China consolidează relațiile cu Federația Rusă și Belarus

Premierul Belarusului, Roman Golovchenko, și premierul Chinei, Li Qiang, au semnat astăzi, la Minsk, o serie de acorduri de cooperare în domeniul comerțului, investițiilor, industriei, cercetprii științifice și tehnice, planurile de cooperare vizând proiecte comune în valoare de peste trei miliarde USD. Ceremonia de semnare a avut loc în cadrul vizitei oficiale pe care premierul chinez o efectuează în Belarus, ocazie cu între cele două țări a fost semnat un acord interguvernamental privind comerțul cu servicii și investiții, care prevede crearea unei Zone de Liber Schimb.

Potrivit agenției de presă BelTA, Belarus și China vor înființa cinci centre pentru cercetare științifică, tehnologică și de inovare, inclusiv în domeniul medicinei tradiționale chineze și științelor geologice.

În prezența premierilor Roman Golovchenko și Li Qiang (foto jos), cele două țări au lansat cinci proiecte industriale în valoare de aproximativ un miliard USD, alte 12 proiecte industriale cu o valoare de două miliarde USD fiind în curs de avizare comună.

Proiecte de cooperare vizează, între altele, producția de reactivi și echipamente pentru diagnosticare medicală, vehicule aeriene fără pilot, asamblarea roboților industriali, logistica integrată, investiții în sectoarele comercial, economice, educație și cultură.

În cadrul consolidării relațiilor bilaterale, Belarus și China au inaugurat astăzi, la Biblioteca Națională din Minsk, Anii cooperării în domeniul științei, tehnologiei și Inovării 2024-2025.

Tot astăzi, premierul chinez Li Qiang a fost primit de președintele Alexander Lukashenko (foto sus), China și Belarus reiterând decizia de a promova relațiile bilaterale la nivel înalt înalt în cadrul parteneriatului strategic cuprinzător indiferent de modul în care evoluează situația internațională.

Mai mult, premierul Li a subliniat că China va continua să sprijine ferm Belarus în urmărirea propriei căi de dezvoltare, potrivit condițiilor sale naționale, dezvoltând relațiile de cooperare multilaterală, susținând o lume multipolară egală, o globalizare economică universal benefică și incluzivă, pentru o guvernanță globală mai dreaptă și mai rezonabilă, care să protejeze interesele comune ale țărilor în curs de dezvoltare.

La rândul său, președintele Alexander Lukașenko a declarat că Belarus și China vor continua să se sprijine ferm, reciproc, în problemele majore care privesc interesele de bază, aprofundând cooperarea în toate domeniile.

Vizita în Belarus a avut loc după ce miercuri, la Moscova, premierul Li Qiang a participat la cea de-a 29-a întâlnire a liderilor de guvern chinez și rus, ocazie cu care a fost prezentată o nouă versiune a planului de cooperare pentru investiții China-Rusia.

Potrivit agenției de presă Xinhua, Li Qian și Mihail Mishustin (foto) au convenit că vor face eforturi pentru optimizarea structurii comerțului bilateral, dar și pentru creșterea schimburilor umane, în condițiile în care 2024 și 2025 sunt anii Culturii China-Rusia.

Conform comunicatului comun prezentat în urma celei de-a 29-a întâlniri a liderilor de guvern chinez și rus, a fost stabilită impulsionarea schimburilor în domeniul comerțului, investițiilor, finanțelor și energiei, cooperării în domeniul tehnologiei inteligenței artificiale, securității cibernetice și aerospațiale.

Datele oficiale prezentate de partea chineză arată că, în perioada Ianuarie-Iulie 2027, valoarea schimburilor economice China-Rusia a ajuns la peste 136,67 miliarde USD, în creștere cu 1,6% față de perioada similară din 2023, an în care nivelul total al schimburilor a fost de 240,1 miliarde USD.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, Din arhive, Din presa chineză, EU Centrală şi de Est, Europa, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Rusia, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.