Sorin Lavric, o țintă pentru mișcarea estropiaților!

Noul cancer social, promovat de Occident prin ceea ce ne-a fost înrădăcinat drept „corectitudine politică”, impune cu de-a sila limite, la fel cum fascism-stalinism-comunismul-democrat a impus limite în Europa și SUA.
Preocupată de exprimarea filozofului Sorin Lavric, comunitatea culturală și academică din România se aliniază și se dezice, se distanțează și lansează acuzații plăcute celor care calcă zilnic România în picioare. Este evident că „lumea bună” din România a băut mătrăgună, dar, dacă acesta este ordinul … iată că sunt capete care se vor nu doar plecate ci degrabă râmătoare în țărână!

Uniunea Scriitorilor din România (USR) anunță că „a luat act cu stupoare de declaraţiile politice radicale pe care dl Sorin Lavric, proaspăt parlamentar, le-a făcut, cu privire la cadrul democratic în care se desfăşoară viaţa politică din ţara noastră. Respectivele opinii şi atitudini reprezintă punctele de vedere personale ale lui Sorin Lavric şi nu angajează în niciun fel Uniunea Scriitorilor din România”, iar „în urma implicării sale politice, relaţiile contractuale ale dlui Sorin Lavric cu Uniunea Scriitorilor din România şi revista „România literară”, în mod firesc şi necesar, iau sfârşit.”

La rândul său, comunitatea universitară a UNATC „I.L. Caragiale” București anunță că se „se delimitează ferm de declarațiile publice ale domnului Sorin Lavric, pe care le consideră incompatibile cu spațiul universitar, prin definiție liber, autonom și lipsit de orice fel de manifestare cu caracter misogin, naționalist-șovin, de instigare la ură rasială, etnică sau națională, sau orice alte tipuri de discriminare”.

… toate acestea după ce Sorin Lavric a fost ales senator și după ce a dat un interviu.

Nu trebuie să îl cunoști personal (ceea ce este și cazul meu) ca să poți înțelege – citind ceea ce scrie, urmărind interviurile text sau video, descoperind parcursul educațional și profesional – că Sorin Lavric NU ESTE nici misogin, nici naționalist-șovin, nici nu instigă la ură rasială, etnică sau națională, cu atât mai puțin nu este un promotor al discriminării! Toate aceste acuzații sunt derapajele unui mediu universitar bolnav care activează, culmea, sub aura lui Caragiale. Un mediu format din indivizi aliniați la imbecilitate, speriați până la demență de valoarea și dimensiunea profesorului S. Lavric.

Acest fenomen al imbecilizării academice adus din SUA în Europa și impus ca model obligatoriu, este catalogat de regizorul Andrei Șerban drept noul „icter galben!
După ce a trăit experiența mediului academic american, A. Șerban a ales să demisioneze, pentru că nu a acceptat că valoarea poate fi călcată în picioare de „normele LGBT”, care reconfigurează ordinea, legile și morala în România.

Când ai bine stabilit sistemul de valori, când viața te-a pus în fața unor examene dure încât experiența dublează acumularea valorică, absolut nimic nu te poate deturna, prăbuși! Este și cazul lui Sorin Lavric.

Învocând toleranța, USR și UNATC demonstrează nu doar o cutremurătoare intoleranță, ci o discriminare, o formă de nazism în care propria gândire, propria exprimare, devine blamabile câtă vreme nu sunt aliniate în limitele tot mai înguste ale noilor curente ideologice lipsite de … limite!

Unui individ sau unei individe trebuie să îi accepți problemele de ordin psihologic dacă de azi vrea să devină ea sau el, chiar dacă sunt sfidate toate legile naturii. De partea cealaltă, unui om care gândește, care se exprimă și care atacă în profunzime problemele societății contemporane, îi refuzi dreptul de a exista într-un mediu academic (!?), chiar dacă prin asta se încalcă pur și simplu libertatea de exprimare și dreptul la opinie!

Observ că mulți sunt tentați să facă zgomot punând în balanță dimensiunile lui Sorin Lavric și Horia Roman Patapievici. Este o tentație abuzivă, de prost gust. Pentru că nu poți compara un român care face din demnitatea și orgoliul personale cruce de suferință, cu un altul care de dragul demagogiei occidentale la modă calcă în picioare absolut tot ce are mai valoros și mai trainic poporul român. Mai simplu, Lavric este un trăitor al României, un om care se exprimă românește și pentru dreptul României, în timp ce celălalt este un efect nefericit promovat artificial în vremuri confuze. Cu toate acestea, iubitorul de țară este considerat „naționalist-șovin”, iar demolatorul de țară este prețuit și promovat de șleahta nemernicilor profitori de după 1989!

Sorin Lavric refuză iluzia și respinge minciuna care este impusă României la absolut toate nivelurile, de la școală – la biserică, de la armată – la Covid-19. Lavric este vartical, decent și tranșant, lipsit de emoția de a călca în picioare falsa valoare, neavând teama de a fi înjurat sau „lapidat” așa cum procedează UNATC! Sorin Lavric nu se teme să spună că în România ortodoxia și familia tradițională sunt și trebuie să rămână regula!

Ca să nu ne ferim de cuvinte, prin revărsarea de mizerii, USR și UNATC demonstrează că au ajuns o adunătură de coprofagi, lubrici, incapabili să iasă din condiția picarescă, luetică, pro-occidentală cu orice chip, dar anti-românească!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, Europa, România, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.