Educată până la dispariţia ultimei fărâme de reacţie în faţa realului pericol, presa românească a devenit o umbră, un pacient incapabil să se mai hrănească cu propria mână, urmare a propriei voinţe. Argumentele care să susţină această afirmaţie sunt atât de multe încât până şi un copil de şcoală generală poate da exemple devenite model-şablon comportamental. Asta arată că presa românească, atâta cât mai este, a devenit un alt bolnav al societăţii, aflat în aceeaşi stare agravată în care se află şi politica, şi economia, şi educaţia.
Din China, citind presa românească zi de zi, am „şansa” de a decoperi o altă ţară decât cea în care sunt rezident de ani de zile. O ţară despre care presa de la Bucureşti şi din marile oraşe româneşti scrie fără să cunoască nici măcar tangenţial realităţile de aici. Misiunea scriitorului de gazetă este redusă la nivelul preluărilor de mesaje primite pe agenţiile de presă străine, iar apoi, în avalanşă, preluată la nivelul paginilor electronice de informare. Ingrata misiune în care mintea, filtrul şi bunul simţ nu mai sunt obligatorii, se numeşte azi presă. Realitatea din ţările Est-europene nu este deloc diferită, însă România este spaţiul care mă interesează cu precădere.
Atunci când nu cunoşti realitatea, cel mai potrivit este să te interesezi la sursă. Asta, dacă nu eşti lipsit de necesara măsură a bunului simţ, dominată şi dirijată de consumismul stupid occidental care îşi revendică şi argumentează prostia din „rating”. Cu cât mai prost/proşti, cu atât mai mult sau mai mulţi.
România este una din ţările care nu are nici măcar un ziarist acreditat în China, principal lider mondial la nivel economic şi politic. Situaţia este similară în toate ţările Orientului Îndepărtat. Iată un argument în plus pentru a decripta incapacitatea României de a înţelege realitatea globală, dominată excesiv de zgomotul şi manipularea occidentală.
În absenţa corespondenţilor din teren, presa românească este dependentă de agenţiile de presă străine. Asta nu poate fi o scuză, cu atât mai puţin pentru agenţia oficială de presă, pentru posturile naţionale de stat de radio şi tv, pentru ziarele care revendică pretenţii de respect, atunci când subiecte false ori de un ridicol jenant sunt preluate fără discernământ.
Iată câteva exemple: „Star Wars”, apărut în 1977, a avut abia acum premiera în China … doar cine nu cunoaşte dimensiunea şi forţa industriei film-video din China poate lansa o asemenea afirmaţie. Zeci de mii de oameni s-au strâns în Beijing pentru a poza cerul … la fel, doar cine nu trăieşte în China poate prelua un astfel de subiect, la fel cum este şi acesta în care Situaţia s-a înrăutăţit. Cum văd CHINEZII ce e pe cer doar „la televizor”.
În imagini aveţi panourile electronice amplasate în Piaţa Tian Anmen, în care sunt prezentate mesaje oficiale şi provinciile chineze, prin intermediul unor clipuri de promovare turistică. În mod firesc, zonele chineze sudice sunt dominate de Soare, planetă devenită un simbol turistic. De aici până la a inventa şi a prelua o ştire despre „cum văd chinezii ce e pe cer doar la televizor” este un pas care vorbeşte despre seriozitatea şi modul de lucru al presei occidentale. Aici nu discut despre problemele reale de poluare existente în China, pentru care autorităţile depun susţinute eforturi iar rezultatele, în ultimii ani, sunt vizibile. 
Exemplele care demonstrează că prin intermediul presei se duce de ani de zile un război psihologic, pot fi numeroase. Plecând de la momentele cu un puternic impact emoţional (Jocurile Olimpice), până la specularea unor situaţii tragice (dispariţia aeronavei MH370), prin intermediul presei occidentale şi a celei dependente de sursele occidentale se imprimă în societatea americano-europeană o falsă imagine şi totodată teama.
De câţiva ani, însă, autorităţile chineze au declanşat un mecanism de răspuns în faţa presiunilor de imagine, înţelegând că poziţia de prezumtiv lider planetar include şi reacţii mai puţin decente din partea adversarilor, fie că sunt vecini sau parteneri mai îndepărtaţi geografic. Forţa şi stabilitatea politico-economică internă de azi fac din China un „partener” mai greu de afectat, de destabilizat prin metode care au maxim efect în zonele arabe, africane sau est-europene. Diferenţele cultural-sociale, Asia vs. America-Europa, sunt aspecte care acum nu mai pot fi neglijate, sub niciun chip.
Ce este extrem de nefericit, având efecte sociale pe termen mediu şi lung, este faptul că acest tip de mass media, în calitate de serviciu şi partener social, modelează distructiv întreaga societate românească, în care reperele nu mai includ şi ideile de valoare, competenţă şi decenţă.
Cum şi de ce presa din România intră în jocul de putere al occidentului este o chestiune de analiză mai amplă, din care nu putem exclude situaţia reală şi complexă a factorilor economici şi politici locali. Cu o economie devastată, în care controlul este deţinut de investitorii străini, cu o clasă politică imatură, dominată de un comportament gregar, pre-fanariot, dependentă de zicerile curţilor străine, mass-media româneşti nu pot avea o altă reprezentare, o altă misiune decât aceea de a contribui, cu infime excepţii, la uriaşa dezinformare publică.
