ROMÂNIA – Mesajul şi revendicarile ONG-urilor către partidele politice, ianuarie 2012

Organizaţiile societăţii civile cer întregii clase politice să ia în considerare cu maximă responsabilitate principalele revendicări ale manifestanţilor din Bucureşti şi din zeci de oraşe din ţară şi străinătate: demisia Preşedintelui României, a Guvernului şi alegeri anticipate necomasate.
Aceste solicitări extreme relevă grave disfuncţii ale sistemului democratic, fapt semnalat explicit de participanţii la manifestaţii care se declară dezamăgiţi de calitatea reprezentării politice.
Schimbarea mediului politic nu se poate face decât prin asumarea de către toate partidele, fie ele la guvernare sau nu, a unor măsuri menite să prevină încălcarea principiilor statului de drept, guvernarea discreţionară, fără respectarea Constituţiei şi a cadrului legal, fără participarea tuturor actorilor sociali la decizia publică şi distribuirea netransparentă şi arbitrară a resurselor publice.
În acest sens, organizaţiile semnatare au propriile propuneri, recomandări şi revendicări menite să conducă la reinventarea clasei politice, la reformarea cadrului instituţional şi legislativ şi sunt pregătite să le discute cu toate partidele politice atât timp cât revendicările protestatarilor sunt tratate cu maximă responsabilitate.
Inivităm toate partidele politice să aleagă calea responsabilităţii, arătând respect celor care protestează în aceste zile şi că se angajază într-o reformă consistentă atât a propriilor structuri de partid, cât şi a statului român. Pentru a sprijini procesul de reformare, ne oferim contribuţia la construirea unui mecanism participativ de lucru într-o formulă agreată cu partidele politice.
Semnatarii prezentului comunicat salută şi încurajează societatea civilă aflată în aceste momente în stradă.

Acest comunicat este susţinut de:

Oana Preda, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Mircea Toma, Agenţia de Monitorizare a Presei Active Watch
Lavinia Andrei, Terra Mileniul III
Victor Alistar, Transparency International Romania
Miruna Ralea, Asociația Alma-Ro
Diana-Olivia Hatneanu, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
Costel Popa, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Liviu Mihaiu, Asociaţia Salvaţi Dunarea şi Delta
Cristian Pîrvulescu, Asociaţia Pro Democraţia
Ionuţ Sibian, Fundatia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
Ioan Tănase, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni – ANBCC
Mihail Bumbeş, Asociaţia Mişcarea Civică Miliţia Spirituală
Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent
Adrian Dohotaru, Grupul pentru Acţiune Socială
Christian Mititelu, Alianţa Civică
Viorel Micescu, CENTRAS
Violeta Alexandru, Institutul pentru Politici Publice – IPP
Anca Elena Gheorghică, Asociaţia Mai Bine
Mădălina Mocan, Centrul Rațiu pentru Democraţie
Bako Mihaly, Fundaţia Strawberrynet
Sandra Pralong, Grupul Erupţie Anti-Corupţie
Kovavcs Zoltan Csongor, Asociaţia Transilvania Verde
Ştefana Bianu, RPER-Fr „Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie”
Cosmin Bârzan, Centrul pentru Resurse Civice
Georgiana Iorgulescu, Centrul de Resurse Juridice
Lista de adeziuni rămâne deschisă. Organizațiile care doresc să se alăture acestui demers sunt invitate să-şi exprime adeziunea la adresa oana@ce-re.ro sau razvan@mma.ro.

