Preşedintele Institutului de Relaţii Internaţionale al Academiei Române, prof Dan Dungaciu (foto), a declarat în cadrul unui interviu realizat de cotidianul ADEVĂRUL, că România nu este pregătită şi nu are expertiză în relaţia cu R.P. Chinză, motiv pentru care se comportă ca un „pompier care stinge incendiile care apar”. În cele ce urmează am selectat opiniile profesorului Dungaciu legate de România în relaţia cu China, formulate într-un interviu realizat George Rădulescu, la „Masa Adevărului”.
(…) La Institutul pe care îl conduceţi credeţi că veţi putea să ţineţi un dosar dincolo de un ciclu politic?
Nu. România nu are, în momentul acesta, un Institut de Relaţii Internaţionale susţinut ca atare şi asumat ca atare. Şi nici nu interesează pe cineva cu adevărat. Ce se întâmplă în cercetare nu mai are rost să spun…
Practic, cercetare nu mai există în România …
Cercetarea este blocată şi noi nu putem angaja tineri care au performanţe foarte bune. În Polonia s-au angajat 500 de tineri în institute de cercetare. La noi, de doi ani de zile, nu putem angaja pe nimeni. Asta înseamnă că, pe termen lung, se vor vedea aceste consecinţe… E însă foarte bine că Academia şi-a asumat explicit anul acesta problematica relaţiilor internaţionale, a organizat o conferinţă de profil chiar în Aula Academiei, şi acest lucru este excelent. Faptul că Relaţiile Internaţionale se întorc în Academia Română e un lucru foarte important. Dar de aici şi până a crea această instituţie, până a avea suportul guvernului sau al instituţiilor statului, e o cale lungă. De ce e nevoie de aşa ceva? Pentru că, de fiecare dată, oficialii români spun că n-avem expertiză dinspre instituţii pe Uniunea Europeană, pe proiecte europene, pe politica externă. Asta e o lipsă flagrantă de înţelegere a realităţilor! Pentru că expertiza nu o dobândeşti din nimic. O creezi. Nu este expertiză pe China, dar expertiza pe China probabil că trebuie creată de acum. Noi, de fiecare dată, încercăm să stingem focul care apare – pentru noi – din senin şi ne dăm seama că nici pompieri nu prea există.
Suntem reactivi, nicidecum proactivi…
Suntem reactivi şi asta se vede foarte clar în deciziile pe care le luăm, în greşelile pe care le facem, în lipsa de anvergură şi de perspectivă pe care, din păcate, le contabilizăm aproape cotidian … Lipsa de proiect post-aderare de aici vine, din carenţele personale şi instituţionale care ne marchează mersul şontâc prin istoria recentă.
Se pare că am ratat un moment extrem de favorabil în relaţia cu China. Am avut un ambasador vorbitor de limbă română cu care am fi putut încerca să derulăm o sumedenie de proiecte – domnul Liu Zengwen, care a plecat relativ recent din România – îl avem (încă) pe Hu Jintao, preşedintele Republicii, care, de asemenea, e un vorbitor de limbă română, dar care nu va mai sta multă vreme la conducerea Republicii Populare Chineze. De ce nu am fost capabili în aceşti 22 de ani să dezvoltăm o relaţie potrivită cu un asemenea partener?
E o întrebare foarte bună. Chiar am discutat recent cu nişte amici exact această chestiune, respectiv dacă România nu a ratat cumva generaţia de vorbitori de limbă română din China.
Ceea ce ar fi extrem de grav …
Fac o parantează. A fost o scenă uluitoare în Republica Moldova pe vremea comuniştilor, prin 2001, când preşedintele Chinei, Jiang Zemin, vorbitor de limba română, a venit acolo şi, la un moment dat, pe la Mileştii Mici, într-un toast prezidenţial, după cele ţinute de liderii comunişti, spune: „Acum o să vorbesc şi eu în limba română”. În momentul acela, limba română era prohibită la Chişinău, dar în faţa înaltului reprezentant al Chinei toţi au amuţit, nimeni n-a îndrăznit să spună că nu e limba română, ci că e „limba moldovenească”, cum se numeşte în jargonul constituţional din Republica Moldova. Scena a fost absolut remarcabilă prin umorul, dar şi prin semnificaţiile ei … Revenind, s-ar putea să se fi pierdut ceva, dar eu sper ca oportunităţile să nu se fi epuizat, pentru că este evident că România va trebui să-şi reevalueze conceptele geopolitice, nu numai relaţiile geopolitice, iar China va fi un actor care va conta din toate punctele de vedere. Va fi un actor care, cu siguranţă, va conta pentru că interesul global se îndreaptă spre zona pe care China o gestionează: zona Pacificului, Japonia, cele două Corei cu dosarul reunificării încă neostoit etc. Lucrurile nu sunt deloc limpezi. Sunt foarte complicate, dar România va trebuie să deschidă, să redeschidă o relaţie pe care să o şi instituţionalizeze mai adecvat. Nu spun că nu s-a făcut mai nimic. Dar eu cred că nu s-a fructificat această relaţie. Repet, trebuie instituţionalizată această relaţie. Nu doar la nivel de Minister de Externe, nu la nivel de Preşedinţie, ci şi la nivel de contacte reale cu China, prin instituţii care formatează opinia publică, care furnizează expertiză, care ţin, cum s-ar spune, relaţia caldă, indiferent de interesele de moment ale politicii.
Asta înseamnă a aloca bani pentru viitor, ceea ce, din nefericire, nu s-a întâmplat …
E o decizie strategică. Expertiza bună costă, la fel şi crearea de specialişti. Noi nu ne ocupăm de asta, ne ocupăm de probleme minore. Şi, vorba cuiva, atâta vreme cât ne vom ocupa de probleme minore, vom rămâne minori. Pe toate planurile.
O decizie strategică care presupune costuri mici în comparaţie cu beneficiile pe termen lung. Dar, aş merge mai departe cu acest raţionament, ca să revenim cumva, prin China, la zona de proximitate a României. O relaţie bună cu China nu ne-ar putea ajuta, indirect, şi în relaţia cu Federaţia Rusă?
Există o experienţă a României pe relaţia cu China care sigur că a avut efecte semnificative la nivelul poziţionării ţării noastre pe plan mondial înainte de 1989. Şi partenerii noştri americani ştiu foarte multe lucruri despre această chestiune. E de văzut în ce măsură mai funcţionează astăzi modelul. Problema este însă să nu te gândeşti cum treci podul până nu ai ajuns la el. Noi încă n-am ajuns la acea relaţie cu China suficient de puternică, astfel încât relaţia cu Federaţia Rusă să poată fi citită inclusiv prin această grilă. Dar, pentru că aţi adus în discuţie acest lucru, sigur că relaţia cu Federaţia Rusă ar putea fi redesenată sub alte auspicii. Ce se întâmplă astăzi în jurul nostru e atât de complicat şi alambicat încât redeschiderea relaţiei cu Federaţia Rusă, în anumiţi termeni, va trebui până la urmă să se producă. Ce se întâmplă cu Federaţia Rusă sigur că e foarte interesant. Avem un an electoral în Federaţia Rusă, iar dacă ne uităm la proiectul politic al principalului candidat, domnul Vladimir Putin, publicat recent într-un articol din Izvestia, se numeşte – şi asta este foarte semnificativ – „Rusia se concentrează”. Ce se întâmplă cu această concentrare? Ce semifică ea? … (…).
Textul integral AICI
