INTERVIU – „Subiectul unirii Moldovei cu România nu e de actualitate, dar rămâne deschis”

PRELUARE EVENIMENTUL ZILEI

Proaspăt instalatul preşedinte moldovean, Nicolae Timofti, a vorbit, într-un interviu acordat EVZ despre priorităţile Republicii Moldova, relaţiile cu Rusia, dar şi despre subiectele fierbinţi din relaţiile bilaterale cu România care încing spiritele de la Chişinău.

EVZ: Aţi făcut prima vizită externă la Bruxelles. Cu ce mesaj v-aţi întors de acolo?
Nicolae Timofti: Mesajele sunt pozitive pentru noi. Suntem acceptaţi, suntem doriţi să venim în Europa, cu condiţia să îndeplinim anumite criterii, cele care sunt prevăzute pentru orice stat care pretinde să devină membru al Uniunii Europene. Noi, la etapa actuală, suntem lideri în parteneriatul estic, al celor şase ţări, şi dorim să continuăm în aceeaşi direcţie, în aceleaşi tempouri. M-a bucurat atitudinea conducerii Uniunii Europene de a ne susţine şi de a promova această linie de aderare. Adică, noi suntem pe calea corectă. Ei ne-au acceptat şi au constatat nişte realizări bune în acest sens.

În cât timp credeţi că Republica Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană?
Discutăm, e un termen de şapte-opt ani, la momentul actual. Sunt proceduri foarte stricte şi necesită timp, răbdare, dar la fiecare etapă calitatea Republicii Moldova se va schimba în sens pozitiv, în sensul că va fi recunoscută ca o ţară care îndeplineşte şi doreşte să adopte condiţiile pentru a fi cât mai aproape de Uniunea Europeană şi asta ne favorizează. Ne dă nişte drepturi şi în sensul susţinerii financiare. Acest lucru e foarte important pentru Republica Moldova. Cred că, dacă vom fi tot aşa de consecvenţi, vom reuşi.

Care sunt principalele trei domenii unde trebuie să lucreze Republica Moldova pentru a se apropia de UE?
În primul rând, este necesară crearea bazei legislative, apropierea de cadrul legal al Uniunii Europene. În al doilea rând, trebuie să realizăm cât mai urgent succes în domeniul economic, ca să dăm dovadă că suntem gata să acceptăm condiţiile unei economii de piaţă. Şi e clar că alte domenii sunt legate de libera circulaţie a cetăţenilor Republicii Moldova. Acestea sunt priorităţile noastre şi cred că sunt realizabile în termenii care vor fi constataţi şi vor fi stabiliţi de către părţi, de către Moldova şi Uniunea Europeană.
România are deja experienţă în domeniul pregătirii de aderare la Uniunea Europeană şi este foarte important să însuşim această experienţă. Avem o prioritate ca ţară în relaţiile cu România şi Uniunea Europeană. Cadrul legal pe care trebuie să-l studiem, să-l cunoaştem este deja tradus şi îl vom folosi pentru ca să ne realizăm mai repede scopul.

Se tot vorbeşte în anumite cercuri de la Chişinău că unirea cu România se va face în cadrul Uniunii Europene. Pentru noi acest lucru sună ca un pretext, ca o scuză pentru a se evita subiectul. Mai este acest subiect de actualitate? De ce se supără unii când este menţionat subiectul unirii chiar şi la nivel de dezbatere?
Eu cred că ideea unirii noastre, despre care vorbim, prin intermediul Uniunii Europene este foarte corectă. Eu cred că noi trebuie să evităm discuţiile acestea despre unire în sensul larg al cuvântului, care este foarte sensibilă pentru ambele părţi, care nu sunt actuale, după părerea mea. Oamenii trebuie să înţeleagă că acest proces trebuie să atingă un nivel ca ambele părţi, popoarele din ambele state, că aşa este – două state, Republica Moldova şi România – ele trebuie să conştientizeze necesitatea acestor procese şi dorinţa lor să fie exprimată în cadrul unui act legal, cum ar fi un referendum. Dacă populaţia va spune „Da”, nu va putea spune nimeni nimic, dacă va spune că „Nu”, nu va putea spune nimeni ceva împotrivă. Adică, este o întrebare pe care trebuie s-o lăsăm pe seama poporului.
Şi, altă situaţie, în Republica Moldova, cine ridică această întrebare? Nu toată populaţia, este o parte, aşa este Republica Moldova, divizată în naţionalităţi, în diferite grupări sociale, politice şi e clar că sunt unii care ridică întrebarea. Însă, ca politică de stat, noi astăzi vedem unirea în cadrul Uniunii Euoropene, asta este o politică a statului nostru. Chiar am spus-o în cuvântul meu de inaugurare că trebuie să adunăm toată populaţia Republicii Moldova în jurul unei idei naţionale. Această idee am ales-o noi toţi unanim şi este integrarea în Uniunea Europeană. Când a fost votată, în 2005, în Parlament, problema lansării discuţiilor şi adoptării unui program de aderare la Uniunea Europeană, au votat toţi unanim – şi stânga, şi dreapta, şi centrul – toţi. Adică, s-a dat un semnal din partea societăţii că este o dorinţă de a ne integra în Uniunea Europeană.

Înţeleg că problematica unirii este una sensibilă.
Sensibilă şi o lăsăm să fie rezolvată la timpul său.

Deci, subiectul nu este închis, asta spuneţi Dvs…
Eu pot să spun şi aşa, dar pot să… nu pot să-l închid, să interzic oamenilor să gândească liber. Am spus-o şi la întâlnirea cu reprezentanţii partidelor care m-au votat că noi nu trebuie să limităm cetăţeanul să gândească liber. El gândeşte, dar o altă problemă este politica statului care va fi formată şi va fi promovată.
Textul integral AICI

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Interviuri, Republica Moldova, România - R. Moldova, Rusia. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.