Pentru al doilea an consecutiv, România are un reprezentat în juriul finale celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internaţional de Film de la Beijing (BJIFF). Regizorul și scenaristul Radu Jude (foto), câștigător al Ursului de Argint în 2016, a vorbit la Radio China Internațional despre curiozitățile și așteptările generate de societatea și cinematografia chineză, despre proiectele sale, în cadrul unui dialog înregistrat înaintea primei vizite în marele stat asiatic. (Foto: TVR, Big World Pictures)
Bună ziua domnule Radu Jude, vă mulţumim pentru prezenţa în programele Radio China Internaţional, cu atât mai mult cu cât în imediata perioadă veţi fi prezent la Beijing în cadrul Festivalului Internaţional de Film care acordă premiul “Tiantan”. Ce însemană pentru dumneavoastră acest eveniment?
Păi, nu ştiu ce înseamnă pentru că încă nu am fost la Beijing. Este deocamdată o foarte mare curiozitate şi un interes pentru cultura şi civilizaţia, şi societatea chineză, pe deoparte, şi pentru cinematografia chineză, pe de altă parte. Este adevărat că mă interesează cinematografia chineză din afara sistemului oficial care pare să fie reprezentată la festivalul de la Beijing, mai degrabă. Adică sunt o serie de cineaşti precum Jia Zhangke sau Wang Bing care îmi plac foarte mult şi mă interesează foarte tare, şi alţi câţiva.
Anul trecut, v-aţi numărat printre premiaţi, aţi primit premiul „Tiantan” pentru Cea mai bună imagine, pentru filmul „Aferim!”, anterior …
Marius Panduru a primit premiul, pentru că el este operatorul filmului.
… anterior filmul fiind recompensat cu Ursul de Argint la Berlin. Un film care în China este deja cunoscut, numele dumneavoastră este deja cunoscut în lumea celei de-a şaptea arte.
Aş vrea să vorbim despre cinematografia românească, cu atât mai mult cu cât şi anul acesta, la ediţia 2017, România este în finală cu filmul „Două lozuri” semnat de Paul Negoescu, un film care prezintă, în tonul ultimilor ani, bucăţi din realitatea românească. Cum funcţionează cinematografia românească din această perspectivă a realităţilor care pare să prezinte o Românie haide să spunem cenuşie-gri.
Bun, nu cred că toate filmele prezită o Românie cenuşie şi gri, asta unu la mână. Doi, există o tendinţă firească a celor care fac film şi nu numai film, este valabil şi în teatru şi în literatură, de a se ocupa de nişte aspecte ale realităţii care sunt problematice, pentru că despre lucrurile perfecte este mai greu de vorbit sau de spus ceva cu sens. Şi atunci cred că este normal, mai ales că multe din aspectele realităţii social-politice româneşti fiind unele cenuşii aşa cum spuneţi este absolut normal ca şi filmele să reflecte tipul ăsta de realitate în care trăim o mare parte din noi în România de astăzi.
Pot fi aceste filme peste 50 de ani o mărturie a vremurilor pe care le-au trăit românii în ultimii 27 de ani?
Oooo … este o întrebare filozofică foarte complexă şi complicată pentru că reprezentarea realului pe care o propune un film sau altul pe deoparte ţine de viziunea celor care fac filmul are o doză de subiectivitate foarte mare şi este inevitabil una parţială. Aşa încât, dacă ne imaginăm că un istoric peste 100 de ani ar găsi din România doar filmele evident că ar putea să-şi recompună o imagine a vieţii noastre doar parţial. Întrebarea depăşeşte competenţa mea.
Veţi ajunge în China o ţară care are câteva mii de săli de cinematograf din care peste 500 sunt săli multiplex, cu o capacitate anuală de sute de milioane de cumpărători de bilete. Cum vedeţi această raportare Europa-China, pentru că o comparaţie România-China aproape că nu are sens? Unde credeţi că s-ar putea conecta din perspectivă economică, evident, cinematografia europeană cu colosul cinematografiei chineze?
Nu ştiu dacă pot să vă răspund precis. Lucrul care mă interesează în primul şi primul rând, dincolo de partea economică a poveştii, aşa cum aţi punctat dumneavoastră, ceea ce mă interesează pe mine ca spectator şi nu doar ca cineast, este ca filmele de artă sau ceea ce numim filme de autor, mă interesează ca filmele astea să fie văzute. Că sunt europene, că sunt româneşti, că sunt chinezeşti, este mai puţin important. De aceea, numărul de săli în sine, numărul de ecrane, numărul de spectatori, sigur că însemnă ceva şi este un lucru bun dacă sunt numere mari, dar pe mine nu mă interesează. Sau mă interesează, aş fi foarte curios şi o să-i şi întreb, în China sunt curios de exemplu filmele lui Jia Zhangke cum sunt ele văzute, sunt ele proiectate în sistemul oficial nu sunt? Mai degrabă asta este o întrebare care mă procupă. Este un interes pur pentru filmele comerciale? Aşa pare, din ce înţeleg din puţinul pe care l-am citit, repet, pentru că încă nu am ajuns acolo şi nu îmi pot face o imagine precisă.
