XINHUA – Sectorul energetic din România are nevoie de investiţii străine pentru modernizare

Sectorul energetic din România trebuie să atragă investiţii străine pentru modernizare, s-a afirmat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă a Consiliului Investitorilor Străini (CIS) din România, transmite agenţia oficială de presă chineză XINHUA.
Investitorii străini joacă şi au jucat un rol important, contribuind la stabilitatea acestui sector esențial prin plasarea a peste 16 miliarde de euro (20,8 miliarde USD) începând cu anul 2002.
În anul 2012, Ministerul Economiei a decis să vândă, prin Bursa de la Bucureşti, pachetele minoritare de acţiuni deţinute la companiile de energie, au anunţat reprezentanţii CIS, o asociaţie care s-a angajat să promoveze un dialog constructiv între factorii de decizie politică şi investitori străini.
România întenţionează să vândă pachetele de acţiuni de 15% deţinute la operatorii naţionali Transelectrica, Transgaz şi Romgaz, precum şi 10% din acţiunile deţinute la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Ministerul Economiei va selecta, de asemenea, noi investitori pentru construirea reactoarelor 3 si 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă şi pentru alte centrale convenţionale.
Centrul Român pentru Energie (CRE), o organizație profesională care reprezintă interesele sectorul energetic, a deschis, în ultima lună, un birou la Bruxelles pentru a sprijini şi promova investiţiile în sistemul naţional energetic.
România deţine semnificative rezerve de gaze şi petrol, substanţiale zăcăminte de cărbune şi are o capacitate hidroelectrică instalată considerabilă. Cu toate acestea, România importă petrol şi gaz din Rusia şi din alte ţări.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, Rusia, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.