COTIDIANUL – Premierul chinez anunță reforme pentru ameliorarea distribuirii bogăţiei
China se va confrunta cu „mari provocări” în Anul Dragonului care începe duminică, a declarat premierul chinez, Wen Jiabao, care a insistat pe realizarea de reforme economice mai mari şi pe o ameliorare a distribuirii bogăţiei, informează agenţia EFE. Potrivit mass-media oficiale, premierul Wen a făcut aceste declaraţii la o întâlnire cu demnitari de rang înalt, în ajunul noului An al Dragonului pe care chinezii îl consideră cel mai favorabil semn al zodiacului lor, într-un moment în care ţara se află în cel de-al 12-lea plan cincinal (2011-2015) şi într-o „situaţie economică internaţională complicată”. … (…).
Textul integral AICI
GÂNDUL – China, India sau Arabia Saudită nu vor ajuta Vestul dacă nu primesc mai multă influenţă globală
Marile economii emergente, precum China, India sau Arabia Suadită, nu vor ajuta Vestul aflat în criză financiară dacă nu primesc mai multă influenţă în deciziile asupra economiei globale, a declarat prinţul saudit Turki al-Faisal, citat de Reuters. „Criza financiară şi recesiunea severă au apărut în Vest, s-au dezvoltat în Vest, dar au lovit puternic în întreaga lume”, a spus prinţul Turki, fost şef al serviciilor secrete saudite, într-un discurs la o conferinţă de afaceri la Riad. Turki este, de asemenea, fost ambasador al Arabiei Saudite în SUA şi Marea Britanie. … (…).
Textul integral AICI
CAPITAL – Bubble-ul imobiliar din China se pregătește să explodeze
Bubble-ul imobiliar chinez se îndreaptă către explozie spectaculară, iar efectul acesteia se va simți asupra întregii economii. Anunțul guvernului nipon de săptămâna trecută potrivit căruia creșterea economică a fost încetinită însă chiar și așa a atins 9,2% comparativ cu 2010, a fost primit cu entuziasm de bursele din toată lumea. Investitorii au rămas interesați de viitorul Chinei, aparent aceștia continuând să cumpere proprietăți la prețul enorm cauzat de bula imobiliară. La nivel declarativ, așa stau lucrurile, însă, matematica arată o altă poveste. Frenezia caselor a dus la o creștere atât de mare și atât de rapidă a prețurilor la locuințe, încât un colaps al pieței imobiliare – așa cum s-a întâmplat în Japonia în 1990 – este o certitudine virtuală, notează revista Fortune. … (…).
Textul integral AICI
ZIARUL FINANCIAR – E&Y: România este mai deschisă la globalizare decât China şi Japonia
România se menţine la mijlocul clasamentului între ţările cele mai deschise către globalizare, în urma vecinilor Ungaria şi Bulgaria, dar în faţa unor ţări precum Japonia sau China, conform indicelui de globalizare calculat de Ernst&Young pentru 2011. Indicele de globalizare realizat pentru acest raport măsoară performanţa celor mai mari 60 de economii la nivel internaţional, luând în considerare 20 de indicatori care evaluează aspecte-cheie ale integrării transfrontaliere ale activităţilor economice. Aceşti indicatori se înscriu în cinci categorii, respectiv deschiderea către activităţi de comerţ, mişcările de capital, schimbul de idei şi tehnologii, mobilitatea forţei de muncă şi integrarea culturală. Primele locuri sunt ocupate de Hong Kong, Irlanda şi Singapore, în vreme ce Venezuela, Algeria şi Iran ocupă ultimele trei poziţii. România se află la jumătatea clasamentului, pe locul 32, imediat după Italia şi în faţa Greciei, Turciei, Ucrainei sau Rusiei. … (…).
Textul integral AICI
ZIARUL FINANCIAR – Credeaţi că e departe ziua când limba chineză vă va ajuta să găsiţi un loc de muncă în România?
Cunoştinţele de limba chineză pot fi un avantaj la angajare în condiţiile în care tot mai multe companii din China încep să se extindă în lume, unele dintre ele vizând România datorită forţei de muncă ieftine şi a poziţiei geografice bune, fiind aproape de pieţele din Vestul Europei. Cel mai bun exemplu este cel al companiei de telecomunicaţii ZTE, care anul trecut a anunţat că intenţionează să deschidă în România un centru de pregătire şi o linie de producţie şi care acum caută prin anunţuri la mica publicitate candidaţi pentru a ocupa o serie de posturi precum asistent comercial sau inginer de sistem în informatică. Pe lângă cunoştinţe de limba engleză, pentru toate posturile se cere şi limba chineză. Numărul de absolvenţi de limbă chineză de la Universitatea din Bucureşti este redus, iar în ţară sunt doar câteva centre unde se studiază această limbă. … (…).
Textul integral AICI
CURIERUL NAŢIONAL – China sărbătoreşte intrarea în Noul An, Anul Dragonului de Apă
Încă de săptămâna trecută străzile Chinei şi casele oamenilor au fost decorate cu ornamente roşii, iar tradiţionalele dansuri ale Dragonului nu au lipsit. anul Dragonului este considerat ca fiind cel mai favorabil din tot calendarul lunar. China sărbătoreşte astăzi intrarea în Noul An, cunoscut sub numele de „Festivalul Primăverii”, care este cea mai importantă sărbătoare pentru poporul chinez. Anul Dragonului, care începe de astăzi, este considerat ca fiind cel mai favorabil din tot calendarul lunar. Încă de săptămâna trecută străzile Chinei şi casele oamenilor au fost decorate cu ornamente roşii, iar tradiţionalele dansuri ale Dragonului nu au lipsit. … (…).
Textul integral AICI
EVENIMENTUL ZILEI – Vezi cum au sărbătorit chinezii intrarea în Anul Dragonului
Peste un miliard de asiatici au sărbătorit, cu mare fast, intrarea în Anul Dragonului, cu speranţa că noul an le va aduce împliniri mai ales pe plan profesional, relatează AFP. Din Malayezia până în Coreea de Sud, milioane de oameni au celebrat Noul An, participând la tradiţionalele petreceri familiale, au asistat la dansul leului, iar cei mici au primit cadouri. La Beijing, la miezul nopţii, cerul s-a iluminat de miile de artificii aruncate ca să alunge spiritele rele. În Filipine, petrecăreţii au putut luni dimineaţă să stea liniştiţi acasă, deoarece ziua noului an a devenit, pentru prima dată, zi liberă datorită unei reforme, care nu a fost totuşi bine primită de membrii comunităţii de afaceri. … (…).
Textul integral AICI