China va da în folosinţă până la sfârşitul anului 5.500 de kilometri noi de cale ferată

Trenuri in ChinaPână la finele acestui an, China Railway Corporation va da în folosiţă 5.500 de kilometri noi de cale ferată, iar volumul transportului de pasageri va ajunge la 1.220 milioane, cu 120 milioane mai mult decât anul trecut, transmite Radio China Internaţional.
China Railway Corporation a demarat recent achiziţionarea de locomotive, garnituri de vagoane de pasageri şi mărfuri şi alte echipamente în valoare totală de peste 50 miliarde de yuani, potrivit China News Service. Noile achiziţii acoperă necesarul de echipamente feroviare ca urmare a creşterii lungimii căilor ferate şi a volumului transporturilor de mărfuri.
Un responsabil al Corporaţiei China Railway a declarat că acestea sunt cele mai importante achiziţii făcute de la înfiinţarea Corporaţiei până în prezent, iar pentru asigurarea transparenţei achiziţionării s-a recurs la procedura achiziţionării echipamentelor prin licitaţie lansată pe piaţa regională, adică în cadrul Centrului de comercializare a proiectelor de construcţie contractante din Beijing.

REFERINŢE >>>
China va cheltui 100 de miliarde USD pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare
XINHUA – Fost ministru chinez al Căilor Ferate a fost condamnat la moarte
China desfiinţează Ministerul Căilor Ferate
XINHUA – Prima condamnare la moarte în grup, cu executare, din 2013

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa chineză, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.