China și România au schimbat experiențe pe tema COVID-19

China și țările din Europa Centrală și de Est (ECE), între care și România, au derulat schimburi de opinii legate de prevenirea și controlul pandemiei COVID-19, în cadrul unei videoconferințe, anunță Ambasada Chinei la București.
La evenimentul derulat la data de 1 Decembrie, au participat experții medicali din China, țările ECE și din cadrul Delegației UE în China, care au schimbat opinii cu privire la gestionarea pandemiei COVID-19.

Potrivit Ambasadei Chinei la București, „experții chinezi au prezentat experiențele dobândite despre prevenirea și controlul epidemiei în mod regulat, testarea rapidă pe scară largă pe baza acidului nucleic, tratamentul clinic, autoprotecția personalului medical, prevenirea și controlul la focar, cercetarea și dezvoltarea vaccinului și progresul studiilor clinice, aplicarea medicinei tradiționale chineze și a tehnologiei digitale în lupta împotriva epidemiilor.
De asemenea, au oferit o prezentare detaliată privind aspectele asupra cărora s-a concentrat partea străină, tratamentul pacienților cu afecțiuni critice, gestionarea și controlul clasificat al pacienților internați. Experții chinezi și străini au schimbat opinii cu privire la dezvoltarea și perspectiva aplicării lanțului rece pentru vaccin și recunoașterea reciprocă a codului QR pentru călătoriile internaționale
„.

Conform datelor oficiale, la videoconferința dedicată combaterii COVID-19 a participat și România, însă niciuna dintre instituțiile oficiale de reprezentare diplomatică nu au făcut, în ultimele trei zile, vreo menținune cu privire la eveniment.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, CORONAVIRUS 2020, De departe ... România, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, România, România - China, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.