UE – CHINA | Eliminarea barierelor este vitală pentru comerţ

Mauro PetriccioneEliminarea barierelor comerciale şi investiţionale între UE şi China este esenţială pentru schimburile reciproc avantajoase în toate domeniile, a declarat Mauro Petriccione (foto), Director general-adjunct al Directoratului pentru Schimburi şi Comerţ al Comisiei Europene, în cadrul unui interviu acordat agenţiei de presă Xinhua.

UE şi China, în calitate de parteneri strategici şi mari blocuri comerciale ale lumii, au multe de câştigat unul de altul, a arătat Petriccione. „Parteneriatul nostru merge dincolo de comerţ şi investiţii, dar dimensiunea comercială poate facilita alte domenii de cooperare, la fel de diverse, cum sunt cercetarea ştiinţifică sau de urbanizarea„.
Având în vedere contribuţia adusă în comerţul mondial, UE şi China au, de asemenea, o responsabilitate comună în a oferi un exemplu şi în a susţine un sistem comercial multilateral, bazat pe reguli, a arătat Petriccione.

„China este al doilea mare partener comercial al nostru, şi, ca atare, rămâne în mod natural în prim-planul politicilor comerciale ale Uniunii Europene”, a declarat oficialul european.

EU-China relatii bilateraleVorbind despre dorinţa chineză de a stabili un acord de investiţii alături de UE, oficialul european a arătat că „UE şi China au convenit în cadrul Agendei strategice de cooperare 2020 (…) să stabilească un acord cuprinzător care să acopere nu doar protecţia investiţiilor, ci şi comerţul şi accesul la investiţii. UE şi China sunt angajate în negocieri intense care speram că vor avea un final marcat de succes„.

Potrivit lui Mauro Petriccione, negocierile pe zona de investiţii vor avansa dacă există sprijin politic la nivel înalt, atât în UE, cât şi în China. „Cred că aceasta este situaţia. Aceste negocieri sunt o prioritate pentru noi. Acest lucru a fost reafirmat în mod regulat de către liderii noştri, încă de la lansarea negocierilor„.

Una dintre priorităţile UE vizează menţinerea unui nivel ridicat de protecţie a investiţiilor şi prioritatea accesului pe piaţă. Acest lucru ar contribui la oprirea şi chiar inversarea tendinţei recente de scădere a fluxurilor de investiţii străine (n.m. – în China), de asemenea, la atragerea de investiţii în sectoare precum producţia de înaltă tehnologie sau de servicii cu valoare adăugată ridicată. Salutând actuala reformă a regimului de investiţii derulată de guvernului chinez, Petriccione a declarat că a „observat câteva măsuri încurajatoare„.

Cu privire la volumul mare al comerţului zilnic dintre UE şi China, oficialul european a declarat că „trebuie să privim relaţia noastră comercială şi să ne asigurăm că rămâne una reciproc avantajoasă, prin abordarea în mod corespunzător a problemelelor iritante care există între parteneri„.

Pe relaţia bilaterală, există încă potenţial de dezvoltare, schimburile, în special în domeniul serviciilor şi al investiţiilor, printr-un acord de comerţ liber între UE şi China, ne fiind singura opţiune. „Negocierile pe investiţii rămân prioritatea noastră comună, dar putem lua în considerare și alte domenii, ulterior, în cazul în care condiţiile vor fi favorabile„, a mai declarat Mauro Petriccione.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Asia, China, Din presa chineză, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.