REVENDICĂRI FORMULATE DE ORGANIZAŢII ALE SOCIETĂŢII CIVILE – IANUARIE 2012

1. Democraţie, alegeri şi partide politice
Condiţii de fond:

1.1 Liberalizarea condiţiilor restrictive de constituire a unui partid politic şi eliminarea condițiilor discriminatorii şi favorizante pentru unii actori participant la alegeri;
1.2 Adoptarea iniţiativei legislative de eliminare a traseismul politic;
1.3 Interzicerea finanţării partidelor politice de către persoane juridice;
1.4 Extinderea controlului Curţii de Conturi la toate operaţiunile financiar contabile ale partidelor politice;
1.5 Instituirea mecanismelor de revocare individuala pentru parlamentari;
1.6 Garantarea dreptului constituţional la libera exprimare prin alinierea legislaţiei şi a practicii juridice la prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Aspecte prioritare:
1.7 Decomasarea alegerilor şi desfăşurarea localelor şi parlamentarelor la termenul lor normal;
1.8 Instituirea obligaţiei de declarare a colaborării cu serviciile de informaţii sub sancţiunea penală imprescriptibilă pentru candidaţii în alegeri, funcţionarii publici şi magistraţi;
1.9 Sancţionarea intervenţiilor publice şi atitudinilor discriminatorii la adresa minoritarilor şi grupurilor vulnerabile;
1.10 Depolitizarea serviciilor publice de radio, televiziune şi a agenţiei Agerpres prin modificarea legilor de funcţionare ale acestor instituţii;
1.11 Toate partidele să îşi asume un set de criterii agreate cu societatea civilă pentru desemnarea candidaţilor la alegeri.

2. Parlament, Guvern, Preşedinţie
Condiţii de fond:
2.1 Consolidarea rolului Parlamentului prin limitarea practicii ordonanţelor de urgenţă
2.2 Eliminarea procedurii de legiferare prin asumarea răspunderii Guvernului, cu excepţia declarării stării de urgenţă şi stării de război
2.3 Imbunătăţirea procesului legislativ printr-un dialog social şi civic autentic, cu realizarea de studii de impact bine fundamentate, care să asigure stabilitatea cadrului legal

Aspecte prioritare:
2.4 Construirea unui mecanism participativ de lucru cu societatea civilă, într-o formulă agreată cu toate partidele politice;
2.5 Introducerea sancţiunii anulării efectelor acelor acte normative al căror proces de adoptare nu a respectat Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională;
2.6 Simplificarea procedurii de aprobare a percheziţiei şi trimiterii în judecată a miniştrilor şi foştilor miniştri;
2.7 Reducerea imunităţii prezidenţiale şi suspendarea curgerii oricărei prescripţii, pe perioada mandatului.

3. Transparenţă şi bună guvernare
Condiţii de fond:
3.1 Depolitizarea aparatului administrativ şi transparentizarea recrutării funcţionarilor publici pe criterii de competenţă, publicarea organigramelor instituţiilor publice şi a CV-urilor funcţionarilor pe site-ul instituţiei;
3.2 Instituirea în cooperare cu societatea civilă şi asociaţiile de afaceri a unei monitorizări permanente a alocării banului public către sectorul privat;
3.3 Aplicarea integrală şi proactivă a legii 544/2001, prin publicarea din oficiu pe site-ul instituţiei a tuturor rapoartelor de activitate cerute de legea, ca şi a tuturor achiziţiilor publice, bugetelor şi salariilor din sectorul public;
3.4 Lărgirea sferei de aplicare a Legilor nr. 52/2003 şi 544/2001 pentru a acoperi şi alte categorii de persoane juridice din sectorul public şi cu capital de stat, precum şi a sferei informaţiilor la care accesul cetăţeanului este liber;
3.5 Instituirea de sancţiuni administrative pentru neaplicarea corespunzătoare a Legii 544/2001, precum şi a Legii 52/2003.

Aspecte prioritare:
3.6 Întărirea capacităţii departamentelor care se ocupă de furnizarea răspunsurilor la solicitărilor în baza Legii 544/2001 astfel încât acestea să fie capabile a răspunde în cel mai scurt timp, corect şi complet, solicitărilor primite din partea cetăţenilor;
3.7 Simplificarea, standardizarea şi unificarea procedurilor administrative prin adoptarea Codului administrative şi de procedură administrativă al României;
3.8 Stabilirea prin lege a tuturor standardelor de cost pentru serviciile şi investiţiile publice.

