Concert special pentru angajaţii străinii din Beijing

Administraţia de Stat pentru Afacerile Experţilor Străini din China a organizat şi în acest an un concert special cu ocazia Zilei de 1 Mai, oferit angajaţilor străini care activează în instituţiile din Beijing. Susţinut de Orchestra Filarmonică din China, la Sala de Concerte din Oraşul Interzis, evenimentul a fost un regal apreciat de cei aproape 1000 de spectatori, în majoritate expaţi de pe toate continentele.
Apreciată şi cunoscută la nivel mondial, Orchestra Filarmonică din China, avându-l la pupitru pe tânărul Xia Xiaotang (31 de ani) a deschis spectacolul în ritmurile „Carnavalului Roman” a lui Hector Berlioz pentru a face trecerea spre „Cavaleria rusticană” semnată Pietro Mascagni. Cu suita „Cântecul lui Solveig” de Edward Grieg şi „Die Fledermaus” a lui Strauss, Orchestra Filarmonică din China a încheiat prima parte a concertului, demonstrând încă odată că marele stat asiatic dispune de resurse de înaltă clasă, uimitoare, în domeniul muzical.
Trebuie spus că teribilul şi tânărul dirijor, Xia Xiaotang, cu deja impresionanta carieră muzicală, este doar unul dintre cei care asigură un aer proaspăt şi puternic în cadrul orchestrei. Aproape jumătate dintre instrumentiştii chinezi sunt tineri, având alături maeştri de la care este evident că preiau mai ales din ambiţia de a ajunge pe culmile artei muzicale.
Xia Xiaotang a fost admis la vârsta de 16 ani la Conservatorul Central de Muzică, anual primind calificativul excelent, iar în anul 2001 a fost declarat cel mai valoros student din Beijing. După absolvire a devenit membru în conducerea Conservatorului Central de Muzică şi dirijor al Orchestrei Simfonice a Tinerilor din China. Din anul 2008, a fost angajat dirijor secund la Orchestra Filarmonică din China. Cu un parcurs atât de impresionat, de geniu răsfăţat de soartă, prezenţa lui Xia Xiaotang merită atenţia cuvenită. Călcând pe urmele maestrului Long Yu, declarat de presa internaţională de specialitate „Herbert von Karajan al Chinei”, tânărul dirijor Xia oferă spectacol, construind imagini prin gesturile largi cu care reuşeşte să ţină în mână şi să acopere întreaga desfăşurare a orchestrei.
Concertul oferit de oficialităţile Chinei angajaţilor străini din Beijing a continuat cu pasaje din creaţia clasică chineză: „Odă pentru drapelul roşu” de Lu Qiming, „Fragmente din tezaurul chinez” de Mao Yuankai şi „Veşti bune din Beijing la marginea satului” de Zheng Lu şi Ma Hongye, pentru a încheia programul din catalog cu „Dansul prinţului Igor” de Alexander Borodin. Dar, în faţa unei săli încântate de spectacol, biss-urile au fost nu doar o necesitate pentru a satura nevoia publicului de artă, au fost o reverenţă reciprocă, efortul instrumentiştilor meritând aplauzele care nu au contenit minute bune. Iar replica Orchestrei Filarmonice din China a venit în acordurile “Marşului Radetzky” de Johann Strauss, care a generat uralele de apreciere ale publicului.
Miercuri seara, la Sala de Concerte din Oraşul Interzis a Orchestrei Filarmonice din China, publicul străin a trăit revelaţia întoarcerii acasă, în sălile de concerte occidentale, timp de peste două ore muzica anulând distanţe, diferenţe şi concepte culturale. Iată de ce, Orchestra Filarmonică din China şi organizatorul, Administraţia de Stat pentru Afacerile Experţilor Străini din China, merită aprecierea şi mulţumirea celor prezenţi la eveniment.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.