Autoritățile capitalei Chinei au anunțat, miercuri, consolidarea măsurilor de prevenire și control cu privire la cei care vin din străinătate, după ce a fost înregistrat importul mai multor cazuri de persoane cu noul coronavirus.
Astfel, toți cei care ajung la Beijing din străinătate, inclusiv cei care nu provin din țări afectate de noul coronavirus, trebuie să se supună unei carantine de 14 zile la domiciliu sau într-un spațiu desemnat.
De asemenea, oamenii de afaceri care ajung la Beijing vor fi cazați în hoteluri desemnate, înainte de a trece testarea cu acid nucleic, în vederea depistării COVID-19.
Autoritățile din Beijing au anunțat că numai în ziua de 10 martie au fost înregistrate șase noi cazuri importate cu COVID-19, în condițiile în care în 12 din cele 16 districte ale capitalei nu au mai fost înregistrate noi cazuri de mai mult de 14 zile consecutive. Din cele șase cazuri importate, cinci sunt din Italia, iar unul din Statele Unite ale Americii.
La nivelul întregii Chine, numărul cazurilor importate cu noul coronavirus a ajuns la aproape 100.
Biroului Afacerile Străinilor din cadrul guvernului municipal Beijing a tipărit 10.000 de afișe bilingve chineză-engleză, pentru a face cunoscute informațiile privind prevenirea și controlul epidemiei în comunitățile cu rezidenți străini, în clădirile de birouri.