China căută experţi străini

Peste 40 de mii de experţi străini – în principal din zona tehnologiilor avansate şi educaţiei, cercetării ştiinţifice şi medicinei vin să lucreze la Beijing în fiecare an

Guvernul de la Beijing intenţionează să atragă aproape 1.000 de specialişti cu înaltă calificare pentru a-i înregimenta în instituţiile de stat, în vederea dezvoltării inovaţiei şi cercetării ştiinţifice, scrie China Daily. Proiectul „O mie de experţi străini”, lansat oficial la sfârşitul anului 2011, urmăreşte să atragă candidaţi din 214 ţări, inclusiv SUA, Japonia şi Germania, a declarat Yi Fanping, director adjunct al echipei de lucru din cadrul Administraţiei pentru Afacerile Experţilor Străini care supraveghează proiectului. Prima fază a proiectului a început în luna noiembrie, când au fost trimise informări către 214 universităţi, instituţii de cercetare ştiinţifică şi corporaţii din China. Acestea au fost solicitate să iniţieze proiecte pentru potenţialii candidaţii şi aplicanţi.
Proiectul „O mie de experţi străini” asigură o finanţare din partea guvernului central de până la un milion yuani (159 mii USD), pentru fiecare profesionist străin, în vreme pentru cercetătorii ştiinţifici se pun la dispoziţie 3 – 5 milioane yuani. Experţii vor avea asigurate condiţii speciale de viză, salarizare, reşedinţă, asigurări medicale şi sociale.
Potrivit criteriilor de eligibilitate ale proiectului, angajatorii trebuie să fie universităţi, instituţii de cercetare, ştiinţifice, întreprinderi chineze sau societăţi mixte, în care investitorii chinezi deţin mai mult de 50% din acţiuni. De partea cealaltă, profesioniştii străini trebuie să fie profesori la prestigioase universităţi şi institute de cercetare, specialişti în tehnologiile avansate şi management la corporaţii sau instituţii financiare. Programul caută, de asemenea, specialişti în proprietatea intelectuală pentru ramurile tehnologice, specialişti de care China are nevoie urgentă.
Candidaţii trebuie să nu fie cetăţeni chinezi, să nu aibă împliniţi 65 de ani şi să nu fie angajaţi cu normă întreagă în China. Cu toate acestea, cei care lucrează deja în China pot aplica pentru proiect dacă la actualul loc de muncă mai au contract pentru mai puţin de şase luni. Aplicanţii străini trebuie să aibă o experienţă în muncă de cel puţin trei ani consecutivi, iar cei care se află deja în China de cel puţin nouă luni.
Chen Bei, director adjunct la biroul municipal al resurselor umane şi sociale din Beijing, a informat că va fi realizat un sait specializat care să ofere informaţii cu privire la ofertele de locuri de muncă ale Chinei pentru străini. „În prezent, un angajator este pe cont propriu atunci când solicită specialişti din străinătate, situaţie care nu asigură o foarte bună eficienţă. În viitor, vom construi o platformă care va asigura o mai bună interacţiune şi contact între angajatori şi experţii străini”, a spus Chen Bei.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.