IN MEMORIAM – Mircea Ivănescu, înger şi demon cu aripi de litere

A mai trecut un titan al literaturii române. Un titan, un munte construit din litere, literatură universală, traduceri şi modestie. Mircea Ivănescu a plecat să le traducă celor din neant ce se întâmplă pe Pământ, el mereu fiind la curent cu cele care se petrec în ţară, însă în ultima vreme nu se mai mira de nimic. Chiar găsea înţelegere, amuzat de preocupările celor care conduc România.
Cu puţin timp înainte să plec din ţară, împreună cu prietenul A. Necşuleu, l-am vizitat pe Mircea Ivănescu. Era deja îngenunchiat de suferinţele vârstei, însă vertical şi rece în judecată, aşa cum a fost mereu. Din patul ca de campanie, în care era înconjurat de tot ce mai avea nevoie, maestrul ne-a primit cu bunăvoinţă, povestind banalităţile cotidiane, însă mereu cu seriozitatea şi râsul sec, dar îngăduitor, ca şi cum mereu ar fi spus … „nu asta este important”. Privindu-l, căutând să ascund starea de neputinţă în faţa unui uriaş al literaturii, am ascultat vreme de mai multe zeci de minute amintiri, reîntâlniri cu trecutul Sibiului, din care nu au lipsit colegii de generaţie, evenimente şi nelipsitele pahare de vorbă, în crâşmele de altă dată ale oraşului, acum parcă altul. Am făcut împreună, atunci, o plimbare pe străzile oraşului, el privind din gândurile patului său fiecare detaliu al oraşului anilor ’60 – ’90, noi admirând logica, memoria, vocea inconfudabilă, marcată de o sonoritate peltică plăcută. La fel cum a scris, M. Ivănescu ne-a povestit în imagini şi tablouri, provocându-ne la un exerciţiu de memorie deloc facil câtă vreme el, muribundul, era mai vioi şi mai rapid în răspunsuri.
Acum … e gata! E pregătit să urce alte trepte în neant. Departe de neantul de jos de care a stat mereu izolat, cu o modestie pe care nu ai cum să o explici celor care se reproduc azi pe sine, vulgar şi analfabet-cultural, semn că împărtul este nu doar gol … Ăsta e semnul că cei care fac presă, azi, la Sibiu, la mine acasă, sunt departe, extrem de departe de cultura, reacţia, greutatea şi înţelegerea necesare unei prestaţii care poartă numele … jurnalism. Pentru că azi, în ziarul lui Slavici, este mai important să dai cu piciorul în minge. Însă, Mircea Ivănescu era la curent, de multă vreme, şi cu realitatea asta … şi râdea, plin de înţelegere.

* * *

Scriitor, poet, eseist şi traducător român contemporan, Mircea Ivănescu este considerat de contemporani drept reper al generaţiei optzeciste. Traducătorul unor opere literare remarcabile din proza universală modernă: Joyce, Kafka, Musil, Fitzgerald, Rilke, Faulkner etc. şi a unor studii de teorie literară, Ivănescu a fost propus în anul 1999, la cererea Academiei din Suedia, la Premiul Nobel pentru Literatură.
Unii critici români sunt de părere că Ivănescu ar putea fi un prim laureat român al prestigiosului premiu, problema majoră fiind însă lipsa traducerilor suficiente din opera sa în alte limbi de circulaţie mondială.
Mircea Ivănescu a absolvit în 1954 Facultatea de Filologie – secţia franceză a Universităţii din Bucureşti. A fost, pe rând, redactor la Agerpres, la revista „Lumea”, la Editura pentru Literatură Universală şi la Revista „Transilvania” din Sibiu.
De la volumul de debut din 1968 şi până la versurile recente, incluse în selecţia „din periodice şi inedite” a antologiei de autor „Poesii vechi şi nouă” (1999), de-a lungul a peste trei decenii, poezia lui Mircea Ivanescu a rămas egală cu ea însăşi, atât în ritmul producerii, cât şi în calitatea ei estetică. S-a spus despre el că e un poet „care nu încape într-o antologie”. Titlurile volumelor sale de poezii sunt banale, puţin spectaculoase. A scris poeme despre personajul Mopete, numele acestuia conţinând o anagramă a cuvintelor poet şi poem.
Este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani şi un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est.
Mircea Ivănescu este recunoscut ca unul dintre cei mai prolifici traducători români. A tradus romane foarte importante ca „Ulysse” al lui James Joyce, aceasta fiind considerată o capodoperă a traducerilor în limba română, la care se adaugă traduceri din William Faulkner, Robert Musil, Jostein Gaardner sau F. Scott Fitzgerald. A tradus şi o serie de povestiri, jurnale şi corespondenţă ale lui Franz Kafka.
A contribuit într-un mod esenţial la recuperarea narativităţii în poezia autohtonă din a doua jumătate a anilor ’60 şi din anii ’70. A tradus masiv din poezia americană cu care de altfel poeziile sale sunt înrudite.