4. Justiţie, lege şi jurisprudenţă
Condiţii de fond:

4.1 Instituirea principiului răspunderii materiale pentru proasta gestionare a banilor publici şi încălcarea drepturilor cetăţeneşti;
4.2 Reinstituirea independentei reale şi protecţiei magistraţilor împotriva oricăror ingerinţe politice fără ca prin aceasta să se instituie impunitate pentru malpraxis şi corupţie;
4.3 Sistematizarea şi simplificarea legislativă prin adoptarea codurilor de reglementări sectoriale.

Aspecte prioritare:
4.4 Asigurarea transparenţei şi calităţii actului de justiţie, prin unificarea practicii judiciare şi stabilirea standardelor de motivare a hotărârilor judecătoreşti;
4.5 Retragerea şi descurajarea oricăror proiecte legislative care ar dăuna transparenţei declaraţiei de avere şi de control real al conflictelor de interese şi incompatibilităţilor în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

5. Participare publică şi dialog civic
Condiţii de fond:

5.1 Schimbarea legii manifestaţiilor publice pentru a elimina restricţiile actuale excesive
5.2 Sporirea rolului democraţiei participative, conform Tratatului de la Lisabona prin crearea de noi mecanisme de interacţiune între cetăţeni şi instituţii şi prin respectarea iniţiativei cetăţenilor la nivel local cât şi parlamentar;
5.3 Introducerea mecanismelor de revocare individuală a mandatelor obţinute prin alegeri prin iniţiativă cetăţenească de declanşare a referendumurilor în circumscripţii;
5.4 Organizarea de consultări pe teme de politică publică relevante, pe tot parcursul procesului de politică publică;

Aspecte prioritare:
5.5 Stoparea abuzurilor forţelor de ordine împotriva exercitării dreptului la libera exprimare şi adunare publică;
5.6 Investigarea abuzurilor Jandarmeriei împotriva manifestanţilor paşnici, inclusiv de către o comisie parlamentară;
5.7 Organizarea de consultări în elaborarea unor documente programatice importante (spre exemplu, Strategia Naţională Anticorupţie, Planul Naţional de Dezvoltare, Programele Operaţionale şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală);
5.8 Construirea şi folosirea unor mecanisme de dialog şi consultare publică la nivelul ministerelor şi al autorităţilor publice locale;
5.9 Includerea reprezentanţilor sectorului neguvernamental în Consiliul Economic şi Social;
5.10 Stabilirea şi respectarea unui program regulat de consultări, la nivelul Primului Ministru, prin intermediul Colegiului pentru Consultarea Asociaţiilor şi Fundaţiilor.

6. Mediu
Condiții de fond:

6.1 Recunoaşterea dezvoltării durabile ca politică orizontală prin operaționalizarea legislaţiei existente şi alocări bugetare corespunzătoare;
6.2 Utilizarea fondurilor structurale şi de coeziune astfel încât rezultatele proiectelor să conducă la o dezvoltare durabilă reală;
6.3 Operarea de programe naţionale de dezvoltare durabilă, clare şi predictibile, care să contribuie la trecerea către o economie verde;
6.4 Îmbunătăţirea cadrului educaţional formal şi non-formal, precum şi creşterea gradului de conştientizare publică în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă;
6.5 Stimularea activităţii economice locale în zonele rurale.

Aspecte prioritare:
6.6 Respingerea proiectului legislativ de modificare a Legii Minelor nr. 85/2003, care ar permite companiilor miniere private să exproprieze de bună voie în numele statului;
6.7 Întreruperea procesului de autorizare a operaţiunilor privind exploatarea miniere Roşia Montană şi investigarea ilegalităţilor semnalate de societatea civilă;
6.8 Identificarea şi sancţionarea cu celeritate a celor care au favorizat abuzurile asupra mediului înconjurător (tăieri ilegale de copaci, poluare, introducerea vânătorii în ariile protejate, dezvoltare urbană nesustenabilă etc);
6.9 Delimitarea publică a partidelor politice şi a Preşedintelui României de interese private legate de exploatarea resurselor natural cu impact major asupra mediului;
6.10 Susţinerea revitălizării zonelor rurale prin proiecte de salvare in situ a patrimoniului rural neprotejat.

