Economia Chinei trebuie să fie deschisă mai mult pentru lumea exterioară, pentru a susţine creşterea, a declarat, marţi, preşedintele Xi Jinping, subliniind că o „listă negativă” alături de identificarea sectoarelor şi întreprinderilor care nu sunt deschise investiţiilor vor fi elaborate, transmite agenţia de presă Xinhua. China a anunţat de asemenea că o serie de sectoare economice controlate în prezent de stat vor fi deschise investiţiilor private.Declaraţiile preşedintelui succed Documentul de poziţie 2015/2016 al Camerei de Comerţ a Uniunii Europene în China care a reclamat faptul că economia chineză se îndreaptă spre un proces de „reformă şi închidere” în faţa investitorilor străini. (Foto: Marea Sală a Poporului din Beijing, sediul Președinției, Guvernului și Parlamentului Chinei)
„China ar trebui să fie angajată în atragerea investiţiilor şi a expertizei străine, precum şi în îmbunătăţirea politicilor pentru o mai mare deschidere”, a declarat Xi Jinping în cadrul celei de-a 16 Reuniuni a celui mai important Grup de lucru pentru aprofundarea reformei.
Grupul a adoptat o serie de reguli, inclusiv privind „lista negativă” a accesului pe piaţă, privind relaxarea politicilor de control la frontieră şi încurajarea întreprinderilor de stat pentru a absorbi capital privat. În aceste condiţii, autorităţile chineze vor actualiza lista sectoarelor şi întreprinderilor în care investiţiile străine nu sunt admise, urmând ca treptat aceasta să fie îmbunătăţită.
Xinhua noteză că deciziile sunt semnificative deoarece vor da pieţei un rol mai mare în alocarea resurselor, asigurând un mediu de afaceri cu o mai mare deschidere. Totodată, Guvernul va diminua controale care vizează competenţele IT delegate companiilor, dând acestora o mai mare libertate de decizie.
Pe de altă parte, China va permite zonelor de frontieră să exploreze noi mecanisme de cooperare economică transfrontalieră pentru încurajarea creşterii regionale, iar în tentativa de a deschide sectoarele controlate de stat, mai multe domenii vor fi deschise investiţiilor private.
„Guvernul nu va schimba politica faţă de investiţiile străine, va proteja interesele legitime ale investitorilor străini, oferind condiţii mai bune acestora”, se arată într-o declaraţie emisă la finalul lucrărilor Grupului pentru aprofundarea reformei.
Potrivit celor discutate marţi, au fost anunţate măsuri care vor simplifica procedurile pentru străinii care solicita permise de şedere permanentă (Carte Verde), prin optimizarea şi raţionalizarea condiţiilor impluse în procesul de aplicare.
Potrivit Documentului de poziţie 2015/2015 emis săptămâna trecută de Camera de Comerţ a Uniunii Europene în China, economia chineză se confruntă cu debutul unei încetiniri permanente, motiv pentru care, pentru a atenua efectele negative, guvernul chinez trebuie să schimbe vechile metode de lucru. Investitorii străini reclamă că impulsul reformelor chineze a fost pierdut, iar optimismul afaceriştilor străini s-a mai atenuat într-un mediu politic-economic în curs de dezvoltare, care poate fi descris ca fiind unul al „reformei şi închiderii”.
REFERINŢE >>>
China – Debutul unei încetiniri economice permanente
Companiile europene reclamă „reforma şi închiderea” aplicată de Beijing
Restricțiile pe Internet afectează afecerile companiilor europene din China
China – Peste 1.000 de companii supuse controalelor anti-monopol
Serviciile de Internet trebuie să se supună regulilor din China
UE – CHINA | Eliminarea barierelor este vitală pentru comerţ
Cea mai bună perioadă economică a Chinei, probabil, s-a încheiat
Europenii, încă reticenţi în a accepta investițiile chineze
UE – CHINA | Eliminarea barierelor este vitală pentru comerţ