China Daily – Vin românesc aduce zâmbetul oaspeţilor

Dacă nu poţi să deguşti acum noul vin românesc, păstrează-ţi această dorinţă până la începutul anului 2012, când o serie de produse vinicole vor ajunge în magazinele de retail din China, scrie cotidianul chinez de limbă engleză, China Daily.
„Vinul face ziua mai uşor de trecut – mai puţin stres, mai multă toleranţă”, spune Ion Dicu, însărcinatul cu afaceri al României la Beijing. Acesta a găzduit recent o recepţie de degustare de vinuri, în care a fost prezentată marca „Senator”, una dintre ultimele mărci care testează piaţa chineză.
China Daily scrie că România este cel de-al şaselea mare producător de vin din Europa şi ocupă poziţia nouă în lume, dar vinurile româneşti sunt practic necunoscute în China. Oficialul român speră ca reprezentanţii en-gros din porturile Tianjin şi Shenzhen să schimbe această situaţie, după ce acolo au fost făcute stocuri de mii de sticle de vinuri româneşti, în perspectiva lansării în China, la nivel national, începând cu 2012.
Produsele „Senator” au ca principală caracteristică faptul că sunt vinuri internaţionale realizate din „soiuri de viţă româneşti pure”, unele recuperate după ce au dispărut de pe piaţă, la sfârşit de secol XIX, în urma unei epidemii de filoxeră care a distrus cea mai mare parte a culturilor de struguri pentru vin din Europa.
Sursa: China Daily

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.