ROMÂNIA ÎN CHINA: Protecție diplomatică … în numele tatălui!

În absolut orice domeniu de activitate, există responsabili care își fac onest datoria sau devin abuzatori. În diplomație, aceștia sunt băieții care în mod firesc au unghiuri de vedere în diferite grade. Mai mult, folosesc ascendentul gradelor pentru a demonstra imbecilitatea abuzatorului de cariere. În aceste condiți … Cine păzește câinii de pază ai diplomației române? Caz de lucru: Beijing!

Sunt puțin peste doi ani de când nu am mai scris despre realitatea Ambasadei României din China.

Odată cu schimbarea conducerii, după plecarea fostului șef de misiune, abuzatorul infractor  specializat în fuga de la locul accidentelor rutiere, Vasilică Constantinescu, mi-am propus să tac. Însă, cu o condiție. Atâta timp cât trimișii la post respectă România, dar mai ales nu produc daune de imagine României.

A venit vremea … pentru că exact cel care trebuie să asigure imaginea Ambasadei, trimis la Beijing să sprijine bunele relații, este principal factor de bruiaj, de acoperire a abuzurilor, de escamotare a realității … împreună cu familia (soția și fiicele). Mai mult, acest individ a fost cel care a acoperit toate abuzurile fostului ambasador, Constantinescu, cel care iși lovea și abuza subalternii.

În acest text voi fi scurt și nu voi da nume și poze. Voi da doar funcții și fapte.

Restul este problema MAE și a celorlalte instituții care trimit sau prelungesc prezența la post a celor care afectează imaginea țării, a celor care transformă funcția și poziția în factor de abuz, presiune, provocare și dezgust diplomatic.

Repet, astăzi voi fi scurt și în ordinea „tricourilor” din echipa afișată pe site-ul ambasadei …

UNU

Consilierul diplomatic, Prim colaborator al Ambasadei României în China este vedeta petrecerilor spilcuite ale rezidenților străini din Beijing. Tânăr, pasionat de propria imagine, diplomatul face ore suplimentare în timpul liber, crescând imaginea țării cu paharul în mână. Cine vrea să cunoască doi metri cub de impostură, incompetență diplomatică, blocaj relațional, aici este de studiat. Este un caz tipic de carierist care confundă realitatea cu legitimația diplomatică.

DOI

Următorul Ministru plenipotențiar – responsabil cu rapoarte și turnătorii face notă (!) aparte având sprijinul familiei: soția dar mai ales fiicele devenite majore, la Beijing.
Soția este specializată în intrigă și scandaluri, în ierarhie și gălăgie. Face grupuri și se visează lider peste nimeni. De aici până la conflicte ajunse până în relația cu soția șefului de misiune nu a mai fost decât un pas deja făcut.
Însă vedeta familiei este una dintre fiice ajunsă sperietoare în lumea diplomaților, pentru apartenența la o gașcă de tineri bătăuși consumatori … de emoții tari. Asta a făcut-o celebră în școala recent terminată, în care a constituit o comunitate de haiduci moderni care amenință și hărțuiește. În limbajul la modă … o comunitate de bullying. Tânăra a ajuns vedetă la nivelul școlii și al comunității diplomatice din Beijing, după ce una dintre țintele de agresiune și amenințare a fost fiica unui diplomat dintr-o țară africană.
Evident, toate acestea nu se cunosc la București, pentru că tata ar fi trebui să își raporteze fiica și soția.
La dorința celor vizați aici, revin cu detalii inclusiv despre dispariția cu zecile de ore din Ambasadă, spre disperarea ministrului însărcinat exact cu informarea corectă a realităților din reprezentanța diplomatică. Dar, ce nu face tata pentru familie? În schimb, adevărul este prezentat parțial, distorsionat, tendențios, cu profunde nuanțe anti-chineze.
De când comportamentul dictatorial-abuziv a fost inclus în fișa postului diplomatic MAE din România?

TREI

Nu în ultimul rând, este cazul secretarului III (agentul consular) care a transformat serviciile consulare în coșmarul chinezilor și românilor. Pasionat de proceduri, individul a impus ordinea și disciplina, fiind mai ales … pe teren! Unde? Pe teren! Asta informează angajatele locale (chinezoaice) care răspund la telefonul consulatului, pentru că pe telefonul de urgență tânărul ambițios nu răspunde.
Doar la Beijing sunt sute de oameni de afaceri, cadre didactice și turiști chinezi care au pierdut bilete de avion, avansuri pentru rezervări de cazare, oportunități de afaceri, colaborări universitare, pentru că nu primesc viză, deși au aplicat din vreme, având documentele oficiale de invitație din partea instituțiilor administrative din România. Solicitanții nu primesc nici măcar un răspuns la aplicațiile făcute online, la telefoanele date cu insistență.
Permanent, la Beijing este prezentată scuza ridicolă oficială: Bucureștiul nu aprobă, acum suntem în Schengen. Ce nu se aprobă la București, câtă vreme aplicația este direcționată pe consulat?
Dar, dacă pentru chinezi nu este timp nici măcar pentru un răspuns, ce te faci cu românii care sunt tratați în mod similar?

FINAL PRELIMINAR

Concluzie: în Ambasada României din Beijing avem un prim-colaborator vedetă de petreceri, un Ministru plenipotențiar cu grade care a preluat ștafeta abuzivă de la fostul șef de misiune și cu o familie educată să fie agresivă în rândul comunității diplomatice și educaționale, și un secretar III – agent consular atât de plin de sine încât are treabă pe teren, când locul de activitate este Consulatul, atunci când în mod excepțional primește ordin de deplasare.

Când un diplomat străin este pus în situația de a-și apăra fiica de hărțuirea fiicei unui diplomat român care vede peste tot spioni și face rapoarte ca atare, este clar că la București nu se cunoaște realitatea din Ambasada României în China.
Nu se cunoaște pentru că, așa cum am arătat, exact cel cu informările își protejează familia, inclusiv prin șantaj și presiune, familie care nu are cum să fie prezentată ca un factor de risc la adresa imaginii României și relațiilor diplomatice tocmai sub semnătura soțului și tatălui.

Repet, la nevoie, poate … VA URMA!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, De departe ... România, Multilateralism ... în doi, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la ROMÂNIA ÎN CHINA: Protecție diplomatică … în numele tatălui!

  1. doruoradea spune:

    Mulțumesc frumos Dan pentru articol

Răspunde-i lui doruoradeaAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.