Sunt convins că veţi avea foarte multe surprize şi sper să fie plăcute. Rămân în zona festivalului la care veţi ajunge peste câteva zile. În finală au fost selectate 15 filme, două din China, 13 din străinătate. Credeţi că prin acest evenment China încearcă să îşi prezinte o ofertă, dar în aceeaşi măsură să caute resurse în exterior pentru propria producţie?
Nu ştiu, nu ştiu. Un festival de film în principiu are ca scop să ofere celor care participă o ofertă de film cât mai bună din punct de vedere calitativ şi cât mai variată din fel de fel de puncte de vedere: din punct de vedere geografic, politic, şi aşa mai departe. Dacă există un interes al Chinei pentru a atrage talent din altă parte asta dumneavoastră trebuie să îmi spuneţi, încă nu ştiu.
Răspunsul meu ar fi unul pozitiv, dar probabil că cel mai bine îl veţi cunoaşte dumneavoastră odată ce veţi intra în contact cu …
Am văzut că există un sistem de coproducţii cu America, par să fie fel de fel …
Cu Franţa cu Ungaria …
… de legături. Da, nu le ştiu. Sper să le descopăr şi de ce nu, ar fi interesant de colaborat, bineînţeles.
Domnule Radu Jude, la finalul dialogului nostru nu pot să nu intru în zona dumneavoastră de activitate. La ce lucraţi, care sunt proiectele asupra cărora vă aplecaţi în această perioadă?
Sunt două şi anume sunt în post-producţie cu un film eseu, pentru că nu este un documentar propriuzis, un eseu, un eseu vizual, nu ştiu cum să îi spun, unde amestec diverse lucruri cu ar fi fotografiile de arhivă, fotografiile vechi ale lui Costică Axinte din arhiva pe care a descoperit-o Cezar Popescu şi pe fundalul sonor folosesc lucruri care ţin de propaganda anilor 30-40, plus un jurnal al medicului Emil Dorian. Ăsta este un film foarte special pentru mine şi sper să îl termin până în toamnă. În vara aceasta voi începe filmările la un nou proiect a cărui temă foarte generală ar fi problemele pe care le pune prezentarea istoriei în artă, în arte, în film, în teatru, habar n-am, şi ce dificultăţi de înţelegere apar odată ce acest proces este făcut. Apropo de ce întrebaţi dumneavoastră mai devreme, într-un fel.
Dificultăţile fiind legate de?
Fiind legate de chiar de ceea ce vorbeam, de cum recompunem noi trecutul şi mai ales cum îl recompunem prin intermediul unei arte, un trecut la care nu mai avem acces direct, bineînţeles, ci avem acces numai prin frânturi, prin obiectele rămase, însemnări, documente, fotografii, bucăţi de film, eventual mărturi şi aşa mai departe.
Care ar fi marele risc într-o astfel de acţiune, într-un astfel de demers?
Nu îmi dau seama. Marele risc este să fii banal, să fii plicticos sau să fii pe lângă problemă, să nu găseşti lucrul cel mai important. Dar sper că nu o să fie cazul.
După „Aferim!” cred că va fi foarte greu, ştacheta aţi plasat-o destul de sus încât nu aveţi voie.
Da, dar nu mă gândesc aşa.
Aveţi aşteptări anume odată cu venirea în China la festivalul de film?
Sunt curios cum funcţionează această societate, amestecul ăsta de comunism cu capitalism, amestecul de supraveghere continuă cu libertatea … habar nu am. Sunt foarte curios. Înţeleg că nu ai voie nici Facebook să ai sau aşa ceva, că sunt nişte lucruri diferite de civilizaţia noastră.
Sunt foarte multe lucruri diferite, fără îndoială.
Ei, astea vreau să le descopăr.
Sper să aveţi, să întâlniţi răspunsurile multor curiozităţi pe care le aveţi.
Mulţumesc frumos.
Eu vă mulţumesc.
Beijing, 12 aprilie 2017
REFERINȚE >>>
Radu Jude în juriul Festivalului Internaţional de Film de la Beijing
AFERIM! Premiul pentru cea mai bună imagine, la Festivalul de Film de la Beijing
Regizorul Corneliu Porumboiu, la Templul Cerului din Beijing
Aferim!, în finala Festivalului Internaţional de Film de la Beijing
