Contracte comerciale noi între China şi Marea Britanie


China a încheiat luni noi contracte comerciale cu Marea Britanie, valoarea anunţată fiind de peste două miliarde de dolari. Semnatarii documentelor sunt premierul britanic, David Cameron, şi primul ministru chinez, Wen Jiabao, aflat la Londra, în vizită oficială.
Documentele sunt, însă, doar o etapă, pe drumul spre valoarea de o sută de miliarde de dolari, valoare, la care ar trebui să ajungă, în numai patru ani, schimburile economice între Londra şi Beijing. China reprezintă cea mai importantă şi mai dorită piaţă de desfacere, pentru companiile occidentale, iar cele din Marea Britanie îşi doresc un procent cât mai mare.
David Cameron a anunţat luni încheierea unor noi acorduri comericiale cu China, în valoare de 1,4 miliarde de lire sterline.
După întrevederea avută cu liderul guvernului de la Beijing, Wen Jiabao, premierul britanic a delarat că relaţiile cu China reprezintă o oportunitate uriaşă, pentru Marea Britanie, mai ales că cei doi lideri au convenit ca, până în 2015, să dubleze volumul tranzacţiilor dintre cele două state.
„De la vizita pe care am efectuat-o anul trecut, în China, volumul exporturilor britanice a crescut cu mai mult de 20 de procente. Continuarea acestei colaborări va genera mai multe locuri de muncă şi oportunităţi de afaceri.
„Acordurile încheiate luni vor permite companiilor britanice să-şi majoreze investiţiile în proiectele de infrastructură şi va relaxa accesul bilateral pe piaţa serviciilor”, a declarat David Cameron.
„Ţinta noastră e ca, până în 2015, să ajungem la schimburi comerciale de 100 de miliarde de dolari”, a adăugat David Cameron.
Textul integral pe RADIO ROMÂNIA

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa românească. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.