Memorandumul de intenție pentru Reactoarele 3 și 4 va fi semnat luna viitoare

Centrala Atomica CernavodaMemorandumul de intenție pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă va fi semnat în noiembrie, a anunțat, joi, ministrul Energiei, Andrei Gerea. „De curând s-a votat, inclusiv în Consiliul de Supraveghere a Complexului Energetic Oltenia, înființarea noii societăți care va duce la cea mai mare investiție de după revoluție, anume un grup nou de 600 de MW la Rovinari. Se lucrează intens, vom avea luna viitoare bucuria să asistăm la semnarea Memorandumului de Înțelegere pentru Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Totodată, continuă procedurile pentru desemnarea unui câștigător la Tarnița, centrala de pompaj care este atât de necesară unei noi viziuni de dezvoltare mai ales în zona regenerabilelor, o centrală care trebuie să asigure back-up-ul sistemului atunci când te duci cu atâta energie în zona de regenerabile”, a afirmat ministrul.(Sursa: AGERPRES)

Memorandumul de Înțelegere privind dezvoltarea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă stabilește direcțiile viitoarei cooperări între Nuclearelectrica (SNN) și China General Nuclear Power Corporation (CGN) în vederea dezvoltării și implementării proiectului. După semnarea Memorandumului de către ambele părți, SNN și CGN vor intra în procesul de negociere aferent inițierii și finalizării ultimelor etape ale strategiei: negocierea Acordului Investitorilor și Actului Constitutiv ale noii companii de proiect, formarea noii companii de proiect (un joint-venture — JVCo) în care CGN va deține cel puțin 51% din capitalul social), viitoarea guvernanță corporativă a JVCo și structurarea finanțării pentru dezvoltarea proiectului. (…) Textul integral AICI

REFERINȚE >>>
Acţionarii Nuclearelectrica, chemaţi să aprobe cooperarea cu chinezii pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă
Acordul de investiții cu compania chineză pentru unitățile 3 și 4 de la Cernavodă ar putea fi finalizat în acest an
China General Nuclear selectată pentru un proiect nuclear în România
China Nuclear Power a depus ofertă angajantă pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă
China General Nuclear Power Corporation a fost declarată investitor calificat să construiască reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă
Candu a semnat un acord cu o companie chineză pentru unităţile 3 și 4 de la Cernavodă
XINHUA – Energia nucleară rămâne o prioritate a politicii energetice din România
Nuclearelectrica a prelungit cu șase luni Scrisoarea de Intenție cu China General Nuclear Power Corporation

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din arhive, Din presa românească, EU Centrală şi de Est, Europa - Asia, România, România - China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.