înaintea oricărei tensiuni sociale, a oricărei răsturnări de guvern, a oricărui conflict militar, a fost declanșat un război mediatic în care au fost instrumentate cele mai grotești formule de manipulare. (…)

Asistăm la o îmbolnăvire cu rată de creștere exponențială la nivelul societății globale, tot mai mulți devenind debili comportamental, venali fără o cauză, dar gata să urască și să omoare pentru că așa le dictează simțurile tot mai îndepărtate de tot ceea ce înseamnă umanism. Asta duce inevitabil la dispariția societății așa cum o înțelegem astăzi, evoluând spre o lume în care indivizii vor funcționa între aplicațiile cibernetice și necesitățile fiziologice, până când și acestea vor fi eliminate din cotidian cu ajutorul geneticii și chirurgiei plastice. Religia va dispărea și va fi considerată o relicvă anacronică, educația va fi o opțiune, munca o inutilitate rezervată roboților, emoția, iubirea, atașamentul, o dovadă clară a involuției.

În fața globalizării, proces similar și posibil premergător unui nou tip de război, pe altă dimensiune şi de altă anvergură, singura țară care pare să rămână ferm pe poziție este China. Aceasta prezintă o listă de subiecte pe care nu le negociază, neacceptând să fie puse sub semnul întrebării de către străini. Între acestea se regăsesc aspecte culturale, religioase, libertățile și drepturile și, nu în ultimul rând, ordinea politică şi economică internă.

În ciuda tuturor asalturilor externe, China rămâne ULTIMUL ZID în calea globalizării cultural‑identitare pe fond economic. Modelul chinez continuă să se regenereze și să se reinventeze, acceptând influenţe externe numai după o prealabilă şi profundă adaptare la criteriile locale. China îşi păstrează şi îşi promovează cu putere rădăcinile şi resursele legendare, poveştile şi istoria, fiecare copil născut fiind conectat la o uriaşă conştiinţă culturală, care începe cu Pangu şi se termină cu liderul din prezent.

În ţara în care îndeobşte nu se vorbeşte despre religie, sunt dominante tradiția, superstiţia și respectul pios pentru înaintași. În China, de la copilul de grădiniță, până la cel mai vârstnic membru al comunității, de la cel mai tânăr funcționar, până la președintele țării, regăsești o rezistență pe care o poți facil cataloga încăpățânare, îndărătnicie. Însă analiza atentă și profundă conduce permanent spre rădăcini, spre legenda primului împărat, a primei busole, a primului praf de pușcă, a primei coli de hârtie, a primului tipar… De aici, conștiința de sine este egală cu istoria şi filosofia, poporul chinez fiind născut şi hrănit din fiertura rezultată din memorie, armonie, respect și îndrăzneala de a renaște mereu și mereu, la fel ca în legendele cu dragoni și pasărea Phoenix care renaşte permanent, venind cu memoria trecutului în prezent, pentru a proteja ULTIMUL ZID!

Trebuie observată și studiată cu atenție capacitatea Chinei de a ține sub control, la început de secol XXI, excesul manifestat sub orice formă. Occidentul pare că permite absolut orice, cu excepția criticilor și reacțiilor în fața noilor forme de abuz social‑cultural, de altfel o formulă simplă pentru a se menţine modelul de organizare politic.

Spre deosebire, în Asia în general şi în China în mod special există limite pe care încă nimeni nu îndrăzneşte să le atace. Sunt limitele fireşti şi cu totul specifice, locale, care privesc morala, decența, măsura, respectul etc., însumate în ceea ce cunoaștem sub titlul de etichetă.

Putem discuta de ipocrizie, de falsă atitudine sau impostură, de masca socială care poate induce în eroare. Totul ține de modelul cultural proiectat la nivel genetic, de la concepție, naștere și educație, un model care asigură echilibrul și decența obligatorie în cadrul unei societăți.

* Din „Cuvântul autorului”, apărut în volumul „După 70 de ani – ULTIMUL ZID”, Dan Tomozei, Editura Corint, București 2020