JURNALUL NAŢIONAL – China: 21 de mineri blocaţi în subteran
Alertă la o mină de extracţie a fierului din China, unde 21 de ortaci sunt prinşi de duminică seara în „măruntaiele” pământului. Şapte mineri au reuşit să scape după ce apa a inundat una dintre galerii, transmite presa naţională. Potrivit agenţiei China Nouă, mina se află în provincia Shandong, nu departe de satul Weifang. O anchetă în acest sens a fost demarată imediat, autorităţile fiind îngrijorate de frecvenţa cu care se întâmplă astfel de accidente, aceasta fiind al patrulea caz cu mineri blocaţi într-un interval de mai puţin de două săptămâni. … (…).
Textul integral AICI
COTIDIANUL – China: Avem încredere în moneda euro
China are încredere în moneda euro, iar piaţa financiară din Europa va rămâne o zonă importantă de investiţii pentru Beijing, a declarat, astăzi, viceguvernatorul Băncii Centrale a Chinei, Yi Gang. Avem încredere în euro şi în zona euro. Sprijinim toate măsurile adoptate de UE, BcE şi FMI pentru a soluţiona criza datoriilor suverane’, a declarat Yi Gang, cu ocazia unei vizite la sediul Bundesbank din Frankfurt. … (…).
Textul integral AICI
CURIERUL NAŢIONAL – China promovează utilizarea GNL în transportul public
Oraşele chineze vor vedea în transportul public tot mai multe vehicule alimentate cu gaze naturale lichefiate (GNL), în urma semnării unui contract de aprovizionare a patru mari companii de transport rutier din Yangtze River Delta cu grupul North China Oilfield Gas Group Co. Ltd., conform English.news.cn. … (…).
Textul integral AICI
CURIERUL NAŢIONAL – Transportatorul produs de China, testat pe apă
Primul VLOC’s (transportator de minereuri) realizat în China a realizat sâmbăta trecută primele teste pe apă, a declarat producătorul său, China Rongsheng Heavy Industries Group Holdings Limited, conform English.news.cn. … (…).
Textul integral AICI
ZIARUL FINANCIAR – Nestle cumpără o companie chineză de dulciuri pentru 1,7 miliarde dolari
Cea mai mare companie alimentară din lume, Nestle, a convenit asupra achiziţiei a 60% din compania chineză Hsu Fu Chi International pentru suma de 1,7 miliarde dolari, informează Bloomberg. Nestle a oferit 4,35 dolari singaporezi pe acţiune, un preţ cu 8,8% mai mare decât cel de la închiderea bursei din Singapore. … (…).
Textul integral AICI
BURSA – „Philips” a cumpărat „Povos” China
„Royal Philips Electronics” NV, cel mai mare producător mondial de corpuri de iluminat, a achiziţionat producătorul chinez de electrocasnice „Povos Electric Appliance” Co. Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost publicate. Afacerea urmează să fie analizată de autorităţile de reglementare şi ar putea fi finalizată în trimestrul al patrulea din 2011. … (…).
Textul integral AICI
CAPITAL – O nouă țară a apărut pe harta lumii. Se vinde deja chinezilor!
Statele Unite, China şi Marea Britanie au recunoscut sâmbătă Sudanul de Sud, imediat după ce noul stat şi-a proclamat oficial independenţa. Preşedintele american Barack Obama a anunţat recunoaşterea oficială de către Statele Unite a noului stat Sudanul de Sud. ‘Sunt mândru să declar că Statele Unite recunosc oficial Republica Sudanului de Sud ca stat suveran şi independent începând cu această zi, 9 iulie 2011’, a declarat preşedintele într-un comunicat, citat de AFP. La rândul ei, China, a anunţat că recunoaşte Republica Sudanului de Sud şi că va stabili legături diplomatice cu noul stat, relatează agenţia Xinhua. … (…).
Textul integral AICI