ADEVĂRUL – China vs. restul lumii
„AutoShanghai” se doreşte cea mai pură expresie a supremaţiei Chinei în domeniul auto. Este Salonul auto al unei pieţe care anul acesta are şanse să urce la aproape 20 de milioane de unităţi, o cifră pe care nimeni în istorie nu a atins-o. Prin comparaţie, piaţa SUA va ajunge undeva spre 13,5 milioane de unităţi, în timp ce Europa s-ar putea să nu treacă de 14 milioane. În procente – 27% din fenomenul automobil al Terrei. Ca unul care am parcurs kilometri buni prin cele 10 hale rezervate maşinilor, nu pot să nu remarc incredibila voinţă a chinezilor de a prezenta tot ce au mai bun în domeniu, indiferent dacă este 100% produs local sau joint-venture. Din perspectiva noastră, două au fost premierele care vor conta cel mai mult.
Textul integral AICI
GÂNDUL – Preţul aurului atinge un nou record, peste 1.500 dolari, iar al argintului, maximul ultimilor 31 ani
(…) … În timp ce investitorii din Europa şi SUA consideră plasamentele în aur ca pe un mijloc de protecţie împotriva deprecierii valutelor, inflaţia în creştere şi cererea de consum mai ridicată din China şi India determină o majorare a cererii.
China este al doila mare consumator de aur la nivel mondial, după India, dar şi cel mai mare producător.
Textul integral AICI
ZIARUL FINANCIAR – Chinezii de la Huawei, gata să detroneze Ericsson
Huawei Technologies, cel mai mare producător de echipamente de telecom din China, este foarte aproape de a ajunge din urmă compania Ericsson după ce veniturile sale aproape că s-au triplat în ultimii cinci ani, scrie Bloomberg. Anul trecut, creşterea vânzărilor internaţionale a crescut veniturile totale Huawei la 27,36 mld. dolari, iar Ericsson a înregistrat venituri de 28,3 mld. dolari. Ren Zhenfei, directorul financiar care a înfiinţat compania în 1987, a condus inţial Huawei în afara Chinei prin vânzări în Asia şi Africa, iar acum se axează tot mai mult pe câştigurile din Europa şi Statele Unite.
Textul integral AICI
ZIARUL FINANCIAR – Efectele unei posibile reduceri a ratingului SUA Aurul străluceşte mai tare ca niciodată după ce a sărit de pragul de 1.500 de dolari/uncie
China îşi accelerează eforturile de a-şi impune mai puternic moneda pe pieţele mondiale, grăbindu-se să adopte o serie de măsuri de creare a unui nou ecosistem având yuanul în centru, scrie The Wall Street Journal. Un oficial din Hong Kong a declarat că banca centrală a ţării „analizează în mod activ” noi reguli care să faciliteze transferul fondurilor în yuani atrase pe plan extern în China. În prezent, oficialii chinezi trebuie să aprobe transferul oricăror sume importante în ţară, prin acest sistem controlându-se strict rata de schimb şi preîntâmpinându-se speculaţiile cu yuani
Textul integral AICI
ADEVĂRUL – Poveşti cu inventatori români
(…) … Dispozitivul a primit o medalie şi din partea delegaţiei Universităţii Tai-Pei din China şi va fi prezentat la Bruxelles, în faţa Parlamentului European, în cadrul unor manifestări dedicate României. Simona Nemţoiu este cea mai experimentată dintre specialiştii care au lucrat la acest proiect. Aceasta a obţinut până acum, pentru invenţiile la care a contribuit, opt medalii de aur, trei de argint şi şase premii speciale. (…) .
Textul integral AICI
BURSA – Rezultatele financiare continuă să stimuleze pieţele europene
Titlurile „Cnooc” Ltd., cel mai mare producător de petrol offshore din China, au câştigat 3% la Bursa din Hong Kong, afişând un preţ de 19,46 dolari HK.
Textul integral AICI