COMENTARIU – Cum am ajuns un popor necrofag?

Ziarul „România Liberă” a publicat azi o imagine care vorbeşte despre ce şi cum suntem azi ca naţiune. Unde s-a mai văzut în lumea civilizată jurnalişti, cameramani, fotografi cocoţaţi pe gardul unui imobil în care un om a încercat să îşi ia zilele? Unde s-a mai văzut ca autorităţile să nu asigure perimetrul infracţional, măcar pentru accesul decent al serviciilor de intervenţie?

Pe „Libertatea” o altă imagine arată un fotograf aflat la un metru de targa pe care se afla sinucigaşul, brancardierii făcând slalom printre cei care aduc informaţii vitale (?!?) fiecăruia dintre români.

Cu porniri necrofage, presa românească a ajuns la fel de jos ca şi clasa politică. Rupe bucăţi din starea de normalitate, făcând praf minima moralia. Ca şi politicienii, toţi cred că fără ei nu se poate, că unica soluţie stă fix în rândul lipsit de onoare şi demnitate care îi dă efemerul statut de „presa”.
Dar, la fel ca şi clasa politică, pentru că nu mai are timp de probleme serioase, cu adevărat importante, presa a ajuns să se auto-devoreze, semn că de totul se va alege, uşor – uşor, praful!

Citesc pe Hotnews.ro că „Mai mulţi tineri s-au adunat joi seara în faţa casei lui Adrian Năstase din Strada Muzeul Zambaccian, protestând faţă de gestul fostului premier de a încerca să se sinucidă pentru a scapa de rigorile legii. Protestatarii, care poartă fulare la gât şi s-au manjit cu roşu pe faţă, făcând trimitere …”.

Câţi oameni sunt nerăbdători să citească astfel de titluri despre propria familie? >>> „Năstase s-a împușcat – Așa a intrat glonțul în el!”, „Băsescule, nici nu ştii cât de criminal începi să fii!”, „Protest cu fulare la gat în faţa casei lui Adrian Năstase” etc. Imaginea asta, multiplicată prin intermediul televiziunilor conturează un comportament deviant la nivel de mase, audienţele demonstrând ce mai era de demonstrat. Între altele chiar şi faptul că România este o ţară în care poporul nu prea are nimic de făcut.

Sunt îngrozit de imaginea pe care România o furnizează în momente care cutremură nu doar starea naţională şi mai ales statutul de ţară civilizată a lumii.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din presa românească, România. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la COMENTARIU – Cum am ajuns un popor necrofag?

  1. Pingback: SUNTETI COMPLICI LA CRIMA! | Octavpelin's Weblog

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.