China reflectată în presa de la Bucureşti – 01.11.2011

HOTNEWS – Traian Băsescu a semnat decretul privind acreditarea lui Doru Costea ca ambasador în China

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul privind acreditarea lui Doru Romulus Costea în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotentiar al României în Republica Populara Chineză, anunţă Administraţia Prezidentială. Comisiile de politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat, miercurea trecută, propunerea ca Doru Costea, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să ocupe funcţia de ambasador în China. Costea spunea atunci că, din punct de vedere comercial, istoria relaţiilor dintre România şi China „este mai puţin încurajantă”, aşa că unul dintre obiectivele principale pe care şi le propune ca ambasador este: „exporturi către China, şi nu importuri din China”. Costea a spus că doreşte ca, în mandatul lui, Ambasada României din China să ajute cât de mult posibil firmele româneşti, prin informări curente asupra posibilităţilor de afaceri. … (…).
Textul integral AICI

COTIDIANUL – Doru Costea, acreditat de Traian Băsescu ca ambasador al României în China

AGERPRES – Doru Costea, acreditat de Traian Băsescu ca ambasador al României în China

ROMÂNIA LIBERĂ – Traian Băsescu a numit noi ambasadori în China, Olanda, Georgia, Slovenia şi Brazilia

GÂNDUL – China consideră că Europa poate depăşi problemele economice, dar nu menţionează dacă va juca un rol major în rezolvarea crizei datoriilor din zona euro

China consideră că Europa poate depăşi problemele economice, a declarat luni preşedintele Hu Jintao, fără să menţioneze dacă Beijing-ul va juca un rol major în rezolvarea crizei datoriilor din zona euro, transmite Reuters. În pofida acestei declaraţii de încredere, autorităţile chineze nu au făcut vreo ofertă oficială pentru achiziţia de obligaţiuni guvernamentale europene, ci aşteaptă detalii referitoare la opţiunile de investiţii legate de Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (FESF). „Urmărim cu atenţie evoluţiile economice, în actualele condiţii dificile”, a declarat Hu reporterilor, după o întâlnire la Viena cu omologul său austriac Heinz Fischer. hu a adăugat că „Europa are înţelepciunea şi competenţa de a depăşi dificultăţile actuale”. … (…).
Textul integral AICI

MEDIAFAX – Preşedintele chinez evită să vorbească despre rolul Chinei în susţinerea Europei

China consideră că Europa poate depăşi problemele economice, a declarat luni preşedintele Hu Jintao, fără să menţioneze dacă Beijing-ul va juca un rol major în rezolvarea crizei datoriilor din zona euro. n pofida acestei declaraţii de încredere, autorităţile chineze nu au făcut vreo ofertă oficială pentru achiziţia de obligaţiuni guvernamentale europene, ci aşteaptă detalii referitoare la opţiunile de investiţii legate de Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (FESF). „Urmărim cu atenţie evoluţiile economice, în actualele condiţii dificile”, a declarat Hu reporterilor, după o întâlnire la Viena cu omologul său austriac Heinz Fischer. Hu a adăugat că „Europa are înţelepciunea şi competenţa de a depăşi dificultăţile actuale”. preşedintele chinez va participa la sfârşitul acestei săptămâni la summit-ul G20 care va avea loc la Cannes. … (…).
Textul integral AICI

MEDIAFAX – Două cutremure de peste 5 magnitudine în China

Două cutremure, cu magnitudini de 5,4 şi, respectiv, 5,5 au fost înregistrate marţi dimineaţă în China, în provinciile Xianjiang şi Sichuan, a anunţat institutul american de geofizică USGS, reevaluând magnitudinea seismului din Xinjiang. Iniţial, USGS anunţatse că seismul înregistrat în provincia Xinjiang din nord-vestul Chinei a avut magnitudinea de moment 6. Epicentrul cutremurului a fost situat la 95 de kilometri est de oraşul Yining şi la mai mult de 2.800 de kilometri de Beijing şi a fost localizat la o adâncime de 27,9 kilometri. Autorităţile nu au anunţat dacă seismul, produs la ora locală 8.21 (2.21, ora României), s-a soldat cu victime sau pagube materiale. … (…).
Textul integral AICI

CAPITAL – Primul Superjumbo A380 al chinezilor s-a stricat

Compania China Southern Airlines a fost nevoită să suspende zborurile primului Airbus A 380 Superjumbo la doar 12 zile după ce avionul începuse cursele regulate. A380 urma să zboare între Beijing şi Shanghai sâmbătă, însă cursa a fost anulată din cauza unor defecţiuni tehnice. „Trebuie să aduce piese de schimb din străinătate”, a anunţat compania, fără să spună care sunt exact defecţiunile. „Ne pare rău pentru neplăcerile produse pasagerilor. Siguranţa pasagerilor este întotdeauna prioritatea noastră. Vom rezolva problemele şi vom reîncepe zborurile cu A380 cât de curând posibil”, se mai arată în comunicat. … (…).
Textul integral AICI

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa românească. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.