7. Social
Condiţii de fond:

7.1 Susţinerea economiei sociale, a micilor întreprinzători şi a dezvoltării rurale, ca modalitate de lupta împotriva excluziunii sociale şi combatere a sărăciei, şi pentru reducerea distanţei uriaşe între săraci şi bogaţi;
7.2 Promovarea descentralizării serviciilor sociale atât la nivel de roluri ale instituţiilor responsabile, cât şi la nivel de alocare bugetară;
7.3 Armonizarea legislaţiei în domeniul asistenţei sociale.

Aspecte prioritare:
7.4 Revizuirea alocării resurselor de la bugetul de stat dedicate domeniului social (educaţie, sănătate, servicii sociale) prin alocări transparente, strategice şi eficiente a resurselor publice, în consultare cu toţi factorii interesaţi;
7.5 Susţinerea şi legitimarea acţiunii de schimbare a atitudinilor negative prin intervenţii punctuale la nivel local în care să se gestioneze problemele de incluziune socială cu care se confruntă grupurile discriminate; Integrarea şi aplicarea conceptului de cetăţenie activă în orice tip de intervenţie cu stimularea atât a minoritarilor, cât şi a majoritarilor;
7.6 Facilitarea dezvoltării unei pieţe libere de servicii sociale, asemănătoare altor servicii de interes general din domeniile educaţiei şi sănătăţii;
7.7 Promovarea cu precădere la nivel local a principiului subsidiarităţii, în sensul substituirii structurilor şi serviciilor publice în procesul de gestionare a problemelor sociale cu structuri ale societăţii civile şi servicii private, care pot asigura cadrul optim pentru folosirea eficientă a resurselor din comunitate.

8. Gestionarea fondurilor şi bunurilor publice
8.1 Instituirea obligaţiei de aprobare prealabila a Parlamentului pentru exploatarea resurselor minerale şi fosile ale ţării;
8.2 Instituirea de mecanisme care să conducă la eficientizarea gestionării fondurilor publice şi a celor europene;
8.3 Adoptarea unui comportament responsabil a întregii clase politice faţă de absorbţia fondurilor europene şi promovarea intereselor României în raport cu instituţiile europene;
8.4 Încetarea distrugerii patrimoniului natural şi arhitectural naţional cu complicitatea autorităţilor.

Revendicări susţinute de:
Oana Preda, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Mircea Toma, Agenţia de Monitorizare a Presei Active Watch
Lavinia Andrei, Terra Mileniul III
Victor Alistar, Transparency International România
Miruna Ralea, Asociaţia Alma-Ro
Diana-Olivia Hatneanu, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
Costel Popa, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Liviu Mihaiu, Asociaţia Salvaţi Dunarea şi Delta
Cristian Pîrvulescu, Asociaţia Pro Democraţia
Ionuţ Sibian, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
Ioan Tănase, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni – ANBCC
Mihail Bumbeş, Asociaţia Mişcarea Civică Miliţia Spirituală
Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent
Adrian Dohotaru, Grupul pentru Acţiune Socială
Christian Mititelu, Alianţa Civică
Viorel Micescu, CENTRAS
Violeta Alexandru, Institutul pentru Politici Publice – IPP
Anca Elena Gheorghică, Asociaţia Mai Bine
Mădălina Mocan, Centrul Raţiu pentru Democraţie
Bako Mihaly, Fundaţia Strawberrynet
Sandra Pralong, Grupul Erupţie Anti-Corupţie
Kovavcs Zoltan Csongor, Asociaţia Transilvania Verde
Ştefana Bianu, RPER-Fr „Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie”
Cosmin Bârzan, Centrul pentru Resurse Civice
Georgiana Iorgulescu, Centrul de Resurse Juridice

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în De departe ... România, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.