Ambasada Republicii Moldova în China a marcat 25 de ani de la declararea Independențe

imageAmbasada Republicii Moldova în R.P. Chineză a organizat, miercuri seara, o recepție dedicată celebrării celor 25 de ani de la declararea Independenței, eveniment la care au fost prezenți diplomați străini acreditați la Beijing, oficiali chinezi, prieteni și colaboratori ai țării est-europene.

În mesajul său, E.S. Aureliu Ciocoi, Ambasadorul Republicii Moldova, a arătat că deși cei 25 de ani nu reprezintă mult la scară istorică, pentru viața unui om această perioadă înseamnă o importantă parte din existență. „Sunt 25 de ani în care Moldova încearcă să își găsească un drum, să își rezolve problemele interne și să dezvolte relații externe”, a arătat Aureliu Ciocoiu, subliniind situația politică internă din urma recentelor alegeri prezidențiale și tema sensibilă a Transnistriei.

Ambasadorul moldovean a evidențiat parteneriatul deosebit construit alături de China, care anul viitor va marca 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Aureliu Ciocoiu a declarat că prietenia cu China reprezintă una dintre cele mai importante relații pe care țara sa le-a dezvoltat, existând o reală dorință de implicare în proiectele economice și strategice pe care liderii de la Beijing le construiesc, în cadrul societății globale cu soartă comună.

La rândul său, Li Huilai, asistent al ministrului chinez de Externe, a declarat că în cadrul parteneriatelor pe care China le dezvoltă relația cu Republica Moldova este una specială, conturată și susținută tot mai mult de ambele părți prin proiecte concrete. Având această bază, China dorește implicarea Moldovei în proiectele de politică economică externă, cu precădere în proiectul strategic „O centură, un drum”.

La finalul momentului solemn al recepției, E.S. Aureliu Ciocoi a transmis celor prezenți urări de bine și succes în noul anul 2017.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Republica Moldova, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ambasada Republicii Moldova în China a marcat 25 de ani de la declararea Independențe

  1. Rasvan Roceanu spune:

    Cred ca in actuala etapa istorica si in viitorul previzibil, Republica Moldova ca entitate separata de Romania este si va fi o situatie realista, care trebuie acceptata ca atare si nu trebuie fortata o schimbare.

    • Dan Tomozei spune:

      Total de acord! Înainte de orice, realitatea de azi revendică stabilitate pe ambele maluri ale Prutului. Numai să fie lideri capabili să îşi depăşească limitele şi orgoliile.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.